Am fost sa vad un film ieri la Hollywood Multiplex. Cu aceasta ocazie mi-am reamintit cate ceva despre ce inseamna respectul pentru cei din jur, in Romania: Persoane care se aseaza si se ridica de pe scaun de 3 ori inainte de inceperea filmului (pentru diverse activitati: mers la baie, vorbit la telefon, cumparat popcorn) deranjand, evident, tot randul, dupa care urmeaza seria a doua (din timpul filmului) inca de cel putin doua ori, deranjand toata sala.
Ca sa nu mai spun de telefoane care suna in timpul filmului (fiindca persoana este atat de importanta incat trebuie sa poata fi contactata la orice ora si cu orice risc – chiar cu acela de a fi considerat nesimtit); dar asta nu este o noutate; noutatea, pentru mine, consta in faptul ca oamenii au inceput sa si raspunda la mobil si sa vorbeasca in timpul filmului. Ei isi rezolva problemele si probabil ca altceva nici nu ii intereseaza.
Iar in momentul in care li se pare lor ca filmul tocmai se termina (atunci cand pe fundal intra o “melodie de sfarsit de film”) toata lumea se ridica in picioare si o ia la fuga spre iesire de parca s-ar prabusi cinematograful pe ei. Asta imi aduce aminte de teatre (unde nu am mai fost de cam mult timp) si de oamenii care se ridica si fug din sala inainte ca actorii sa se reintoarca pe scena pentru a fi aplaudati.
As face un apel catre ciobanii din Bucuresti: Educati-va singuri daca parintii n-au reusit … sau, mai bine, stati acasa.