How long should you try?
Until!
– Jim Rohn
Poate cel mai important lucru pe care l-am invatat in primii ani de antreprenoriat este sa ma adun de pe jos. Acum multi multi ani, in scoala primara, probabil datorita (sau din cauza) casetelor video cu Van Damme, Bruce Lee si Jackie Chan, am facut o pasiune pentru artele martiale. Si mi-am propus sa invat. Cateva luni mai tarziu, un verisor indepartat, jandarm, mi-a facut cadou o carte de judo si mi-a dat o singura indicatie: unul dintre cele mai importante lucruri era sa stii cum sa cazi atunci cand esti aruncat. Evident, eu nu urma sa fiu aruncat, ci sa ma arunc, fiindca invatam de unul singur. M-am aruncat, deci. Urmarind schemele din carte cu foarte putina rabdare pentru text, m-am aruncat iar si iar. Durea uneori, dar eu continuam sa ma arunc. O faceam cand ai mei nu erau acasa. Nimanui nu-i place sa fie vazut cazand, cu atat mai putin sa fie vazut cazand de bun ce e.
Si am tot cazut vreo trei saptamani, cred. In scurt timp am devenit expert, cel putin in ochii mei; un sentiment foarte caldut, dar inselator, pe care aveam sa il simt de multe, multe ori in anii ce aveau sa vina.
Pana cand, intr-o zi, plictisindu-ma (sau asteptand sa se mai vindece din vanatai, nu mai stiu exact), mi-am zis ca n-ar fi rau sa citesc si un pic de teorie. Desi “stiam eu foarte bine” ca teoria nu valoreaza mai nimic. Si, deschizand cartea, stupoare! Citesc, recitesc, ma spal cu apa pe fata, ma duc in fata oglinzii (okay, poate ca exagerez putin) si afisez probabil cel mai tamp zambet de care e capabil un viitor antreprenor. Invatasem perfect figurile, succesiunea de poze imi arata clar cum se face iar eu reusisem sa mi-o intiparesc perfect in memorie. Ba chiar mai avea putin si imi intra in reflex. Atata doar ca secventele nu aratau ce credeam eu ca arata. Ceea ce practicasem timp de trei saptamani nu te invata cum sa cazi, ci cum sa NU cazi. Cele patru pagini pe care le stiam acum pe dinafara erau singurele pagini din carte in care erau prezentate imagini cu modalitati de cadere ce ar trebui evitate.
Dupa trei saptamani, eram maestru. Maestru in caderi periculoase. In cazul in care as fi ajuns vreodata sa fiu aruncat, indiferent cat de slab pregatit ar fi fost cel care o facea, eu as fi fost perfect capabil sa cad astfel incat sa imi rup ceva. Asadar, spuneti-mi ce vreti. O mana, un picior, orice vreti, i can make it happen.
Am invatat atunci lectii importante, despre care poate ca voi vorbi alta data. Au fost si multe care insa mi-au scapat, si pe care le-am invatat mult mai tarziu. De altfel, invat tot timpul lectii pe care ar fi trebuit sa le stiu deja. Insa dincolo de lucrurile invatate din antrenamentul meu de viitor ninja, de cate ori mi-o amintesc, povestea de mai sus ma face sa ma gandesc la antreprenoriat.
Fiindca si in antreprenoriat trebuie sa te pregatesti, in primul rand psihic, sa cazi de foarte multe ori. Apoi, dupa ce caderile nu te mai iau prin surprindere, trebuie sa inveti sa te ridici cat mai repede, sa te uiti in stanga si in dreapta, sa te asiguri ca nu te-a vazut foarte multa lume, dupa care sa mergi in continuare, cu capul sus, catre o tinta. Si intotdeauna cineva te vede. Intotdeauna cineva rade, intotdeauna cineva iti spune “ti-am zis eu ca nu va merge”. Iar in toata aceasta nebunie, tu faci eforturi sa te izolezi cat mai bine, sa te calesti, sa devii mai rezistent si, mai ales, sa nu uiti esentialul: ca fiecare astfel de cadere este un esec doar pana in momentul in care ai invatat cu adevarat o lectie importanta din ea. Apoi, devine experienta.
Paginile ce urmeaza vorbesc mai putin despre business, bani si alocare de resurse, si mai mult despre ce fel de om trebuie sa fii pentru a fi antreprenor. Dar, mai ales, vorbesc despre ceea ce devii, indiferent ca vrei sau nu, atunci cand alegi sa deschizi drumuri, nu doar sa le urmezi. Fiindca antreprenoriatul te transforma. Fundamental. Poti sa reusesti sau sa iti dai seama ca nu e de tine si sa renunti, insa in ambele cazuri vei iesi de acolo cu totul alt om decat cel care a intrat. Si nu intotdeauna mai bun.
ce nume de carte perfect :)
multumesc, Gia :)
daca stai mereu cu frica si nu incerci nici nu o sa realizezi nimic! important e sa inveti din orice esec si sa mergi mai departe
Interesant articol.
Un nume de carte care mi-a ramas intiparit in memorie: “Meseria mea e riscul”. Dar aici e vorba de cascadorii… :-)
Cred ca toti invatam din mers lectii pe care, teoretic, ar fi trebuit sa le stim deja…
“…Cum intampinam incercarile extreme : Reactionam fara un proces de gandire constienta sauRaspundem prin actiuni ghidate de alegeri constiente? Depinde de cat de rezilienti suntem!
Rezilient inseamna sa fii in masura sa-ti revii in urma unor evolutii de viata care pot parea la inceput total coplesitoare.
Rezilienta sau rezilient se refera la :
– capacitatea de a-ti reveni rapid dupa esecuri;
– capacitatea de a depasi adversitatile;
– capacitatea de a gasi un nou mod de a munci si de a trai cand cal vechi nu mai este posibil;…….
………..” Prof.Dr.AL SIEBERT – Avantajul rezilientei
– Cred ca despre asta vorbim ,asa este Andrei ?
da, cam despre asta vorbim, Miti :)
Bine, astept continuarea cartii, suna incitant cand o povestesti tu .
Suna a poveste de succes .
Si asta chiar imi place .
Multumesc :)
Felicitari, Andrei! Your virtual storms can move real worlds…
Multumesc, Alexandra :)
Sper.
Interesant modul prin care faci legătura între trecut și prezent. Învățăturile prin care am trecut își fac efectul în zilele ce urmează.
Felicitări!
dupa trei saptamini maestru de caderi periculoase si plus la toate cu teorie din carti ( iaca nu prea cred )
SUNT IN PERICOL,putin,ca eu stiu ca sunt o invingatoare mereu,asa mi_am impus…si am nevoie de ajutorul dumneavoastra,va rog din suflet!!!Sunt empatica si imi este frica!!!nu stiu foarte multe despre aceasta boala sau fericire dar am trairi care ma sperie si vreau sa stiu ce e cu mine!!!uneori simt ca am sindromul maicii domnului,alta data sunt atat de rea,ma vad ca un diavol…stiu,suna a nebunie!!dar stiu ca nu sunt!!!parintii si prietenii m_au trimis la psiholog ca sunt nebuna si psihologul mi_a zis sa ma fac psiholog!!parca sunt intr_o cursa fara iesire,plina de contradictii,semne,revelatii si spasme de teama…imi zdrobesc creierul si ma imbatranesc precoce pentru ca nu ma cred in stare de asemenea calitati si mi_e frica sa recunosc cine sunt..uneori nici nu ma mai recunosc…dana era mereu plina de viata si cu un suflet de copil,acum dana munceste zilnic 12 ore si nu mai are timp sa se gandeasca la ea,la cine e sau de ce e??(asa..) am auzit toata viata ca sunt nebuna,mai in gluma,mai in serios,de la bunica,cea care m_a crescut-mama m_a parasit,si pana la necunoscuti pe care ii speriam cu excentritatile mele…vorbesc 4 limbi straine,pot invata si mai multe si ma intreb ce e cu mine…sunt o normala anormala,stiu…mi_am dat seama la 28 de ani ca sunt empatica si nu stiu daca e o condamnare la moarte sau un permis la o viata fara griji…sunt prea expusa la oameni cu probleme pentru ca eu ii atrag..dar vreau sa ii ajut..si asa imi irosesc viata…calatoresc de la 18 ani ani in toata lumea sa ma regasesc si acum nu mai stiu care mi_e casa,care imi sunt prietenii,care mi_e telul,pentru ca e greu sa gasesc o persoana care sa ma inteleaga…am inteles ca voi fi mereu singura pt ca la tuturor barbatilor le e frica de mine…vreau sa am un copil,stiu ca asta mi_ar da un sens vietii,dar e greu sa aleg tatal,caci cereri in casatorie am zilnic..dar ei nu ma cunosc,si eu nu accept persoane care sa_mi faca pe plac,eu am nevoie de cineva sa ma domine…si ma mint ca_l tot gasesc..si traiesc socuri zilnic,si ma ridic,si iar cad..ziceam ca viata e o curva,dar apoi mi_am dat seama ca trbuie sa fiu eu mai curva decat ea…si asa toti barbatii gandesc ca napoleon,nu??si acum cer parerea unui barbat empatic,crezi ca asta e un blestem sau un noroc?mi_e frica sa mai citesc,desi in”tinerete”citeam la lumanare ca eminescu,ca mama vitrega imi stingea lumina,se consuma curent…comunistii au lasat urme adanci si grave,ca tot de aia sunt si mioapa..nu acuz,eu am iertat pe toata lumea,mereu..vreau doar un sfat,de la un om din lumea mea,cred…care sa nu_mi repete asa cum toti o faceau-bai fato,tu ai nevoie de un psiholog…eu cred ca psihologul meu cel mai bun sunt chiar eu,dar nu am experienta.va multumesc din suflet!!!
Singurul care va domina si va avea puteri depline asupra ta va fi copilul tau propriu si personal.
Fa- l si gata, ce atata filozofie.
Asa cum am amintit mai sus, Andrei a fost de acord cu asta, rezilienta este cheia evolutiei.
Tehnic ai la dispozitie timp suficient, orice varsta are farmecul ei.
Intrebarea este: iti permiti sau nu iti permiti ?