De cateva luni bune port in buzunarul hainei o bucatica mica de hartie. Odata, mi-am notat in fuga un citat ca sa nu il uit. Aveam de gand sa il transcriu intr-un fisier sau sa il pun aici pe blog, insa intotdeauna redescopeream biletelul cand eram departe de calculator. Scriu des idei ca sa nu le uit. Uneori le inregistrez pe telefonul mobil chiar daca se uita lumea ciudat la mine in metrou. Alteori ma trezesc noaptea pentru cateva secunde si imi vine o idee. Desi mi-e somn ma ridic din pat si incep sa caut pe intuneric ceva de scris, repetand in minte ca un copil mic, fiindca stiu ca pana dimineata as uita.
In unele dimineti ma trezesc cu senzatia ca in noaptea care tocmai a trecut mi s-a revelat ceva extraordinar, ca mi-a venit o idee geniala, si ma reped la hartia de pe birou. Cateodata nu se mai intelege nimic din ce am scris si stau minute in sir incercand sa deslusesc, alteori se intelege, insa ideea mi se pare banala si ma intreb ce oi fi visat de m-a facut sa cred, din nou, ca am descoperit ceva extraordinar. Iar in unele dimineti hartia e goala si imi dau seama ca, probabil, in seara aia mi-a lipsit vointa, somnul a invins si nu am mai apucat nici macar sa ma ridic din pat.
Am invatat sa tin la ideile mele chiar daca majoritatea sunt banale. Probabil ca mi-e teama sa nu trec pe langa ceva care m-ar putea schimba. Cine nu a masurat niciodata, obsesiv, cresterea unui proiect nu stie ce inseamna ca, intr-o zi, sa citesti undeva 6 cuvinte, dintr-o data sa se faca lumina si sa iti dai seama ca acea informatie te-a propulsat cu multe saptamani inainte, ca ar fi durat cel putin cateva luni in plus sa iti dai seama de unul singur care era problema si care solutia.
Sunt citate pe care mi le-am notat intr-un loc sigur, le citesc in fiecare saptamana, stiu ca e ceva genial in ele si ca ar trebui sa invat ceva, insa nu-mi dau seama ce. Dar le citesc si recitesc. Pe biletelul pe care l-am purtat cateva luni de zile in buzunarul hainei scria asa: Nu exista o cale adecvata de a-i forma pe oamenii inadecvati.