“Trebuie sa treci prin iad ca sa poti pretui cu adevarat ce i se opune ?”
Suntem apti de fericire fara sa fi cunoscut suferinta ?
Cum raspunzi la asta?
“Trebuie sa treci prin iad ca sa poti pretui cu adevarat ce i se opune ?” Suntem apti de fericire fara sa fi cunoscut suferinta […]
Categories:
Tags:
Abonează-te la ZeroPlus Insider
Vei avea acces la insight-uri utile într-un proces de schimbare, informații de culise legate de ce pune la cale (inclusiv workshopuri pe care le anunțăm doar pe mail), recomandări de cărți și altele.
Start the conversation
Link copied to your clipboard
“Don’t dance with the devil, the devil don’t change, but you will.” ( http://www.imdb.com/title/tt0134273/quotes )
Cred ca cei care au reusit cu adevarat “sa scape din iad” sunt extrem de putini; pentru ca o data ce ai “trecut prin iad”, iadul va ramane intr-un colt din tine.
Cati sfinti sunt pe lume?
Bun. Si atunci, ceea ce spui tu e ca cei ce au “trecut prin iad” nu mai pot vedea ce i se opune (pentru simplul fapt ca au luat o parte din iad cu ei) ?
Nu cred ca trebuie sa treci prin iad pentru a pretui cu adevarat ceea ce i se opune; cu toate acestea e foarte mare probabilitatea de a pretui mai mult opusul iadului dupa o astfel de experienta. In plus, daca acea “parte din iad” ramane intr-un colt din propria persoana, vei avea intotdeauna termen de comparatie, ceea ce ma gandesc ca este benefic pentru pretuirea lucrurilor bune.
Ar mai exista o varianta, aceea in care ceea ce urmeaza dupa ce ai trecut prin iad este atat de frumos, incat este spulberata chiar si ultima urma a ceea ce a fost urat, varianta care este probabil cea mai buna, si sper nu si cea mai rara.
Si da, eu cred ca suntem apti de fericire, fara sa fi cunoscut suferinta.
Daca nu treci prin “iad”, si cred ca la asta se refera intrebarile tale, adica daca nu treci si prin suferinta, nu ai habar de ceea ce ar putea fi fericire, poti fi fericit, dar dupa mine este o fericire falsa, neavand termen de comparatie, necunoscandu-i adevarata valoare. Nu poti avea habar de un lucru fara a compara opusul lui. Traim oare toata viata in comparatii? Se prea poate…depinde de fiecare.
Rectificare: Nu poti avea habar de un lucru fara a il compara cu opusul lui.
Just me: Ce inseamna a trai in comparatii? A trai comparand? Sau a trai fiind comparat ?
Raluca: Daca nu treci prin Iad, deci nu stii cum e, cum reusesti sa recunosti “ceea ce i se opune” ?
A trai comparand cred ca e aici mai mult decat a trai fiind comparat…e inevitabil sa nu fii comparat. Face it…sunt unii oameni care fac asta.
Se spune ca Dumnezeu nu ne da sa caram mai mult decat suportam, de aici rezultand faptul ca iadul nu exista cu adevarat. Cu toate acestea, daca trecem prin incercari grele, care ne zdruncina sufleteste, cei mai putin tari dintre noi vor trai cumva cu frica de a fi fericiti, cu un fel de angoasa a trecutului. Trebuie sa ai un moral foarte puternic, oameni pe care sa contezi langa tine…
Si nu, nu cred ca exista vreun om care sa nu fi cunoscut durerea…si desi cliseu…poate ca apreciezi mai mult ce ai dupa ce ai pierdut lucruri sau oameni dragi.
Just me…, cred totusi ca adevarata fericire este cea care nu are nevoie de termen de comparatie; este cea care iti inunda toata fiinta, care iti coloreaza viata numai in nuante de roz, in fata careia se naruie tot ceea ce ar putea fi rau si urat, care sterge din inima “toate iadurile” prin care ai trecut; este cea pe care o recunosti fara sa te indoiesti de valabilitatea ei la fel iti cum recunosti sufletul pereche in persoana care este cel mai probabil sa iti daruiasca o astfel de fericire.
Cu asta cred ca am raspuns si la intrebarea ta, Andrei; adaug insa faptul ca eu nu am sugerat imposibilitatea trecerii prin iad- dimpotriva cred ca asta se intampla tuturor la un moment dat; astfel poti intr-adevar sa recunosti opusul iadului, desi nu ai neaparata nevoie de aceasta experienta. Daca stai sa te gandesti (desi ratiunea ar putea parea putin infantila- dar cred ca rezista tocmai prin faptul ca este simpla), iadul este ceva rau; daca iti este bine, inseamna ca treci prin opusul lui, nu?
Ioana: “poate ca apreciezi mai mult ce ai dupa ce ai pierdut lucruri sau oameni dragi. ” Si eu cred la fel. Dar cred ca daca ai sansa sa le recuperezi nu trebuie sa uiti cum a fost cand nu le aveai.
Raluca: cum adica, “ratiunea ar putea parea putin infantila” ? Ratiunea in general ? Sau rationamentul de fata ?
1. subscriu la raspunsul pe care i l-ai dat Ioanei
2. rationamentul de fata, normal. Ratiunea in general nu ar avea cum sa fie infantila :)
3. esti de acord cu “rationamentul” meu?
Raspunsul meu legat de fericire era legat mai mult de intrebarile lui Andrei, si de compararea ei cu iadul, ma rog poate am exagerat un pic…oricum, sunt diferite modalitati de a fi fericit, de fapt de a simti fericirea, unii oameni mai simpli o simt in lucrurile din jurul lor, ca de exemplu fericirea unei raze de soare ce iti incalzeste fata, fericirea de a asculta muzica, si exista nenumarate exemple de genul, fericirea lucrurilor materiale,fericirea oamenilor din jurul tau, poate deveni si asta fericirea ta. Fericirea pe scurt este un lucru prea complex dar uneori incocret. Definitie exacta a fericirii? Nu cred ca exista, asa cum nu prea exista pentru majoritatea lucrurilor care le simtim cu inima si nu le gandim. Asta daca e sa deviem asupra a ceea ce inseamna fericirea.
nu poti recupera oameni pe care i-ai pierdut, din pacate…cel putin, nu aici…
oamenii care pleaca iti lasa un gol imens ce nu poate fi umplut de altcineva; lucrurile care pleaca si care se intorc la tine sunt un fel de rascumparare, atata tot…dar, in fond, e datoria noastra a tuturor sa ne facem viata asta placuta, sa mergem inainte, sa fim deschisi, nu inchistati, sa acceptam existenta si sa ne-o impodobim…sa fim OAMENI.
Raluca: sunt de acord ca e un rationament just.
Just me: foarte corect. foarte adevarat. asta cred si eu
Ioana: uneori a merge inainte de singura solutie. Si merita sa fim oameni, nu ?
Just me…, daca pe mine ma aveai in vizor ( :) ), eu nu am incercat sa dau o definitie a fericirii; am spus doar ca nu este nevoie sa o compari cu iadul pentru a o recunoaste (iti dai seama cat s-ar putea vorbi despre definitii, tipuri de fericire si moduri de a o simti).
Cat despre oamenii care pleaca si iti lasa un gol imens, Ioana, cred ca sunt singurii care il pot umple la loc si mai cred ca nu ar fi un fel de rascumparare, ci mai degraba o “reintregire”.
Andrei, “a merge inainte” cuprinde ca sens si “a nu renunta niciodata” despre care vorbea Churchill in post-ul anterior?
eu nu stiu cum e iadul… ca nu-mi aduc aminte cum era in rai.
*sigh
pai trebuie sa ne demonstram cumva unicitatea nu? am venit pe lume incarcati cu atatea rele (si bune, nu contest!) si acum ar trebui sa ne aratam demni de cuvantul “om”(fiecare dupa credinta si convingerile sale).
Ioana: :)
Raluca: Suntem oameni si (ar trebui sa) judecam. Nu putem sa luam niste cuvinte spuse de un om si sa le transformam in principii de viata. Cand Churchill a spus sa nu renunti niciodata nu cred ca se gandea la ucigasi in serie. Uneori trebuie sa mergi inainte. Nu poti plange toata viata dupa o persoana care a murit doar fiindca un britanic te-a sfatuit sa nu renunti niciodata la nimic.
Raluca: ma refeream la lucrurile care rascumpara cumva faptul ca ai pierdut persoane importante (in proportie infima e adevarat). Lucruri care vin dupa o pierdere grea si-ti spun ca nu e totul pierdut. si vorbeam despre oameni care au murit si cu care nu este posibila o “reintregire” cum ai spus tu, cel putin nu in lumea asta.
:) Nici nu spuneam ca ar trebui sa transformi parerile altora in principii de viata. Ti-am cerut o parere si atat. In plus s-a referit si la a ceda numai in fata idealurilor de onoare si bun simt, deci nu cred ca vorbea pentru ucigasi in serie.
Cat despre a plange dupa o persoana care a murit, cred si eu ca este inutil, pentru ca pe ea nu o poti aduce inapoi; dar nu despre cazul asta vorbeam, ci despre persoane care pleaca si lasa in urma lor un gol imens.
Ioana: se pare ca am inteles eu gresit; ai spus “lucrurile care pleaca si se intorc la tine”, si nu am luat deci in considerare si varianta mortii. In cazul asta ai dreptate… trebuie sa mergem inainte si sa fim “oameni”.
Raluca: hmm. asta cu bunul simt e cam relativa. Pot pune pariu ca si ucigasii au un anumit “bun” simt. De exemplu, pentru ei poate sa fie de bun simt sa nu omoare o persoana, cand e altcineva de fata… ma rog, asta e deja alta discutie, cam off-topic
Ai dreptate, cam off-topic. Exista o solutie insa :) Ne “vedem” la post-ul anterior.
Andrei, fiecare am vazut intr-un anumit fel iadul, in variate situatii: de la despartiri de persoane dragi, la furturi de mobile si primit injuraturi pe strada. Fiecare consider ca este o componenta a iadului.
Just me consider ca are dreptate din punctul asta de vedere, nu poti aprecia (a se intelege a fi fericit de) un anumit lucru decat daca faci anumite comparatii.
Nu poti sti ce inseamna fericire atata timp cat nu stii ce inseamna suferinta. Iar a nu sti ce inseamna suferinta inseamna a nu avea simturi. Intrebarea ta imi place, pentru ca unora le da impresia ca suferinta este strict fizica si ii induce un pic in eroare, nu observa si durerea emotionala.
Omul are dreptul sa aleaga (rationalitate), insa fiecare intelege diferit fericirea si suferinta. Eu am suferit cand mi-a fost furat mobilul, am pierdut sute de contacte, cei care l-au furat au fost fericiti ca pot scoate un ban; e un schimb. Ai pierdut prima dragoste, dar pe a doua o apreciezi mai mult si te bucuri mai mult de ea. A treia, poate si mai mult.
O suferinta atrage de la sine o bucurie, iar o bucurie atrage o suferinta in mod inevitabil. Totul e sa faci distinctia si sa incerci sa realizezi ca ceea ce ai acum e cel mai de pret. Se poate sa fii mai fericit fara sa suferi mai mult? Asta nu stiu. Stii bine din afaceri ca orice profit implica risc, iar riscul poate fi suferinta fizica sau emotionala, asemeni profitului.
Demult vreau sa iti pun o intrebare, nu gasesc momentul si nici puterea. Visele si sperantele sunt componente ale Iadului? Personal cand ma gandesc la visele si sperantele mele sunt in suferinta, pentru ca risc sa imi imaginez o situatie ipotetica, ce nu exista, iar pana la realizarea visului (fericirea de a fi realizat), gandindu-te la el suferi emotional.
:) buna asta, mihai !
Spui ca esti in suferinta. Totusi, continui sa ai vise si sperante. Asta ma face sa cred ca s-ar putea sa aiba si parti bune. Poate iti dau puterea sa mergi inainte. Poate te fac sa crezi ca vei reusi. Dar sigur au si parti bune. Gandeste-te ca, daca le-ai vedea numai ca si componente ale iadului probabil ca nu ti-ai mai formula vise si nu ai mai spera. Ca doar nu esti masochist.
In concluzie, eu nu cred ca sunt componente ale iadului, dar cred ca orice lucru poate fi vazut ca fiind o combinatie de rau si bine (cu procentaje diferite). Ca o analogie, pe care stiu ca o vei intelege, gandeste-te cum este formata o culoare in codul RGB in orice program de grafica: cu procentaje diferite din FIECARE culoare.
“eu nu stiu cum e iadul… ca nu-mi aduc aminte cum era in rai.” super tare raspunsul zeeny…funny.
Tind sa cred ca, desi pare amuzant, raspunsul nu a fost dat intr-un moment in care Zeeny se simtea amuzanta sau amuzata.
Nu mai stiu daca Tolstoi sau Dostoievski a spus ca unui om i se permite sa sufere ca sa isi confrunte limitele (imi pare rau ca nu imi amintesc nici autorul nici citatul exact, o sa caut). Cred ca totul are un sens, si suferinta si poate ca intr-adevar, scopul ei este sa ne verificam induranta, abilitatea de a renaste si sa ne slefuim spiritul. In fond, in situatiile limita aflam cine suntem cu adevarat.
Asta cred si eu, lulutza. Cred ca ajuta la slefuirea spiritului si mai cred ca modul in care ne comportam in momentele alea ne arata in primul rand noua cine (si ce) suntem cu adevarat.
Sunt convinsa de asta Andrei, nu cred nici eu ca era dat intr-un moment de amuzament, dar pot sa zic ca mie una mi se tare cel mai tare si cel mai deep raspuns de aici…asta daca vrei sa il privesti mai in adancime. Daca nu, e doar funny.
Frate, te chinuie rau existentialismul! Hi-hi…..