Controlul emoțiilor și al gândurilor: abilitatea care face diferența sub presiune

Știu exact ce m-a făcut să ajung unde sunt azi

Cei mai recenți 5 ani au fost cei mai buni ani din viața mea de până acum. Sincer, n-aș ști ce să cer în plus.

Știu exact ce m-a făcut să ajung aici, atât din punct de vedere al nivelului de fericire în viața personală, cât și ca satisfacție profesională și bunăstare financiară.

Și dacă ar trebui (și aș putea) să iau viața asta de la zero, aș renunța fără să clipesc la toate abilitățile, la toate skill-urile, la tot know-how-ul acumulat, cu condiția să pot să încep viața cu două skill-uri:

1. Abilitatea de a-mi controla emoțiile și
2. Abilitatea de a-mi direcționa gândurile.

Nu m-am născut cu niciuna dintre ele, ba dimpotrivă. A fost nevoie să le dezvolt până au ajuns la nivelul de acum. Când, de multe ori, se simt ca un avantaj incorect, pe care aproape că „n-ar trebui” să îl am.

Pentru că aceste două lucruri mi-au permis și îmi permit, de fapt, să îmi ghidez propria viață, să nu mă las dus în stânga și în dreapta ca o frunză în vânt.

Să nu mă bazez pe cum mă trezesc dimineața sau cum va mai decide unul sau altul să îmi influențeze ziua.

Știi cum e. Îți faci un plan, te apuci de treabă, apoi ceva din exterior se întâmplă, iar interiorul începe să fiarbă.

Gândurile cele mai neproductive încep să se îngrămădească unele peste altele și simți că te sufocă. Se agață de tine și oricât încerci să te scuturi, dispar 3 secunde, apoi vin înapoi. Cum era vorba aia?

“Your demons may have been ejected from the building, but they’re out in the parking lot, doing push-ups.”

Exact.

Apoi simți cum te învăluie cele mai neconstructive emoții: la unii vine anxietatea, îngrijorarea, la alții furia, alții se scufundă în tristețe, dezamăgire și cinism. „Ce rost are? Oricum se duce naibii totul.”

Ei bine, în momente ca alea, am ajuns să am încredere 100% în capacitatea mea de a ieși singur de acolo. Și repede.

Nu în săptămâni, nu în zile, nu în ore. În minute. Pur și simplu ȘTIU că pot ieși de acolo. Sunt convins.

Îți poți imagina cum se simte?

Să ai gândurile alea neproductive, să simți emoția aia negativă cum te învăluie și că începi ușor-ușor să te scufunzi în ea. Și, totuși, ÎN ACELAȘI TIMP, să simți cum se activează, a nu știu câta oară, încrederea aia că ține de tine să te scoți din acele stări și, mai ales, să știi 100% că în niște minute te vei simți cu cel puțin 80-90% mai bine?

Îți spun eu, se simte ca și cum ai juca viața cu cheat-code-uri. Ca și cum ți-ai fi setat dificultatea jocului pe Easy Mode.

Clar, nu ești imun. Ți se pot întâmpla și ție toate lucrurile care li se pot întâmpla celorlalți oameni. Nu ești de piatră, ești influențat de alți oameni, de relații, de munca pe care o faci, de probleme de sănătate, de incertitudine, de viață. Doar că te poți scoate din acele stări cu ușurință. Și știi că poți face asta, că ai mai făcut-o de sute de ori în trecut, și a devenit predictibil că îți va ieși și de data aceasta.

De ce încrederea că îți poți regla emoțiile valorează mai mult decât abilitatea în sine

Iar încrederea că îți poți regla singur stările emoționale și gândurile valorează, de fapt, mai mult decât abilitatea în sine.

Pe bune. A putea să te scoți din stările alea și să oprești gândurile e valoros. Clar!

Dar încrederea că ai învățat să o faci și e predictibil că o să îți iasă te ajută fiindcă îți permite să îți asumi decizii care îi fac pe ceilalți să ezite și să se blocheze.

De ce se blochează? Fiindcă le e frică de consecințele propriilor decizii. Iar ție nu îți (mai) e. Fiindcă știi că e posibil să greșești și da, e posibil să doară; dar știi și cum să faci durerea să se oprească.

E ca o durere pe care o cunoști, că ai mai avut-o, și știi sigur că nu-i ceva grav și că trece de fiecare dată cu un Nurofen.

Deci da, cele mai puternice abilități pe care le-am dobândit în 40 și ceva de ani de viață au fost să îmi pot regla stările emoționale și gândurile, la comandă, de fiecare dată când am nevoie.

Reglarea emoțiilor îți permite să faci în viață lucruri pe care alții nici nu au curajul să le încerce.

De ce, la nivel senior, nu hard skill-urile fac diferența, ci controlul sub presiune

Și nu e doar experiența mea personală. Înainte să mă apuc să scriu am stat și m-am gândit la toți oamenii cu care eu am lucrat în sesiuni de intervenții strategice și change strategy în ultimii 13 ani. Cei mai de succes dintre ei sunt oameni care au investit timp, energie și bani în dezvoltarea capacității lor de a-și regla emoțiile și gândurile.

Au mers la psihoterapie, au plătit un coach, au făcut training-uri. Au făcut lucrurile astea proactiv. Nu atunci când i-a pus viața la pământ. Ci proactiv, fiindcă n-au vrut să (mai) fie puși la pământ de viață.

N-au încercat să facă doar lucruri ușoare. Din contră, și-au asumat poziții de responsabilitate, decizii complicate, care au generat stres, griji și efort.

DAR în timp ce făceau asta, au investit și în capacitatea lor de a gestiona toate aceste griji și responsabilități în plus. Pentru că au înțeles repede că peste un anumit nivel profesional, nu hard skill-urile fac diferența.

Ci cum performezi și cum îți păstrezi controlul atunci când ești sub presiune.

Cu alte cuvinte, n-au căutat o viață ușoară. Dar s-au antrenat astfel încât viața să se simtă ca fiind mai ușoară decât era de fapt. E ca atunci când te străduiești să miști o ganteră de 15 kg la sală și nu îți vine să crezi ce grea e, apoi trece pe acolo un băiat care pare că a făcut sală toată viața și ia gantera cu două degete, ca pe un fulg. Obiectiv, gantera aia tot 15 kg avea. Și pentru el, și pentru tine. Doar că tu abia o puteai mișca, iar pentru el se simțea ca inexistentă.

De aceea, în ultimii ani, o parte atât de mare din ceea ce fac profesional se duce către a-i învăța pe oameni tehnici și protocoale de auto-reglare emoțională. Pentru că este unul dintre cele mai valoroase moduri în care simt că îi pot ajuta. Indiferent ce vor să schimbe în viețile lor.

Și pentru că știu cât de incredibil se simte să ai abilitățile astea, după ce o viață întreagă nu le-ai avut.

Cele 3 obstacole care te împiedică să îți reglezi singur emoțiile și gândurile

Dar dacă principalii factori care limitează performanța oamenilor și capacitatea lor de a fi fericiți sunt toți corelați cu abilitatea de a își controla emoțiile și gândurile, atunci, de ce lumea nu învață pur și simplu niște tehnici de auto-reglare și gata?

Fiindcă nu-i chiar atât de ușor cum pare. Uite care sunt obstacolele principale văzute de mine.

1. Lipsa disciplinei și neînțelegerea modului în care funcționează tehnicile și protocoalele de auto-reglare emoțională

Să zicem că înveți o tehnică de bază de respirație. Nu-i greu. Ți-o explica cineva, o faci o dată, și vezi că “parcă te ajută un pic”. Sau mai mult. Acesta este beneficiul imediat al unei tehnici făcute pentru prima dată.

E nice, dar prima dată când o faci experimentezi doar o mică parte din efectul pe care ți-l poate genera protocolul respectiv. Fiindcă nu l-ai făcut chiar perfect, mereu există nuanțe, și nimeni nu le nimerește chiar din prima.

Apoi, ca orice lucru făcut pentru prima dată, se simte ciudat. Sistemul tău nervos încă percepe protocolul ca pe ceva nefamiliar. Așa că o parte din el se relaxează datorită protocolului, cealaltă parte e precaută, rămâne în gardă. Deci relaxarea nu-i la maximum de potențial.

Apoi, problema numărul doi este că fiecare astfel de protocol sau tehnică de reglare a sistemului nervos are două beneficii:

a) Un beneficiu imediat, cel de relaxare, despre care vorbeam mai sus. E cel care scoate instantaneu sistemul nervos din Fight or Flight (ramura simpatică) și îl mută în Rest/Digest/Healing (ramura parasimpatică).

b) Și un beneficiu pe termen mediu-lung, acela de a de-sensibiliza amigdala, zona din creier responsabilă pentru declanșarea “alarmei”, adică cea care pune tot sistemul în Fight or Flight la cel mai mic semn de pericol. Problema este că acest al doilea beneficiu nu se activează dacă faci tehnica sau protocolul o dată sau de două ori. E un beneficiu care se instalează în general după câteva săptămâni de repetat zilnic protocolul.

Nu-l repeți zilnic, ca o metodă de igienă emoțională → nu obții acest al doilea efect, ci doar pe primul, de relaxare de moment.

Practic, multor oameni, chiar dacă simt o îmbunătățire în starea lor, le este greu să fie atât de disciplinați încât să practice zilnic. Iar în zilele “bune” în mod particular, uită de aceste tehnici, tocmai fiindcă “au simțit că nu aveau nevoie”.

Doar că vezi tu, de aceea le spunem acestor practici, practici de “igienă emoțională”. Funcționează foarte similar cu igiena din viața noastră de zi cu zi. Nu ne spălăm pe dinți doar atunci când ne spune cineva că ar fi cazul. Ne spălăm zilnic, preventiv, pentru că înțelegem ca dacă sărim 2-3 zile asta ne va genera probleme. Nimeni nu zice: “n-a strâmbat nimeni din nas azi, deci e o zi bună, azi nu mă spăl.” La fel avem nevoie să facem și cu igiena emoțională.

2. Nu pot accesa aceste instrumente fix atunci când au nevoie

“Am testat, a funcționat, dar fix în momentele de criză uit să le folosesc. Sau ma blochez și îmi aduc aminte de ele abia după ce momentul de criză s-a consumat”.

Se întâmplă frecvent, mai ales în fazele inițiale, când tehnica sau protocolul nu au devenit parte din sistemul tău nervos. Faptul că ai trecut o dată sau de două ori prin pași te face să ai knowhow-ul. Adică ai înțeles pașii, i-ai memorat, ai putea să îi repeți singur.

Problema e că asta nu e suficient. A ști și a fi integrat ceva sunt lucruri complet diferite. Sistemul nostru educațional, școala, ne-a învățat să memorăm și ne-a mințit că dacă am citit ceva, atunci gata, e suficient, o să fie bine.

Și după cum ai aflat deja în viața de adult, asta e o păcăleală. Câte lucruri am înțeles despre noi, pattern-urile noastre și modul în care ne trăim viața, și totuși nu le-am schimbat? Multe.

În cazul tehnicilor de auto-reglare emoțională, creierul are nevoie să se obișnuiască cu noua informație, astfel încât să nu o mai considere nefamiliară.

Apoi, are nevoie să fie dus “de mânuță” de către noi, pe același drum, de multe ori, până când ajunge să îl prefere. Avem nevoie să îl învățăm că de fiecare dată când începem să mergem pe acest drum ajungem într-un loc mai calm, mai echilibrat, mai bun pentru noi.

Este ceea ce în neuroscience se numește Rewiring. Legea lui Hebb: “Neurons that fire together wire together.”

Cu alte cuvinte, motivul pentru care deși ai citit sau ai experimentat o tehnică, nu ai acces la ea în momentele în care ai avea cu adevărat nevoie să o faci este că încă nu a devenit “wired”, nu a devenit parte din sistemul tău nervos.

Soluția este să o repeți. Până devine parte. Chiar și în zilele în care pare că n-ai de ce să o faci. Mai ales în zilele alea.

Apropo, știi ce instrument te poate ajuta să integrezi un astfel de protocol MULT mai repede? Hipnoza.

Hipnoza poate înlocui într-o anumită măsură disciplina. Orice lucru făcut sau repetat în interiorul unei transe hipnotice este perceput de sistemul nervos ca și cum ar fi fost repetat de sute de ori în stare conștientă. Fiindcă atunci când suntem super relaxați, orice sădim acolo se duce direct în subconștient iar efectul e amplificat.

3. “Pentru mine asta nu funcționează”

O altă problemă este că unii oameni au încercat astfel de exerciții și au ajuns la concluzia că “pentru ei nu funcționează”. Se poate întâmpla!

Fiindcă suntem atât de diferiți, în practica mea unu la unu am o serie de 24 de protocoale de reglare emoțională, adunate și testate în cei 13+ ani de făcut ceea ce fac. Sunt împărțite în categorii diferite. Unele au efect imediat, altele își fac efectul în 20 de minute. Unele sunt somatice, se folosesc de corp pentru a regla sistemul nervos, altele sunt din zona cognitivă, altele sunt foarte bune pentru oamenii vizuali, care își fac ușor filme în capul lor, altele din contra, le folosesc cu oamenii care au o dificultate în a își imagina lucruri (aphantasia). Unele sunt simple, gen tehnici de respirație sau meditație, altele sunt complexe și durează 30 de minute să le faci.

Ce vreau să spun este că noi suntem atât de diferiți încât e normal ca fiecare dintre noi să aibă nevoie de un protocol ușor diferit. Și dacă cineva a testat un astfel de protocol care n-a mers la el, asta nu spune ceva despre protocoalele de auto-reglare în general, ci despre potrivirea dintre modul lui de funcționare și protocolul testat. Dacă nu a mers la tine, ai nevoie de alt protocol. Unul care funcționează la tine, predictibil, de fiecare dată.

Cine este autorul

Ce spun oamenii care au lucrat cu Andrei