E interesant cum invidiem pasarile cu libertatea lor doar cat timp e vorba de viata. Cand ne gandim insa la ce se va intampla dupa, Paler zicea bine: nu am vrea sa fi trecut prin viata ca ele. Zburand, ele nu lasa nici o dara in aer, in timp ce noi asta visam. “Chiar daca unii nu lasam decat o dara de sange”.
In goana dupa “a ne fi noua bine” toti ne oprim la un moment dat sa ne intrebam cum ne vor tine minte altii, in momentul in care nu vom mai fi. Toti speram sa facem ceva memorabil. Nu neaparat sa schimbam lumea sau sa salvam vieti, dar tanjim dupa cuvintele “nu te voi uita†si dupa sentimentul ca prin ceea ce am facut sau spus am crescut macar cu un nivel viata cel putin unei persoane, ca am ajutat-o sa faca pasul de la bine la extraordinar sau de la groaznic la suportabil. Vrem ca umbra noastra sa nu dispara odata cu noi.
[]
(Poate) nu vom reusi cu totii sa ne eternizam umbrele, dar merita sa incercam. E trist si iremediabil ca unii trec si intr-un tarziu, cand e deja mult prea tarziu, regreta ca n-au incercat sa schimbe nimic.
Cred ca trebuie sa ne propunem sa ii ajutam sa ajunga de la groaznic la extraordinar!
Poate ca nu e o focusare optima. Dar obiectivele ambitioase mereu au adus rezultate mari pentru oamenii care au crezut in sansa lor.
Shhttt…Ovidiu, vorbeste mai incet. Putini oameni sunt pregatiti sa afle ca pot fi exceptionali. Si daca ii iei pe nepregatite te vor respinge, tu vei fi ciudatul.
Asa este.
Unii, ca tine Andrei daruiesc si nu cer nimik inapoi. De ce? Poate doar din dorinta de a impartasi si atat. Oare e greu? Oare oboseala o sa-si spuna cuvantul…sau prospetimea se reface ?
Daca nu cer nu inseamna ca nu primesc. Eu primesc tot timpul si asta ma face sa cred ca e bine sa dau. Cu oboseala nu stiu. M-am gandit si eu de multe ori ca s-ar putea la un moment dat sa nu mai am ce da sau sa nu mai stiu sa dau. Habar n-am.
Andrei, m-a palcut mult ultimul tau raspuns. Asa este, dai fara sa cer nimic inapoi, dar totusi primesti si citeva ori mult, mult mai mult decit ai dat. Cred ca depinde si de pasiune ….
Gand la gand cu bucurie. Ma gandeam chiar zilele astea la care ne este motivatia ultima. Pentru mine, este cea de a face o contributie, a lasa un impact in urma ta ca o piatra pe care o arunci in apa.
Absolut fiecare om este unic si irepetabil. Doar ca nu toti stiu ca isi pot valorifica la maxim potentialul pentru a schimba ceva in viata lor si a celor din jur. Asta pentru ca de mici traim in sisteme dictatoriale, de impunere prin forta, nu de leadership real si cooperare prin motivare: scoala, familia, serviciul, armata, politicul etc Daca oamenii ar citi mai mult si ar afla ca in ei sta diamantul de descoperit, ar putea face reale minuni.
Frumos spus si absolut corect :) .
Stapanul e inima, iar capul e doar servitor.
Cand capul devine stapan si inima e uitata de tot…
Capul ca sclav, e un sclav frumos, foarte util. Dar ca stapan e un stapan periculos. Priveste in jurul tau. Viata oamenilor e total otravita. Ei nu mai simt, nu mai sunt sensibili, nimic nu-i mai emotioneaza. Soarele rasare dar in ei nu tresalta nimic; se uita la soare cu ochi pustii. Cerul se umple de stele, dar inima lor ramane insensibila la frumusetea nemarginita presarata de stele, niciun cantec nu se inalta din inima lor. Omul a uitat sa cante. Norii vin pe cer si paunii danseaza, dar omul nu stie sa danseze. A ajuns un infirm. Pomii dau in floare – dar omul gandeste, niciodata nu simte, si fara simtire inflorirea e cu neputinta.
Usa templului este inima.