Exista un lucru de care sunt convins in ceea ce priveste oamenii si dorinta de a excela. In momentul in care iti propui lucruri exceptionale, ajungi in scurt timp sa descoperi ca esti inconjurat de oameni exceptionali. Ii vezi peste tot. Ii recunosti, in sfarsit, in oameni care au fost tot timpul langa tine sau ii observi in multime, ti se pare ca au ceva special si, intrand in vorba cu ei, iti dai seama ca ai avut dreptate.
Sunt multe feluri in care s-ar putea explica acest mod special de a simti oamenii care pot face diferenta. Unii ii spun experienta, altii talent nativ. Iar cei mai egocentrici si mai insetati de cunoastere ar putea sa-si spuna ca s-au educat sa faca asta, sa observe sclipirile din ochii oamenilor.
Indiferent de explicatie, cert e ca se intampla. Si cand gasesti acei oameni exceptionali, ii vrei langa tine. Vrei sa ii tii aproape fiindca iti plac si fiindca tu crezi in ei. Asa cum, indiferent de sansele de reusita, exista idei prea sexy pentru a le rezista, la fel ti se pare ca nu iti poti permite sa ii lasi pe oamenii astia sa mearga mai departe, ramanand nepasator.
Totusi, uneori, desi poate ca valorile persoanei exceptionale pe care tocmai ai descoperit-o sunt perfect aliniate cu valorile tale, directiile, obiectivele difera. Atat de mult incat te vezi obligat sa saluti, sa strangi mana si sa zambesti, convins fiind ca exista scari care nu sunt niciodata aglomerate pe treapta cea mai de sus. Si, deci, intr-o zi…
Nu cumva renuntam si la o particica din noi cand alegem sa mergem mai departe si sa lasam oameni in urma? Te-ai gandit vreodata cat de mult din cine suntem noi e despre alti oameni? Cat de mult? Visul nostru cel mai maret se implineste prin si cu oamenii din jurul nostru iar eu aleg sa nu renunt la nici unul :)
Anju: nerenuntand la ei, s-ar putea sa ii fortezi sa stea cu tine si sa realizeze visul tau. Or, multi dintre ei au propriile vise. Cred ca ar fi nedrept sa faci asta. Oricum, “a renunta” e un verb cam tare.
„Am găsit încă un om de care mă pot despărÅ£i. Căci un om plin, bogat, valabil, e unul căruia printr-un cuvânt îi poÅ£i spune nespus de mult. Vă strângeÅ£i mâna, vă uitaÅ£i unul în ochii altuia ÅŸi s-a întâmplat ceva. E un pact între voi; „acum ne putem despărÅ£iâ€. Căci orice s-ar întâmpla de acum înainte, sunteÅ£i doi omeni care s-au întâlnit.
Asta e esenţialul: să te întâlneşti cu celălalt. Finalul – care trebuie să însemne întotdeauna o reluare a tuturor temelor – de acum devine posibil. Oamenii aceştia, lângă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri întregi lângă tine, spre a nu obţine nimic nici unii nici alţii, sunt aşa de anoşti încât nici măcar nu te poţi despărţi de ei.
Număr ceasurile bune după numărul despărÅ£irilor posibile.â€
:) Noica
:) tare
Exceptional scris!
Eu am observat ca reusesc lucruri exceptionale cu conditia sa nu dorm, dar daca incerc sa nu mai dorm, nu mai reusesc.
poate renuntand la ei le faci cam tot atata bine ca si cum nu ai renunta…poate esti egoist sa ii tii, dar poate esti mai egoist daca ii lasi…si daca poti “realiza” 2 vise deodata sau x sau x la infinit (al tau si ale lor)…si daca ii lasi si apoi ii cauti din nou nu vor mai fi niciodata pe treapta aceea pe care v-ati intalnit candva…destinul, din pacate, nu e prea repetitiv…
poate :)
Nu cumva ii consideram exceptionali pe cei care au acelasi sistem de valori ca si noi?
Evident, ii remarcam in multime, ii recunoastem ca fiind la fel, ii dorim alaturi, gasim obiective comune… E vorba de o afinitate pe care mi-o explic prin dorinta de recunoastere sau intarire a propriilor valori si e necesar sa te cunosti mai intai pe tine, ca sa poti avea acel “talent nativ” de a-i descoperi pe cei asemenea tie…
Si ce se intampla cu cei ce au alte valori…? Trecem indiferenti, sau, si mai rau, ii dispretuim. II declaram non-exceptionali :)
Maverick: am mai avut odata discutia asta, tot aici pe blog (cu altcineva). Da, e posibil sa ne placa mai mult oamenii aia. De fapt, e chiar probabil. Insa nu cred ca doar despre ei e vorba.
In ceea ce priveste oamenii non-exceptionali, nu stiu despre altii, dar mie nu mi-a fost niciodata neclar. Adica, niciodata n-am vazut un om despre care sa zic ca “ar putea fi exceptional”. Pe aia cu adevarat foarte tari ii recunosti repede.
Evident, postul meu (ca multe altele) e bazat pe niste generalizari, pe niste pattern-uri menite sa faca un pic de ordine, macar in mintea mea. A judeca oamenii cred ca este, in general, gresit. A ii judeca pe baza unor generalizari sau a ii incadra in pattern-uri dupa prima intalnire, e cu atat mai gresit.
Maverick,
perceptia realizeaza reflectarea subiectului atat ca realitate in sine cat si ca realitate pentru noi.
In acest caz, diferenta de perceptie apare atunci cand “realitatea mea” nu seamana cu “realitatea ta” (generalizat vorbind).
O alta chestie frumoasa in mecanismul de perceptie este rolul esential al cuvantului.Deci noi suntem perceputi intr-un fel anume de catre ceilalti, in mare masura, datorita cuvintelor.
:)) http://www.freudfile.org/psihanaliza/articol12.html
Ar fi bine s-o percepeti ca gluma… :)
interesant site. O sa mai intru cu siguranta….
Cati dintre noi ne mai credem, noi insine, exceptionali?
Shilo: buna intrebare :)
cred ca prea putini mai si suntem asa…dar daca incercam sa facem lucruri exceptionale ne putem inalta in ochii nostri si in ochii celorlati…pana la urma totul depinde de alegeri si conjuncturi, iar daca putem sa vedem exceptionalul din ceilalti poate, intr-o zi, l-am putea vedea si cand ne uitam in oglinda…