fbpx

Chiar vrei sa fii antreprenor?

Cristia Maksutovici de la AxA Consulting (care are site nou AICI) a zis astazi o chestie pe care nu stiu cati angajati sau viitori antreprenori […]

25/04/2007
1 min read

Cristia Maksutovici de la AxA Consulting (care are site nou AICI) a zis astazi o chestie pe care nu stiu cati angajati sau viitori antreprenori o constientizeaza: in primii ani de antreprenoriat, cel mai prost (din firma) o duce antreprenorul, fondatorul firmei. Sau fondatorii, daca sunt mai multi.

Imi aduc si acum aminte de o seara, la cateva ore bune de la terminarea programului, cand stateam cu asociatul meu de atunci la birou si niciunul nu scotea niciun cuvant. Stateam pe scaune si fiecare fixa un punct de pe biroul pe care se afla o agenda cu cheltuielile si veniturile firmei. Odata la 5 minute unul dintre noi se intindea, tragea usor agenda, se uita cateva secunde pe ea, dupa care o impingea la loc pe mijlocul biroului si cauta un alt punct de pe birou pe care sa il fixeze cu privirea.

Era data de 28 a lunii, aveam 4 sau 5 salarii de platit peste doua zile iar agenda arata minus 60 de milioane, bani multi pentru noi si, mai ales, bani pe care nu aveam de unde sa ii acoperim. Si totusi…oamenii trebuiau platiti si chiar au fost. Tema de meditatie pentru cei ce se gandesc ca a avea firma e varianta ideala.

Categories:

Abonează-te la ZeroPlus Insider

Vei avea acces la insight-uri utile într-un proces de schimbare, informații de culise legate de ce pune la cale (inclusiv workshopuri pe care le anunțăm doar pe mail), recomandări de cărți și altele.

Andrei Rosca

Conversations 14 comments

Let's start a personal, meaningful conversation.

Example: Practical philosopher, therapist and writer.

 

Eu cred ca antreprenorul trebuie sa isi cumpere de la bun inceput masina, sa isi ia o casa, sa isi ia un birou de mahon si sa si-l decoreze cu marmura.

Ups… am uitat ghilimelele. Ma rog, ideea e ca sunt cazuri multe in care o afacere a esuat datorita perceptiei gresite asupra succesului. Unii interpreteaza gresit “daca vrei sa fii bogat, poarta-te ca un om bogat”, considerand ca oamenii bogati sunt cheltuitori. Problema e ca oamenii bogati cu adevarat sunt extrem de atenti la cheltuieli si nu prea pot fi pacaliti usor.

 

Yup. Intai investitiile si finantele in minus, si de abia pe urma incep sa vina banii… Ce pot spune, tre sa ai un plan de back-up ca sa rezisti pana incepi sa scoti profitul :|

 
Andrei Bsays:

Ok, de acord cu tine, dar cred ca ar fi foarte de ajutor sa le dai celor care citesc si ceva informatii despre ce a mers si ce nu a mers. Cum de ai ajuns, atunci cand aveai 4-5 angajati, sa fii in situatia pe acare ai descris-o? Ca banuiesc ca nu au fost numai si numai cauze externe de vointa voastra, si chiar si asa, erau intr-adevar imprevizibile?

Statisticile sunt naucitoare … 9 din 10 intrerpinzatori care pornesc o afacere proprie esueaza!! Si asta in Statele Unite, care au politici de sustinere, banci dispuse sa imprumute mai lesne, si masive resurse de venture capital, ca sa nu mai vorbim de training, personal, etc etc etc Nu poti sa le ignori, mai ales cand pornesti in Romania, unde conditiile sunt cu mult mai defavorabile.

In ziua de azi sunt atatea surse de informare si destule cercetari si studii de caz facute de toate institutiile avenite si neavenite, ca e greu de ocolit informatia despre cauzele care ii fac pe intreprinzatori sa esueze. In toate listele ai sa vezi ca lipsa de control a cashflow si a cheltuielilor controlabile e printre cauzele cele mai importante. Cere mare disciplina sa rezisti dorintei de a te lansa imediat in cheltuieli masive, mai ales daca ai prins o afacere buna la inceput… stii tu, povestea cu cele 7 vaci grase urmate de 7 slabe. Cunosc personal oameni care si-a mentinut afacerea la nivel de one-man show, daca mi-e permisa exprimarea, adica au fost singurii care lucrau la firma lor, pana si-au adunat o rezerva de capital care sa le permita sa functioneze pe o perioada de cateva luni fara a depinde neaparat de un flux continuu de capital provenit din afaceri relativ stabile… abia dupa 2-3 ani de functionare in aceste conditii i-am vazut angajand alte persoane care sa ii ajute, desi dupa cat de incarcati erau ar fi putut sa o faca de mai de mult.

A fi frugal la inceput e o virtute pe care putini o au. Imi vine in minte exemplul amazon.com care la inceputuri inchiria o fosta magazie intr-un cartier darapanat din Seattle. Jeff Bezos si-a construit singur propriul birou dintr-o usa de lemn cumparata de la Home Depot careia ii montase picioare facute din barne de 5×10 cm pe care le taiase singur. Oamenii care lucrau cu el i-au urmat exemplul. FIECARE din ei avea un “birou” construit in acelasi mod. Toti impartaseau aceeasi cultura, de a fi frugali, inovativi si le placea sa analizeze informatia. Bezos facuse o gramada de bani (milioane de dolari) lucrand pe Wall Street inainte sa porneasca amazon.com, si cu toate acestea venea la servici in aceeasi Honda pe care o avea de ani buni. Compania lui avea o cifra de afaceri de 16 milioane de dolari in 1996… trei ani mai tarziu ajunsese la 1.6 miliarde de dolari. Dupa 10 ani cifra lor de afaceri a ajuns la vreo 8 miliarde, au vreo 12000 de angajati iar in noul sediu inca ai sa mai intalnesti oameni care isi construiesc propriul birou dintr-o usa de lemn si barne….

Mai sunt si alte motive pentru care intreprinzatorii dau gres, insir cateva doar: nu isi creeaza un plan de marketing, ignora nisa de piata pe care o pot deservi cel mai bine, se extind prea repede, adauga produse si servicii noi in dezavantajul celor care sunt deja profitabile, aduna prea multe datorii, nu au un model de afaceri viabil, nu se adapteaza unei piete dinamice in schimbare, etc.

Voi Andrei, de ce erati in situatia aceea? Si daca ar fi sa o iei din nou de la capat, ce ai face ca sa eviti sa ajungi din nou in acea situatie? Cred ca raspunsurile la aceste intrebari ar fi extrem de interesante pentru cei care ar dori sa porneasca pe cont propriu.

 

Andrei, daca urmaresti blogul macar din cand in cand stii deja ca eu scriu aici despre problemele cu care m-am confruntat tocmai fiindca imi doresc ca altii sa treaca peste ele mai usor.

In ceea ce priveste luatul de la capat, nici cu asta nu am o problema. Inainte sa fiu asociat in firma asta despre care vorbesc si care a mers pana la urma, am mai avut doua firme cu care am dat pe langa, ba chiar cu prima am dat pe langa bine de tot :)

In cazul despre care vorbeam mai sus, problema majora a fost faptul ca tocmai stabilisem ca TVA sa fie platit odata la 3 luni si nu am facut o estimare destul de buna astfel incat in luna in care TVA a venit pe ultimele 3 luni aveam -60 milioane.

Nu iti imagina ca aveam -60 milioane fiindca aveam incasari zero. Am avut si incasari destul mari doar ca in acea luna, in mod exceptional fiindca era luna de TVA cheltuielile fusesera mult mai mari decat intr-o luna obisnuita si ne-a luat prin surprindere.

Lucrurile de genul asta se intampla insa destul de frecvent si toti antreprenorii se lovesc de ele, unii de mai multe ori altii de mai putine. La angajati nu prea se intampla…

 

Toti au textele acestea. Nu ma refer la tine ci la relatarea lui / ei Cristia Maksutovici. Si in advertising e greu, si in IT e greu si in avocatura e greu.. si viata e grea.. si viata dauneaza grav sanatatii…

Din punctul meu de vedere sunt discursuri de elogiere ale propriului eu. Uite ce greu este dar EU am razbit.. tu oare poti?

Sincer le consider total neproductive. E ca si cum m-as strange in fata unei turme de oi si le-as spune voi stiti ce greu e sa fii om? :D

 

Tudor, eu cred ca sunt bine de stiut lucrurile astea. Si nu stiu daca sunt chiar neproductive. Am vazut ieri oameni dispusi sa isi vanda apartamentul ca sa inceapa o afacere in conditiile in care nu aveau pic de experienta sau cunostinte in domeniu. Cred ca astia trebuie opriti, trebuie sa le spuna cineva ca nu e chiar asa de roz cum pare din exterior.

A fi antreprenor / patron / a avea o firma este CU TOTUL ALTCEVA decat a fi angajat SAU decat a fi liber profesionist. Si aici sunt probleme de intelegere in Romania. Cand ti-ai facut o firma din punct de vedere legal si lucrezi doar tu, 8 sau 12 ore pe zi nu se cheama ca esti om de afaceri.

 
Andrei Bsays:

Ah, cat de usor e sa interpretezi altfel decat era intetonat “tonul” unui mesaj scris… internetul asta :)
Sar peste peste prima propozitie (nu stiu ce ai vrut sa spui, stii foarte bine raspunsul), si spun asa: ce am scris mai sus nu era destinat sa puna la indoiala nici competenta nici abilitatile cuiva. Eram pur si simplu surprins ca post-ul initial era doar un semnal de alarma, dar nu identifica nici o problema/solutie/masura preventiva. Atata tot. Eu l-am citit asa “atentie cei ce vrei sa porniti pe cont propriu, o sa aveti probleme mari la un moment dat (cu cashflowul, in cazul asta)!” Nu era descrisa natura specifica a problemei, solutia si ce ati facut ca sa nu se mai intample a doua oara. Cred ca daca as fi vrut sa dau cuiva posibilitatea sa invete ceva din acea problema le erau de folos mai multe date concrete ca sa poata trage invatamintele.

Nu la luatul de la capat propriu zis ma refeream, ci daca, ipotetic, te-ai intoarce in timp atunci la inceputuri, stiind ce stii astazi, ce ai face diferit ca sa nu mai apara acea problema. Cred ca intrebarea e valabila si pentru ziua de azi, cum preintampini acea problema astazi? Asta cred ca ar vrea sa stie cineva care vrea sa porneasca o afacere. Evit sa dau exemplul pe care il aveam pregatit.

Ultimul paragraf nu il inteleg. E o scuza? Cauzele sunt de regula comune si relativ putine… daca un antreprenor nu trage invatamintele din primele 2-3 situatii de “criza”… e ceva in neregula acolo. Ignor ultima propozitie.

 

Nu trebuie neaparat sa ai know how daca ai know who ;)

Depinde. Sa zicem ca ti-a fost greu cu 60 de milioane pe minus dar acum nu esti mai puternic? Te bate gandul sa te angajezi? Sau evoluezi?

 

Ma simt mai puternic, simt ca am evoluat. Eu nu am zis ca nu se poate! Am zis doar ca nu e chiar asa de usor cum pare. Dar in mod cert se poate

 
irinasays:

Si noi suntem in pragul de a incepe o afacere noua. Un magazin cu materiale de constructii. Locatia este strategica intr-o zona unde se construieste mult si unde nu este deocamdata nici un alt magazin. Ne-am propus sa ne facem un ”plan de afaceri ”solid(suna pomos dar…), publicitate pe net si fluturasi, sa gasim furnizori buni si ieftini (lucram amindoi la o firma de constructii, sotul este sef punct de lucru si deocamdata nu vom renunta la serviciu), as vrea sa invat sa construiesc site-ul firmei eu, pentru ca ce face omul cu mana lui e bun facut. Suntem constienti de riscuri, de faptul ca roadele se vor culege mai tarziu, ca vom munci enorm cum deja muncim pentru firma unde lucram. As dori sa va stiu parerile, de aceea v-am prezentat situatia. As dori sa stiu sincer ce sanse credeti ca avem, pot sa va mai dau detalii, si sa-mi dati detalii despre lucrurile de care ar trebui sa ma feresc… asta siu ca este important si normal costa bani dar daca puteti povesti, eu ascult
Va multumesc.

 
alexsays:

pentru irina.. mult succes , o sa va fie greu o sa munciti mai mult decat munciti acum si poate desi sper sa nu o sa ajungeti sa nu va permiteti iesirile si tabieturile voastre de acum.
Tot ce trebuie insa este.. sa nu va pierdeti niciodata speranta , sa incercati sa fiti optimisti chiar atunci cand o sa va fie cel mai greu.

 
irinasays:

Va multumesc, vorbele voastre inseamna mult. Sunt destui care te descurajeaza

 

la fel de “destui” sunt cei care au incercat, n-au fost destul de consecventi, au renuntat iar acum stau pe margine si dau cu pietre.

Link copied to your clipboard
Andrei Rosca

Articole scrise recent

TRECI
(SAU ITI DORESTI SA TRECI)
PRINTR-O SCHIMBARE?

Dacă te întrebi în ce măsură te pot ajuta să deblochezi o situație în care te afli acum, scrie-mi pe [email protected]



Featured Articles

Uncategorized19/02/2006

Cea mai importanta resursa

Faceam acum ceva timp un calcul, suparat pe obiceiul cuiva de a dormi mai mult decat sta treaz. Diferenta, din punctul meu de vedere, dintre […]

Uncategorized19/02/2006

Ciobanii si cinematografele

Am fost sa vad un film ieri la Hollywood Multiplex. Cu aceasta ocazie mi-am reamintit cate ceva despre ce inseamna respectul pentru cei din jur, […]

Uncategorized19/02/2006

Despre vise, scopuri si succes

Cred ca unul dintre lucrurile care face ca oamenii sa poata fi impartiti in doua categorii – oameni de succes (in afaceri, dragoste, cariera sau […]