“Cel mai mare lux este acela de a avea timp si, mai ales, acela de a avea timp sa faci ceea ce iti place”, spune Alexandru Tomescu. Si-mi place. Inca ma gandesc daca imi place fiindca mi se pare ca eu imi permit acest lux sau fiindca pune lucrurile intr-o alta lumina.
Ne preocupa putin trecerea timpului, mi se pare. Ma uit la oamenii din jurul meu si singurele momente in care apreciaza cu adevarat timpul sunt momentele in care simt ca nu il mai iau. Normal, veti zice. Da, este normal fiindca asta se intampla cu toate lucrurile care inseamna ceva pentru noi, cat timp le avem ajungem sa traim cu senzatia ca ni se cuvin. Si nu-i asa.
Nu este normal sa apreciem timpul doar in lipsa, fiindca asta ne arata cat de putin constienti de propria viata suntem. Uitam ca ar trebui sa ne traim viata, nu sa lasam viata sa ne traiasca pe noi. Iar “a trai viata” are definitii diferite pentru fiecare dintre noi. Alexandru Tomescu canta la o vioara Stradivarius si, daca ma intrebati pe mine, chiar pare ca traieste. Mi-a placut mult de tot ideea de “echilibru instabil”, pe care o gasiti in interviul de mai jos, printre alte idei memorabile. Imi place “echilibrul instabil” pentru ca o viata cu adevarat traita inseamna pentru unii o balansare continua intre doua extreme. Inseamna iesire constanta din zona de confort, dar inseamna si liniste sufleteasca.
Inainte de a va lasa cu Alexandru Tomescu, am sa va pasez insa o idee trezita in mine de interviu. Acum cativa ani, am inceput sa ma intreb (eu si alti filosofi de marca :) ), ce inseamna fericirea. Nu ma interesa la nivel de definitie, ma interesa ceva mult mai practic: sa o recunosc atunci cand dau de ea, ca sa n-o mai las sa plece.
Mai tarziu, dupa ceva timp si niste viata in plus, am ajuns la o intrebare pe care mi-o tot adresez si pe care va invit sa v-o puneti si voi: daca in secunda asta s-ar opri timpul in loc pentru totdeauna, si ati simti doar ceea ce simtiti acum, v-ar fi suficient?
***Interviul face parte dintr-o serie de momente insufletite de Silva Dark
Dilema despre ce înseamnă fericirea m-a frământat și pe mine. Uite și o ipoteză interesantă: http://teodormincu.ro/blog/cu-gandul-la-fericire.html
Totuși cred că chiar dacă deducem filosofic/științific ce înseamnă fericirea, nu ne vom schimba pentru a o obține conform rezultatelor deduse, ci vom căuta în continuare să ne realizăm dorințele și visele.
daca te preocupa subiectul fericirii iti recomand o carte excelenta pe care am citit-o, scrisa de unul din cei mai buni psihanalisti si psihologic, fara a fi un manual de how-to (scriitorul e specialist, om de stiinta)
http://www.amazon.com/Flow-Psychology-Experience-Mihaly-Csikszentmihalyi/dp/0061339202/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1311323655&sr=8-1
De asemenea, fara sa spun la misto, pentru cautarea fericirii as recomanda si Biblia (noul testament) dar citita cu atentie, din alta prisma decat cea predicata de popi :-)
Eu pot spune că mi-ar fi suficient.Dar tot aș vrea să mai trăiesc încă 60 de ani, ca să mai….trăiesc.
E păcat, ai dreptate când zici că mulți oameni nu își dau seama cât de repede trece timpul, și cum nici măcar o secundă nu o putem primi înapoi.
Da, cam e pacat.
Aici ai dreptate
Sincer mi-ar placea. Insa nu cred ca mi-ar fi de-ajuns sa traiesc atatia ani cu acelasi sentiment. Poate doar in momentul in care iubesti esti dispus la un asemenea “pact”.