Ma gandeam zilele trecute, uitandu-ma in primul rand la trecutul meu si la cum am luat deciziile, ca tentatia de a incepe zece business-uri odata si de a testa fiecare idee (buna sau proasta) care iti vine in minte e mult mai mare pentru oamenii care au un skill de vanzari cel putin mediu. Pentru toti ceilalti, fiecare business vine cu cel putin o intrebare-piedica: “cum fac sa obtin clienti?”
Pentru oamenii de vanzari insa, asta nu e aproape niciodata o intrebare care sa ii opreasca. Ei stiu ca e greu, stiu ca va fi nevoie de munca, stiu sa nu subestimeze importanta vanzarilor, insa mai stiu si ca, intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu, o sa le iasa. Daca stau acolo suficient de mult, daca isi inteleg produsul si, mai ales, publicul. Daca muncesc suficient.
Sigur, consecventa ar trebui sa functioneze cam in orice domeniu, nu doar in vanzari. Dar adevarul (meu, desigur) e ca in unele zone, cum ar fi vanzarile, ea conteaza mult mai mult decat in altele.
Pentru antreprenorii cu background in vanzari e, teoretic, mai usor ca business-ul lor sa faca bani. Dar asta nu face ca si deciziile sa fie la fel de usoare. Din contra.