Am mai scris despre asta acum vreun an, tot pornind de la un schimb de comentarii.
Acum cativa ani, cand eram si eu mai pe la inceputuri, puteam sa demonstrez oricui, pe hartie, ca daca se angajeaza e un tampit. Sau cel putin asa credeam. Oricum, eram foarte convins ca antreprenoriatul (nici macar nu ii ziceam asa pe vremea aia) era singura modalitate de a fi fericit si a face si bani. Uitandu-ma inapoi, imi dau seama ca taria cu care eu credeam in ideile astea era suficienta pentru a putea fi incadrata, dupa standardele mele de acum, la “fanatism”.
Aveam nevoie de asta. Cred ca toti trecem la un moment dat printr-o faza in care suntem “singuri contra lumii”, sau cel putin asa ne place sa ne vedem, niste rebeli. Apoi incepem sa ne maturizam (voit sau nu) si ne dam seama ca societatea nu stie sa primeasca rebelii asa cum credem noi ca ar merita sa fie primiti.
Am gresit. Mi-a luat (prea) mult timp sa imi dau seama ca lucrurile nu stau deloc asa. Am cunoscut oameni care lucrau ca angajati si care erau cu adevarat fericiti si am intalnit persoane cu business-uri proprii care, desi aveau bani, erau tristi si terni. Acum sunt la fel de convins ca atunci ca ceea ce vreau eu sa fac in viata e cu totul altceva decat a fi angajat.
Spun deseori ca nu as putea lucra niciodata pentru cineva, insa prin asta inteleg de fapt ca, desi probabil ca as fi capabil, ar trebui sa fac niste eforturi si niste compromisuri pe care nu sunt dispus sa le fac.
Acum stiu ca exista doua drumuri: a fi angajat si a merge pe cont propriu. Fiecare dintre noi alege una dintre caile astea, nu exista “drumul cel bun” sau “cel corect”. Fiecare drum are parti proaste si parti bune, insa, mai ales, fiecaruia dintre noi i se potriveste un rol. Sunt oameni angajati pe care ii admir sincer, specialisti in ceea ce fac. Sunt respectati, au bani, fac ceea ce le place si, mai presus de toate, sunt fericiti. Pentru ei am tot respectul.
Hehe, da… “Cred ca toti trecem la un moment dat printr-o faza in care suntem “singuri contra lumiiâ€, sau cel putin asa ne place sa ne vedem, niste rebeli.”
Asa este…
Insa, pe unii ii duc parintii de mana la firma X sau in sistemul bugetar, iar altii au optiuni. Eu ii fericesc pe cei cu optiuni. Munca efectiva nu poate fi inteleasa imediat dupa absolvirea studiilor; implicit satisfactia ei.
Dar, niciodata nu e prea tarziu pentru a-ti reaseza traseul de urmat.
Si nimeni nu trebuie sa se opresaca la jumatatea drumului decat sa adulmece si sa vada cum se pot contura mai bine urmatorii pasi.
Sunt de acord cu tine, Andrei, insa avem nevoie si de angajati; nu putem fi toti antreprenori :)
Momentan nu imi permit (nu vorbesc doar dpdv financiar) sa intru in antreprenoriat, dar imi doresc sa pot realiza candva (conteaza mai putin cand) un business propriu, nu pentru “libertatea” de care se bucura (conform word of mouth) antreprenorii, ci pentru ca-mi place acel lucru si stiu ca as aduce ceva in plus, as face niste oameni mai fericiti.
Deocamdata, sunt multumit ca angajat.
ceea ce e excelent :)
Crezi că Å£i-a luat “(prea) mult timp” ca să realizezi acest lucru sau Å£i-a consumat exact timpul necesar pentru a înÅ£elege cel mai bine? Cel puÅ£in, asta e opinia mea – niciodată nu persistăm într-o greÅŸeală prea mult sau prea puÅ£ină vreme, ci exact atâta cât ne trebuie ca să înÅ£elegem unele aspecte. Bine, asta ÅŸi dacă avem deschiderea necesară pentru a pătrunde acele înÅ£elesuri.
Cât despre restul postului… sunt uimit, câteodată, de tăria cu care crezi în ideile tale :)
Ma bucur ca ai scris aceasta clarificare. Dupa cum am mai scris pe aici si eu sunt angajat si deocamdata ma simt bine. Vreau sa devin specialist in ceea ce fac (si din punctul de vedere al practicii, nu doar al teoriei) iar unde lucrez acuma simt ca ma ajuta sa realizez asta.
Cineva spunea: “Chiar daca esti angajat, nu lucrezi pentru sef ci lucrezi pentru tine”. Deocamdata cred si eu asta!
Eu cred ca decizia de a fi angajat sau antreprenor tine mult de valorile tale. O persoana care vrea confort si stabilitate va fi fericita cu un job intr-o companie buna. O persoana independenta, atrasa de riscuri, se va simti mult mai bine ca antreprenor.
Si pentru mine, atreprenoriatul e the way to go, dar nu e pentru toata lumea.
Uite o intrebare Andrei: te-ai gandit ca poate unii au joburi si strang bani pentru as porni propiul business?
Sunt angajat, si totusi am libertate deplina in firma incare lucrez, – din mai multe puncte de vedere – iar mai presus de toate iubesc si imi place la nebunie ceea ce fac in acea firma… pentru mine actualul job este aproape, jobul visat.
Eduard: da, si eu cred ca tine de valorile tale
Lucian: mi-a luat atat cat trebuie, nu-mi pare rau ca am trecut prin faza asta; cum ziceam, cred ca aveam nevoie.
Razvan: da, m-am gandit, si mi se pare perfect okay. Atata timp cat stii ce vrei pe termen lung si iti concentrezi toate actiunile pt a atinge acel obiectiv, din partea mea poti sa te angajezi si spalator de geamuri. Important e sa stii ce vrei si sa muncesti pentru a ajunge acolo.
Mie au început să nu mi se mai pară două lucruri atât de diferite… ca să trăim toÅ£i vindem ceva, că ne vindem timpul, ideile sau alte lucruri, trebuie să învăţăm să vindem cât mai bine. :-)
Åži mă rog, să avem ce vinde, că n-o să meargă la nesfârÅŸit cu păcăleala. Bine, mi-ar plăcea să am ÅŸi experienÅ£a care să-mi întărească afirmaÅ£iile…
Da, toti suntem vanzatori, chiar daca unii dintre noi vand toata viata un singur produs (pe ei) si de multe ori o fac fara sa fie constienti de asta.
Omul nu e cu adevărat fericit între anumite limite impuse subiectiv, cu alte cuvinte, fiecăruia îi corespunde o fericire specifică. Nu e vorba numai de temeri ci mai curând de interese în general.
Singuri contra lumii sau huligani, cum ar zice Eliade! Momentan, eu emerg huliganismul!:)
Eu una chiar cred k nu oricine poate fi antreprenor, si apoi, doamne fereste! Voua chiar nu va lipsesc mestesugarii, cei care “sfintesc”cu mana?
Ba chiar unii din noi le fac pe amandoua. :)