E trist cat de repede am inceput sa ne speriem atunci cand altii incearca sa ne ajute, in special daca ei nu au nimic de castigat din asta. Dezvoltam, incet dar sigur, un soi de fobie de bunatate, ne surprind gesturile frumoase pana la negare si incercam sa gasim celor din jurul nostru motive ascunse care sa ne justifice noua lipsa de recunostinta.
Si, intr-un fel, e de inteles. Si cel mai puternic muschi se va atrofia daca ii “acorzi” suficient timp, iar noi ne antrenam prea rar pentru a mai fi capabili sa acceptam actele de bunatate neconditionate si gratuite. Cred ca am vrea sa fim recunoscatori doar ca multi dintre noi nu mai stiu cum.
“Tu spui, liniÅŸtit: “adevărâ€.
Ei se uită la tine şi tac,
fără să priceapă ce vrei,
dar pentru că sunt oameni educaţi
întreabă: “Cât costă?â€
Tu le arăţi mâinile goale,
dar ei nu mai pricep gestul de mult
şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi ÅŸi le spui: “speranţăâ€.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
încă o dată: “Cât costă?â€
Iar tu nu ÅŸtii ce valoare are speranÅ£a. Åži taci.”
Am observat si la mine lucrul asta. Daca o persoana pe care nu o cunosc bine e foarte deschisa fata de mine prima reactie e sa devin circumspecta. Si imi dau seama ca nu e ok sa plec de la prezumtia de vinovatie, dar oare daca as proceda invers nu ar fi periculos? Totusi imi constientizez reactia asta si nu cataloghez persoana decat dupa o analiza mai serioasa. :)
am avut ocazia si eu sa observ aceasta fobie.
in urma cu 2 zile ma uimit reactia unor colege carora le-am daruit niste flori si, in loc sa-mi spuna in primul rand mersi, m-au “atacat” fiecare dintre ele cu tot felul de intrebari ciudate: cu ce ocazie ???? cu ce scope ??? …
am obiceiuri de a acorda mici atentii la cei din jurul meu caci ma “hranesc” cu zambetul lor … chiar mi se pare dureros sa intrebi pe cineva cu ce ocazie iti daruieste ceva. trebuie neaparat sa credem ca are un scop ascuns si ca nimeni nu poate sa-ti ofere ceva fara sa astepte ceva in schimb?
ne dezumanizam. poate asta e problema …
Ehee Andrei aici chiar ai dreptate. Insa io tot sper ca daca vom scrie cu totii despre “antrenarea la materia bunatate” pe bloguri vom reusi ceva, desi cred ca ne va trebui rabdare cu carul, pana sa vedem macar o fapta buna pornita doar din faptul ca noi scriem.
;)
Nu, nu e de inteles….
Ma intreb daca nu mai stim cum sau daca noi nu ne-am gindit niciodata sa facem gestul respectiv si astfel devenim socati in loc de recunoscatori.
Sau poate noi nu facem nici un gest de bunatate, pentru ca nu se mai vede cistigul imediat.
Rezolvarea – mai multe gesturi d-ale noastre…
PS (off-topic) : Poate schimbi linkul din drepta de la bannerul schimb de carti catre noul site – http://schimbdecarti.ro/
errr :D
Intr-adevar oamenii sunt reticenti la “ajutorul” neasteptat. Intr-un fel e de neinteles (pentru cei care dau acest ajutor din tot sufletul), iar altfel e logic (daca ne gandim la cei care o dau numai sa primeasca ceva in chimb, chiar daca e numai sentimentul ca “celalat e intr-o situatie mai nasoala decat eu”).
Si eu am avut obiceiul de “a sari” la fiecare semn ca celalalt ar avea nevoie de ajutor, dar cu timpul a trebuit sa o iau mai incet, pentru ca am vazut care sunt reactiile.
Exact, Szerena! Tocmai asta e problema, ca oamenii care in mod normal ar face mai mult bine, se opresc din cauza ca ceilalti nu sunt capabili sa accepte actele de bunatate gratuite.
Nu numai cand faci acte de bunatate esti tratat cu circumspectie.
Pur si simplu, daca iti aduci aminte de un vechi amic, si esti curios ce mai face, si il intrebi asta… se uita urat la tine.
Am intrebat odata, pe mail, un vechi amic (nu-l mai vazusem de vreo 5-6 luni). Un mesaj simplu si scurt:
“Salut!
Ce mai faci?”
Nu am primit raspuns.
Ne-am intalnit peste vreo 2 luni, intamplator, pe strada. I-am spus de mail… mi-a spus:
“Da’ ce acela e mail. Ma intrebi numai ce fac?”
Tare pretenul tau! Deci cu alte cuvinte daca nu arde ceva, nu tre’ sa ne chinuim sa raspundem!
;)
Eu nu-l numesc prieten.
De fapt cuvantul “prieten” l-am scos din vocabularul meu curent. L-am inlocuit cu “amic”.
Pentru ca o persoana sa treaca din stadiul de amic, la cel de prieten, trebuie dovezi concludente ca-si merita aceasta catalogare.
Si-ti dai seama ce chin mare era :)
Putea sa raspunda si el, simplu:
“Muncesc!”
Chiar mai scurt decat al meu :)
Salut Andrei long time no see…. uite ca am intrat si eu o saptamana in concediu si acum am timp sa citesc fel de fel de idei ,referitor la generatia mea cred ca si a ta am primit azi un mail pe care vreau sa-l impartasesc ,sper ca nu deranjez. Pe mine chiar m-a pus unpic pe ganduri :)
Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, da r avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o da ta.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea” , “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”,”Sticluta cu otrava”, “Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme2 zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere.
Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa. Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys si Take That, si inca nu auzisem de manele singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!
Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.
Am citit “Licurici”, “Pif”, Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul. Noi nu ne da deam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne da dea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care da deam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers” …
Daca citesti si ai cazut macar un pic pe ganduri, esti de-al nostru !
Trimite si la prietenii pe care poate i-ai uitat de mult sa isi aduca mainte si ei.
IntenÅ£iile bune pe care le ai sunt de cele mai multe ori percepute greÅŸit. Desigur, depinde ÅŸi de celălalt, de circumstanţă. Dar, în general, în ziua de azi, dacă arăţi acea bunătate sinceră, ceilalÅ£i încep să te privească cu alÅ£i ochi. ÃŽncepe să îi macine în interior, ÅŸi nu îşi pot explica actul tău sincer de bunătate. Rămân la părerea că oamenii nu trebuie înÅ£eleÅŸi, că ei trebuie luaÅ£i ca atare ÅŸi priviÅ£i aÅŸa cum sunt în prezent, fără să te mai străduieÅŸti să înÅ£elegi ceea ce i-a determinat să fie ceea ce sunt. Mi-ar plăcea să greÅŸesc…
Da, l-am citit si eu si m-a pus pe ganduri. Eu il gasisem pe un blog.
@Alin Sbarnaure Este un email foarte nostalgic si ne face sa ne simtim speciali. (cel putin pe mine m-a facut.. :) )
Primul gand care mi-a venit in minte era: probabil toate generatiile au tot asa povestile proprii, lucruri pe care le-au facut primii sau ultimii. Dar totusi, citind, am avut senzatia ca mi se adreseaza mie, si prietenilor mei, care suntem aceeasi generatie. :) Poate din cauza ca am comparat un pic vremurile de atunci si cele de acum… si astfel, parca e si mai mare diferenta decat credeam.
@Szerena … eu m-am regasit acolo 99% :d ,ma gandesc.. oare cum va fi generatia nintendo … ei ce vor spune peste 15-20 de ani,oare ce copilarie vor avea nepotii nostri,probabil una virtuala…
Legat de blog, mi-a facut placere sa citesc articoul tau, Andrei si am un exemplu din viata reala: am trecut prin cateva momente foarte grele si am primit un ajutor sincer, de la o persoana(tipa) pe care abia o cunoscusem,dar care m-a ajutat sincer si fara sa astepte ceva de la mine.
Oamenii la care te astepti mai putin te ajuta cel mai mult,iar cei pe care i-am ajutat …. parca au disparut,in zilele noastre aproximativ toata lumea ,te ajuta cu ceva numai daca are vreun interes,iar daca il ajuti … abuzeaza de acel ajutor in loc sa fie recunoscator,ori sa lase loc de buna ziua…. asta vad ca devine un fenomen national…. trist dar adevarat.
Atunci cand esti bun… bunatatea iti este rasplatita prin neincredere. Trebuie sa ai un motiv pentru a ajuta pe cineva? Trebuie sa ai un scop?
De felul meu… sunt o persoana care daruieste, care ajuta fara a avea un SCOP!
Cum sunt rasplatit pentru asta (nu ca as vrea vre-un fel de recompensa): cu neincredere, suspiciune, sunt luat in ras…
Poate ar trebui sa o las mai moale si sa devin o persoana nepasatoare si sa “imi vad de ale mele”…
Sau poate ca nu!
“Daca ai succes, castigi falsi prieteni si inamici adevarati. Indrazneste totusi sa ai succes. Daca faci bine, multi te vor acuza de egoism, prefacatorie ori castiguri ascunse. Fa bine, oricum. Onestitatea si spiritul direct te vor face vulnerabil. Nu renunta la ele, orice ar fi. Lucrurile pentru care ai pierdut ani intregi sa le construiesti pot fi distruse peste noapte. Cladeste, fara sa te sperii. Da-i lumii cat de mult poti si o sa primesti in schimb un sut in gura. Daruieste-te lumii. Neconditionat.” – Maica Tereza