Casatorie: pro sau contra

Cineva s-ar casatori si din motive religioase (tot scriai intr-un post anterior ca esti un crestin-ortodox), insa probabil ideea principala e cand esti hotarat 100% de o casnicie perfecta sau una care nu presupune o despartire. Poti fi tot atat de sigur de partener pe cata importanta ii acorzi. Casatoria stabileste legatura dintre tine si acea persoana, legatura pe care eu as putea sa o contest daca aceasta casatorie nu exista.

Buna intrebare! Eu acum ce ar trebui sa spun oare? :-) De ce nu as sta 10 ani cu o fata fara sa ma casatoresc cu ea? Pai as pierde timpul daca as face asta. 10 ani din viata mea s-ar scurge degeaba. As ajunge la 30 de ani sa am aceeasi minte ca la 20. Pai m-as insura in primul rand pt. ca sa pot sa ma numesc sot si sa pot sa intemeiez ceea ce se numeste familie in lb. romana sau family in engleza. Eu nu vad o relatie matura si responsabila decat in interiorul casatoriei. Restul sunt fleacuri adolescentine ce premerg maturitatea si un plus de cunoastere a acelei persoane.

Eu nu vad familie in afara casatoriei. Asa cum iubirea e o taina, tot asa si actul casatoriei e o taina, un ceremonial, un legamant ce incununeaza o anumita iubire (ma refer la casatoria religioasa, nu la cea civila).

Cunosc destule persoane care nu s-au casatorit si au stat asa pana ce au ajuns la 40 de ani. Nu vad rostul unui astfel de mod de viata. Cred ca cine alege o asemenea optiune ii e frica de responsabilitate, se simte incarcat cu poveri. Cum spuneai si tu ca o eventuala despartire s-ar face fara eventuale traume. Dar de ce sa nu fim responsabili pt. prostiile pe care le facem? Ca sa mai invatam ceva si din viata asta.

Categoric: PRO CASATORIE!

Am intrat pe un site după ce am citit mesajul tău ÅŸi intenÅ£ionam să caut `food`, dar am scris family…
Pro căsătorie :)

Sunt de acord cu Marius, cred ca fiecare fata viseaza la rochia alba, la emotia din acel moment, dar cred ca asta se datoreaza destul de mult si nuntilor din filme, nunti care sunt oricum altcumva decat ortodoxe. In plus, cred ca actul respectiv impiedica de multe ori sotii sa renunte prea usor, gandindu-se “suntem casatoriti, nu putem sa divortam pur si simplu”. Pe de alta parte, s-ar putea ca acel act sa ii impiedice sa renunte cand chiar ar fi cazul sa o faca.
Cel mai bun lucru insa la o relatie fara casatorie este sentimentul ca trebuie sa lupti mereu pentru cel de langa tine; nu o sa accepti 5 kg in plus sau doua zile fara dus gandindu-te ca partenerul o sa treaca cu vederea pentru ca sunteti casatoriti; nu o sa imbraci cele mai ponosite haine, pentru ca stii ca cel de langa tine ar putea intoarce la un moment dat capul dupa cineva care tine cat de cat la imagine. Exemple sunt destule; dar nu cred ca stau totusi in calea unei “remarci” care sa te determine sa lupti pe termen (foarte) lung pentru persoana pe care o iubesti :)

Da. Bine, acum lucrurile nu sunt perfecte.

“Interesant cum “restul sunt fleacuri adolescentine ce premerg maturitatea” si totusi sunt atat de multe casatorii care se termina dupa un an sau doi. “Casnicii” ale unor oameni ce aparent, daca ne luam dupa ce spui tu, au iesit din adolescenta si au ajuns la maturitate.” — As putea sa spun acum ca nu s-au cunoscut destul de bine.

Nu sunt de acord nici cu astia care stau 6 luni si apoi se casatoresc din senin. Cunosc cazuri in care unul din parteneri a renuntat la acea relatie ce avea o vechime de 5 ani si s-a casatorit cu o persoana pe care nu o stia decat de 7 luni…… (ssshhhtt…. sa nu mai zici la nimeni…. :-) si nu o duce bine :-( ). Pai ce sa ii fac eu acum?…… :-)

Dar sunt si cazuri in care s-au casatorit dupa 6 luni si se inteleg perfect.

In chestii d-astea nu prea ma pronunt eu. Sunt prea sensibile ca sa se poata trage un verdict.

Insa, cert e ca sunt PRO CASATORIE.

Spunea bine Dragosh: “Casatoria stabileste legatura dintre tine si acea persoana, legatura pe care eu as putea sa o contest daca aceasta casatorie nu exista.”

Sunt de acord ca tu sau Dragos ati putea sa o contestati. Intrebarea mea este: de ce credeti voi ca mie, de exemplu, mi-ar pasa de faptul ca voi o contestati? Relatia ar fi intre mine si X, nu intre mine si Ilie sau intre mine si Dragos. Indiferent ca voi o contestati sau nu ea tot exista.

(am zis “mie” ca sa avem pe ce baza sa discutam; in locul meu puneti orice alta persoana daca va e mai usor asa)

Radu, asa e. Ai dreptate la partea cu nevoia femeii (si nu numai a femeii) de siguranta. Mie mi se pare insa o mare prostie. Nu cred ca faptul ca esti casatorit(a) te face neaparat si mai precaut.

Nu cred ca in acel act sta siguranta si visele fiecaruia dintre noi. Am prieteni care s-au casatorit si peste 2 ani au divortat. Eu sunt maritata de 10 ani (in curand) din care doar 7 sunt cu acte si am avut 20 de ani la vremea respectiva. Eram la fel de maritata si inainte de cununia civila. Actul casatoriei ne-a scapat de o bataie de cap – mersul la politie in fiecare an pentru viza de flotant. Daca nu era problema asta cred ca nu facea actele si tot aici ajungeam si astazi.
Am cunoscut persoane care au trait impreuna ca o familie timp de 20 de ani si apoi de gura copiilor s-au casatorit cu acte. Dupa nici un an au divortat au stat o perioada separati apoi si-au reluat traiul dinainte de casatorie.
Pentru mine nu conteaza actul, ci ceea ce simti pentru persoana de langa tine si care sunt motivele care te fac sa treci peste greutatile unei relatii si sa ramaneti impreuna.

Nu pot da un argument solid nici pro, nici contra… Pot vorbi doar din experienta: te casatoresti, si-ti asumi toate “riscurile” actului atunci cand simti ca altfel NU se poate.

Nu-ti ofera nici un fel de siguranta in plus in cuplu, ba chiar problemele se inmultesc, pentru ca nu mai esti responsabil doar pentru tine, ci pentru bunastarea cuplului in sine (vrei, nu vrei… e ceva ce ti-ai asumat).

De exemplu, noi ne-am casatorit la 3 luni dupa ce ne-am cunoscut si avem 6 luni de casnicie. Am stiu ca nu va fi usor, s-a confirmat, nu este, dar nici unul dintre noi nu poate altfel. Pur si simplu, asa am simtit noi ca TREBUIE sa facem.

Actul in sine… pana nu te vezi in fata ofiterului de stare civila nu realizezi importanta actului, a hartiei… a semnaturii tale pe acea hartie. Practic treci dintr-o relatie in care daca te-ai suparat iti iei catrafusele si pleci intr-una in care daca te superi te duci si faci ordine in dulap pana-ti trec nervii. :)

Pentru buletinul de Bucuresti!!!;)

Discutia deja nu mai e pro sau contra casatorie. Toti fac asta la un moment, chiar daca nu e o prioritate. Cum poti merge la o intalnire si sa prezinti doamna de langa tine drept “sotia mea” daca nu esti casatorit? Inca nu am descoperit in lumea asta un om important, cu o functie mai mult sau mai putin inalta necasatorit, care sa traiasca in concubinaj. Esti botezat, vei fi inmormantat, te vei si casatori. Atat timp cat exista acel cineva cu care stii ca iti vei petrece viata, casatoreste-te! De ce sa iti fie frica ca peste o saptamana te desparti? De ce trebuie sa stai tot timpul cu gandul la despartire daca toate merg bine? Sa-ti fie frica ca promiti sa stai la bine si la rau? Te temi de acest rau? Constientizezi toate astea, le stii cand accepti casatoria. De acord cu adela, poti foarte bine sa fii casatorit si inainte de a oficializa relatia, insa e inuman… te simti casatorit, cand de fapt nu esti. Eu vreau sa am o sotie, nu o partenera o intreaga viata!

Botezul nu l-ai ales tu, ti-a fost impus. Daca nu erai de religia asta poate nu erai botezat sau era o alta forma de convertire. Inmormantarea poti sa alegi singur cum vrei sa fie. De ce nu ai alege si casatoria, cu acte sau fara? Parerea mea este ca implinirea vine din tine, nu din numele pe care ti-l ofera o alta persoana. Ca esti mandra ca este sotul tau si ca ii porti numele sau el pe al tau este o alta discutie. Femeia de langa tine poate sa-ti fie sotie si fara sa ai un act care sa ateste acest lucru. Societatea iti impune aceste caracterizari: sotul meu, sotia mea, partenera mea. Oamenii te judeca pe baza acestor caracterizari. Asa au fost invatati.
“Sunteti de atatia ani impreuna si inca nu v-ati casatorit?” “Voi copii cand vreti sa faceti?” Cunoasteti frazele acestea!!?
Nu este vorba de teama (fuga) de responsabilitate sau de promisiuni, totul se reduce la libertatea de a alege singura fara sa simt ca altcineva a dorit asta si nu eu.

Un singur comentariu, adela:

Daca cumva as fi PRO casatorie (ceea ce, cel putin in momentul de fata, nu se intampla) as amana casatoria doar pentru a le putea raspunde penibililor care pun intrebarile de care pomeneai tu:

“Sunteti de atatia ani impreuna si inca nu v-ati casatorit?”
“Voi copii cand vreti sa faceti?”

Si chiar m-am gandit acum si cred ca le-as spune ca:
1. Intotdeauna mi-au placut oamenii cu un simt al observatiei dezvoltat.
2. Daca nu avem inca, nu inseamna ca nu ne straduim in fiecare noapte.

Cred ca as amana cativa ani casatoria doar sa le vad fetele cand ii iau la misto. Nu imi plac deloc oamenii astia.

Chiar dacă eÅŸti PRO-căsătorie, ajungi să dai adevăratul răspuns înainte de…coÅŸciug. Brrr! O mare parte din răspunsuri abia atunci le găseÅŸti, iar unele nici atunci, ci după…Nu sunt nici PRO, nici contra – chiar dacă îl sochez pe Ilie :-( -; problema este că dacă eÅŸti iubit, ÅŸi iubeÅŸti cu adevărat, ajungi să te conformezi normelor societăţii în care trăieÅŸti; că vrând să-l faci pe celălalt fericit, dacă el/ea îşi doreÅŸte căsătoria, o faci. ÃŽn relaÅ£ia cu Dumnezeu, vei răspunde…individual. ÃŽn relaÅ£ia cu tine însuÅ£i, găseÅŸti răspunsul uitându-te în oglindă. Deci toate…se îndreaptă spre PRO. ÃŽnsă fără dreptul de a te uita în jur ÅŸi a-i judeca pe ceilalÅ£i…

Casatoria… e ceva de “forma” – parerea mea. La fel de bine pot sta doi oameni, atat casatoriti, cat si necasatoriti. Dupa vechile conceptii, nu prea e bine sa stai cu cineva si sa nu fiti casatoriti, insa… cum lumea evolueaza si nu sta pa eloc sau ramane in urma, s-a mai schimbat si conceptia omului… astfel ca, mai nou, se accepta sa stai cu cineva, in asa-numita >, care e defapt concubinaj ;)
Eu sunt de acord cu asta, nu cred ca e bine sa si fugi la ofiterul starii civile sa te casatoresti, e mai potrivit si mai bine pt ambele parti, sa stai o vreme impreuna cu respectivul/a, sa va cunoasteti, sa se evite astfel posibilele divorturi si “copii fara tata”.

“Cum poti merge la o intalnire si sa prezinti doamna de langa tine drept “sotia mea” daca nu esti casatorit?”…nu cred ca era retorica Dragosh, motiv pt care o sa-mi permit sa-ti si raspund.
O sa merg la intalnire si o sa prezint femeia de langa mine drept “concubina mea”. Comcubinajul e o forma la fel de legala ca si mariajul…si numai cine nu are destula cultura generala nu cunoaste lucrul asta.
Sau poate imi raspunzi tu la intrebari.
Crezi ca te poti “fali” mai mult cu sotia decat cu concubina la diverse intalniri? Poti avea surpriza sa dai chiar peste cunoscuti “mai apropiati” ai sotiei tale. Asta o face mai putin sotie si mai mult concubina?
Te casatoresti civil pt a schimba relatia pe care o ai cu concubina ta de 1,2 sau poate chiar 5 ani? Lasa-ma sa-ti si raspund…Evident ca NU!
Te simti mai implinit in calitatea ta de sot decat in cea de concubin?
De fapt, intre pro si contra, exista un singur moment: scimbarea, tranzitia de la o forma la alta…ceea ce nu ar trebui sa schimbe cu nimic presupusa minunata relatie de concubinaj avuta. Si totusi dupa…se nasc divorturi, se destrama familii…si asta mai ales prin aportul “sotilor” si mai putin al fostilor concubini.