Azi vreau să îți povestesc despre o greșeală pe care am făcut-o cu un client mai la începutul carierei mele de change strategy și coaching. Și o lecție importantă pe care am învățat-o atunci, de care încă țin cont și astăzi.
Încep prin o clarificare: nu lucrez cu dependențe de alcool, e tărâmul psihoterapiei, nu al coaching-ului sau al change strategy-ului pe care îl practic eu.
Însă acum niște ani am lucrat cu un manager de multinațională care avea o problemă reală cu alcoolul. O problemă funcțională. În sensul că ziua era productiv, eficient la muncă, promovat frecvent, dar seara când ajungea acasă începea să bea. De toate. Bere, vin, whiskey, în mare parte ieșea cu prietenii lui, care beau și ei. Uneori bea și singur. Și făcea lucrurile astea în fiecare seară.
Mi-a zis într-una dintre sesiunile noastre:
– Andrei, știu că noi nu pe subiectul ăsta lucrăm, dar mi-am dat seama că beau un pic cam mult. Știu că nu-i okay. Crezi că mă poți ajuta să mă las de alcool?
I-am explicat că e mai complicat cu alcoolul, că îi pot recomanda pe cineva cu experiență în asta. Dar el a insistat că are încredere doar în mine iar eu, fiind mai tânăr și mai la început de drum (se întâmpla acum vreo 10 ani), am zis:
– Okay, hai să încercăm câteva sesiuni. Dacă nu avem rezultate, îți recomand pe cineva specializat pe asta, okay?
Până la urmă nu era un alcoolic fără loc de muncă sau neintegrat social. Părea mai degrabă o problemă de obiceiuri proaste, sudate în timp, decât una de dependență fiziologică. Sau așa speram amândoi.
– Hai să ne uităm la nevoile neacoperite, la ce lucruri îți lipsesc din viața ta și pe care te-ai obișnuit să le iei din alcool.
Și am făcut tot ce am știut să fac la acea vreme. Timp de câteva săptămâni bune am disecat obiceiurile, nevoile neacoperite, am găsit metode mai sănătoase de a obține relaxare și scăderea insecurităților generate de presiunea ridicată a jobului. Apoi am explorat și implementat diverse metode de a se simți mai în largul lui în grupuri de oameni și la petreceri, ca să nu mai simtă nevoia să bea alcool.
I-am explicat că alcoolul modifică temporar personalitatea. Și el a ascultat. Aveam o relație bună deja și asta a contat. Între sesiunile cu el, am citit 3 cărți despre dependența psihologică și fiziologică de alcool. Chiar îmi doream să îl ajut. Iar el chiar își dorea să rezolve problema asta.
Și s-a lăsat de alcool.
Mai întâi a redus volumul, apoi într-o sesiune mi-a zis:
– Ghici ce? Nu am mai băut alcool de o săptămână. Deloc.
Ne-am bucurat amândoi. O săptămână s-au transformat în 4 săptămâni. Apoi a fost la două petreceri de Crăciun și a reușit să nu bea absolut deloc. Altă victorie.
Îmi povestea despre cât de mișto se simte viața acum.
– Andrei, dacă mi-ai fi zis că pierd atât de multe din cauza alcoolului nu te-aș fi crezut. Abia acum îmi dau seama unde eram.
Victorie!
Apoi, într-o zi, a venit, s-a așezat pe fotoliul din biroul meu (încă lucram mult fizic, nu era totul 100% online), l-am întrebat cum mai este și a pus ochii în pământ, a început să fixeze covorul dintre noi.
-Mi-e și rușine să îți spun… Am băut.
-Îhîm…
-Am băut mult. Din nou.
-Înțeleg. Îmi pare rău. Zi-mi cum s-a întâmplat.
-Păi ce să îți zic… A fost acum mini-vacanța asta și timp de 4 zile, în fiecare seară, au fost prietenii ăștia la mine sau am fost eu la unul dintre ei acasă și cu toții au băut non-stop. Ei tot insistau să beau și eu, deși știau că m-am lăsat de o lună. Primele 2-3 zile am rezistat, a 4-a am zis că beau doar o bere și asta a fost… Și problema e că asta s-a întâmplat duminică, azi e joi, iar eu de atunci am băut în fiecare seară din nou.
El a tăcut. Eu am tăcut. Mintea mea încerca să găsească ceva să spună dar realitatea e că eram dezamăgit. Nu de el, ci de situație. Și de faptul că procesul încercat împreună nu a mers. Părea că merge așa de bine și dintr-o dată n-a mai mers.
Am vrut să îl încurajez, să îi spun că e okay, o să o luăm de la capăt, îi dăm noi de cap. Că a fost doar o alunecare, că a pierde o luptă nu înseamnă a pierde războiul. Dar cuvintele nu îmi ieșeau pe gură.
M-am întrebat de ce nu îmi vine să spun lucrurile astea…?
Când cercul de prieteni îți sabotează schimbarea: mediul ca forță invizibilă
Și atunci mi-a picat fisa.
Nu îmi venea să le spun fiindcă nu credeam în ele. Așa că i-am zis ceea ce credeam și simțeam atunci, chiar dacă știam că e ultimul lucru pe care vrea să îl audă:
– Îmi pare rău s-a întâmplat asta. Nici nu pot să îmi imaginez cum se simte pentru tine. Aș vrea să te încurajez și să îți zic că va fi bine. Dar ceea ce cred acum este că tu nu ai nevoie să îți schimbi relația cu alcoolul. Cred că ai nevoie să îți schimbi cercul de prieteni.
S-a uitat la mine cu niște ochi mari, care transmiteau: ești nebun, Andrei?
-Sunt prietenii mei de o viață, Andrei.
-Da. Dar hai să îți zic ceva. Eu sunt un om disciplinat. Și nu am în general o personalitate adictivă. Beau alcool de două ori pe an. Oamenii din jurul meu nu exagerează nici ei cu alcoolul. Cu toate astea, dacă încerc să mă pun mental în locul tău și aș avea această provocare cu alcoolul, și m-ai pune să stau zile și nopți doar în petreceri în care toată lumea în jurul meu bea, cel mai probabil aș bea și eu! Sincer, nu sunt deloc convins că într-o situație similară cu a ta m-aș fi descurcat mai bine decât tine. Cel mai probabil aș fi băut și eu.
A dat scurt din cap și a zâmbit. Zâmbetul ăla trist, de om care vrea să spună “mulțumesc că zici asta” dar nu poate, din cauza durerii.
Am greșit atunci. Lipsa de experiență m-a făcut să subestimez dependența de alcool. În același timp, greșind, am învățat una dintre cele mai importante lecții despre schimbare: rolul crucial pe care mediul în care existăm și ne trăim viața îl are asupra fiecăruia dintre noi.
Și poate că ți se pare că textul de mai sus a fost despre alcool. Nu despre asta a fost.
Mediu toxic, anxietate funcțională și burnout: “masca de gaze” nu e o strategie
În munca pe care o fac astăzi, lucrând cu high-achievers pe subiecte cum ar fi controlul gândurilor sau al emoțiilor “negative”, problema mediului apare frecvent. De exemplu:
Au un job care îi seacă de energie și trage toată viața din ei, intră în burnout, au simptome de anxietate și încep să caute ajutor.
Ajung să le spun frecvent clienților: tu îți trăiești o parte importantă din viața într-un mediu toxic și ai venit să mă întrebi dacă nu cumva am o mască de gaze un pic mai bună, să nu te mai afecteze toxicitatea atât de tare.
Răspunsul este: am o mască mai bună! Te pot învăța cu mare plăcere tehnici să îți reglezi emoțiile. Să doară mai puțin mediul în care alegi să muncești și să trăiești. Dar hai să nu ne păcălim că poți fi fericit tot restul vieții tale funcționând într-un mediu toxic. Mai devreme sau mai târziu, dacă tot ceea ce schimbi e masca de gaze, vei suferi consecințele.
Alt exemplu: ești într-o relație de cuplu în care ești complet nefericit. Dar încerci să reziști. Pentru copii. Sau pentru că ți-e frică să o cauți pe următoarea. Sau pentru părinți. Sau de gura lumii. Și alegi să îți trăiești o parte importantă din viață nefericit(a) spunându-ți că vei rezolva problema asta altă dată, în viitor.
Ca și cum poți să dai snooze la alarma 5-7 ani, fără niciun fel de consecință asupra propriei psihologii. Am o veste proastă: nu poți. Nu fără consecințe.
Știi, de fapt lucrurile sunt mult mai simple. Aici nu e vorba despre părerea mea, Andrei, sau despre miile de ore de experiență cu clienți avute de mine în ultimii ani. E știință.
Sunt 40 de ani de când știm lucrurile astea
În anii ’80 biologul Bruce Lipton, făcând research pe celule stem la Stanford Medical School a demonstrat foarte clar că dacă iei celule sănătoase și le muți într-un mediu bolnav ele se îmbolnăvesc. Studiile făcute de el atunci au stat la baza a ceea ce astăzi numim Epigenetică. Sunt 40 de ani de când știm lucrurile astea.
Iar noi încă încercăm să stăm, ca oameni, în mijlocul unui mediu bolnav, sperând că noi vom fi sănătoși în ciuda influenței negative.
Sigur, reziliența poate fi antrenată, fără doar și poate. Fac Resilience training cu oamenii săptămânal! De ani de zile. Cu rezultate extrem de bune.
Și desigur, există momente în care contextul vieții noastre nu ne permite pur și simplu să luăm deciziile pe care știm că avem nevoie să le luam. Și nu încurajez pe nimeni să acționeze fără un plan.
Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că de cele mai multe ori decizia corectă pentru noi este să schimbăm mediul care ne face rău.
Și da, uneori avem nevoie de o mască de gaze mai bună, ca să putem “supraviețui” psihologic până în momentul în care putem să luăm decizia de a ieși din mediul “toxic” și a căuta un alt mediu, în care putem fi noi fără ca măștile să mai fie necesare.
Cu alte cuvinte, uneori învățăm reziliența psihologică ca să coborâm stresul, astfel încât să avem putere să luăm deciziile importante pentru viața noastră.
Acum uită-te în jurul tău.
Întreabă-te: ce din viața mea arată ca toxicitate?
Ce nu mi se potrivește? Vreun obicei? Vreun om? Vreo relație? Jobul meu? Ritmul de muncă? Orașul în care locuiesc? Țara?
Citatul zilei
Dacă mai ai răbdare, pe aceeași temă, uite ce zicea Carl. 🙂↕️
Carl Jung – Memories, Dreams, Reflections
“I have frequently seen people become neurotic when they content themselves with inadequate or wrong answers to the questions of life.
They seek position, marriage, reputation, outward success or money, and remain unhappy and neurotic even when they have attained what they were seeking.
Such people are usually confined within too narrow a spiritual horizon. Their has not sufficient content, sufficient meaning.
If they are enabled to develop into more spacious personalities, the neurosis generally disappears. For that reason the idea of development was always of the highest importance to me.
[…] A vivid example is the story of Jacob, who wrestled with the angel and came away with a dislocated hip, but by his struggle prevented a murder. In those fortunate days, Jacob’s story was believed without question.
A contemporary Jacob, telling such a tale, would be treated to meaningful smiles. He would prefer not to speak of such matters, especially if he were inclined to have his private views about the nature of Yahweh’s messenger.
Thus he would find himself willy-nilly in possession of a secret that could not be discussed, and would become a deviant from the collectivity.
Naturally, his mental reservation would ultimately come to light, unless he succeeded in playing the hypocrite all his life.
But anyone who attempts to do both, to adjust to his group and at the same time pursue his individual goal, becomes neurotic*. “
*Neurotic = unusually or excessively sensitive, obsessive, or anxious.
Despre autorul articolului
Andrei Roșca este change strategist și coach specializat în controlul gândurilor, reglarea rapidă a stărilor emoționale și burnout pentru antreprenori și profesioniști care iau decizii cu mize importante și funcționează constant sub presiune.
Dacă vrei să afli cum arată concret un proces de change strategy pentru situația ta, îl poți contacta direct la [email protected] sau pe WhatsApp la +40722 458 259
Feedback de la clienți
care au lucrat cu Andrei Roșca
Petre Bârlea
Psychologist & Digital Marketer
Andrei’s skills of strategic thinking — backed by his ability to take action and stay on course — are nothing short of impressive.The one thing that I admire most about Andrei apart from his obvious intelligence and wit is the fact he is the honest, down-to-earth, no-B.S. kind of person — always speaking straight to the point and keeping his feet firmly planted on the ground (even when daydreaming) — which makes him very reality-oriented (rather than just someone who speaks from theory or mere idealism).
Alexandra Gavril
Technical Writer @ Hootsuite
Andrei is brilliant! He really is. He is by far one of the most intelligent, perceptive and empathic people I’ve ever met. But most importantly, Andrei takes the time to listen. Thanks to our talks and his advice, I was able to get some clarity and figure out how to beat the fears that were holding me back from achieving my goals.




