Parerea mea e ca 3 sferturi dintre retardati sunt produsul unor parinti inconstienti si iresponsabili. Multumesc frumos, o zi buna!
Asa suna un post pe care l-am scris acum cateva saptamani, insa a ramas in Drafts, nepublicat; asistasem pe strada la cateva scene intre parinti si copii, eram nervos si n-avea chef sa argumentez nimic. Pur si simplu voiam sa ii injur pe toti tampitii cu pretentii de parinti. Mie mi-a trecut, nu mai sunt nervos. Lor insa nu le-a trecut, tot tampiti sunt. A incerca sa imi argumentez acum opinia ar fi, pe de-o parte, costisitor din punct de vedere al timpului; se poate vorbi saptamani intregi despre subiectul asta. Pe de alta parte, nu ar rezolva mai nimic. Nu asa se rezolva problemele. Deci nu am sa o fac.
Insa, fiindca tocmai termin de citit Dezvoltarea personalitatii de C.G.Jung, voi da doua citate la care va invit sa meditam impreuna.
1. “Daca, pe de-o parte, este o nenorocire pentru un copil sa nu aiba o familie parentala, pe de alta, este primejdios pentru el sa fie inlantuit de familie. Atasarea puternica de parinti constituie o piedica in adaptarea ulterioara la lume. Omul care creste este destinat insa lumii si nu ramanerii permanente la stadiul de copil al parintilor sai. Exista din pacate foarte multi parinti care isi considera copiii permanent copii, pentru ca nici ei insisi nu vor sa imbatraneasca si nici sa renunte la autoritatea si puterea lor parentala. Aceasta metoda paguboasa produce fie oameni lipsiti de independenta, fie din aceia care si-o pot obtine doar fortat, prin siretlicuri.”
2. “Nimeni nu va nega sau macar subestima importanta varstei infantile; prea evidente sunt prejudiciile grele, adesea de o viata, provocate de educatia imbecila de acasa si de la scoala, si prea incontestabila necesitatea unor metode pedagogice mai rationale. […] cum s-a ajuns si cum se ajunge inca la folosirea unor metode stupide si limitate de educatie? Evident, doar pentru ca exista educatori stupizi care nu sunt oameni, ci automate personificate de metode. Cine vrea sa educe trebuie sa fie el insusi educat. Invatatul pe de rost care inca se mai practica** si utilizarea mecanica a unor metode nu inseamna educatie, nici pentru copil, nici pentru educatorul insusi.
Eu admir, fireste, acest inalt ideal educativ. Dar cine educa in acest scop? Sunt in primul si in cel mai important rand parintii obisnuiti, incompetenti, care sunt adesea ei insisi, toata viata, pe jumatate sau de tot copii. Cine va astepta in definitiv din partea tuturor acestor parinti obisnuiti sa fie “personalitati” si cine s-a gandit vreodata sa imagineze metode prin care sa li se poata preda parintilor “personalitatea”? Nimeni nu poate educa pe altcineva spre a-si forma personalitatea, daca el insusi nu o are.”
**Fragmentul e dintr-un speech tinut in 1932 !!! 75 de ani mai tarziu nimic nu pare sa se fi schimbat.