M-a intrebat cineva zilele trecute daca eu nu ma simt singur. E genul de intrebare pe care chiar si eu evit sa o adresez direct oamenilor, fiindca stiu ca poate sa doara. Am zambit si n-am raspuns, mi s-a parut ca e mai potrivit sa nu spun ce mi-ar veni sa spun, ci sa ma gandesc mai intai. Ma mai gandisem si in alte dati si ajunsesem la acelasi raspuns: nu ma simt singur decat cateodata.
Daca as crede in noroc, as zice ca am fost norocos sa am tot timpul oameni misto pe langa mine. Familie, iubita, cativa prieteni buni, colegi misto de munca mai totdeauna. In plan personal nu prea m-am simtit singur, iar in putinele momente in care eram totusi singur, nu o simteam ca pe o presiune, mi-era bine.
Insa intrebarea era pusa mai degraba in contextul profesional, cel in care de 11-12 ani ma joc de-a antreprenoriatul si de-a construitul de sisteme. Si nici aici nu ma simt singur, nu in majoritatea timpului. Sunt genul de antreprenor caruia ii place sa construiasca echipe, iar daca te inconjori de oameni misto, nu prea ajungi sa te simti singur.
Cu mici exceptii. Din pacate exceptiile sunt exact momentele alea in care ai avea nevoie sa nu fii singur, cele in care ai de luat decizii fundamentale, radicale, importante, genul de decizii la care ti-ar placea sa te poti sfatui cu cineva. Cu oricine*. Atunci da, esti singur, si singuratatea devine atat de evidenta incat uneori te intrebi de ce naibii esti acolo. Sunt momentele in care esti invidios pe toti oamenii care au lucrat ca angajati cu responsabilitate redusa toata viata lor.
Poate o sa sune arogant, poate ignorant, insa atunci cand o decizie proasta pe care o iei poate sa te coste, cel mult, locul de munca, mi se pare ca mizele sunt foarte mici, aproape niste glume. Evident, in functie de background-ul pe care il are fiecare, mizele astea pot fi imense pentru unii, stiu asta. Insa in zona de antreprenoriat, ideea unei astfel de mize reprezinta un paradis la care nu poti decat sa visezi. Toate deciziile tale impacteaza multi oameni si asta da, le face complicate. Iar atunci cand lucrurile devin foarte complicate, fix atunci, doar atunci, simti ca din punctul asta de vedere esti singur. Si ar fi bine sa fii in stare sa deal-uiesti cu asta…
Sigur, exista multe teorii si abordari care spun ca, de fapt, cu totii suntem singuri, indiferent ca-i antreprenoriat sau nu si indiferent cati oameni avem in jurul nostru. Despre asta insa, cu alta ocazie.
PS: in tema celor de mai sus, va recomand un articol bun-bun despre antreprenori / fondatori de business-uri. M-am regasit in cel putin jumatate din lucrurile de acolo.
*evident ca exista solutii si pentru aceste momente. Coaching-ul este una dintre ele, am testat-o din ambele ipostaze, si cea de client de coaching si, de ceva vreme incoace, si din cea de coach. A functionat in ambele cazuri. Insa mare parte dintre oameni habar n-au ce inseamna coaching-ul, deci pentru ei asta nu este (inca) o solutie. Dar ar putea fi.
