Burnout-ul Overachieverului: semnele subtile, de ce concediul nu ajută și cum ieși din cercul epuizării

Înainte să începem, să definim 2 termeni:

Overachiever = profesionistul care obține rezultate peste medie, dar care simte mereu că ar putea face mai mult, chiar și atunci când toți ceilalți cred că a făcut destul

Burnout = o consecință a stresului cronic neadministrat, în special din muncă sau dintr-un context de performanță susținută. Include epuizare emoțională, cinism/ detașare și scăderea sentimentului de eficiență personală. (vezi aici un assessment gratuit de Burnout pe care îl dau frecvent clienților în sesiunile 1 la 1 de change strategy. Dar te rog citește tot newsletterul înainte. Te va ajuta.)

Dacă ești genul de om care jonglează cu multe proiecte, cere rar ajutor și se auto-evaluează mai dur decât o face oricine altcineva… atunci cel mai probabil știi deja cum arată Burnout-ul.

Vezi tu, atunci când viața profesională (sau chiar cea personală) devine grea și obosesc, mare parte din oameni se opresc un pic. Să-și tragă sufletul.

Dar nu și overachieverul. “Responsabilul de serviciu” care a învățat că “el poate mai mult”, spre deosebire de majoritatea oamenilor, încearcă să ducă greul pe picioare.

El luptă, e “un soldat antrenat”, poate mai mult decât alți oameni, e obșnuit să performeze sub presiune, să obțină rezultate cu orice preț. Oamenii de rând poate că se opresc, dar el “e rezistent, a trecut el prin mai multe și mai grele decât acum”. Mai poate un pic.

Până într-o zi, când nu mai poate. De data aceasta oboseala pare că nu mai trece, rezultatele la muncă încep să scadă, productivitatea se duce în jos, și începe să resimtă o epuizare mentală, emoțională și fizică care îi pătrunde în oase.

De ce overachieverul ajunge în burnout mai des decât alții

Când simte că nu mai poate să jongleze cu toate, vede două variante:

Varianta 1: overachieverul începe să taie din alte parți ale vieții lui, într-o încercare disperată de a recăpăta controlul asupra listei interminabile de taskuri: taie din timpul cu copiii, cu partenerul de viață sau elimină hobby-urile care îi aduceau bucurie, unul câte unul, zicându-și că “o să se reapuce într-o zi”. Sau, fără să fie conștient, începe să își sacrifice somnul, energia, sănătatea.

De cele mai multe ori răspunsul este “toate cele de mai sus”. Iar dacă începe să sacrifice aceste lucruri, atunci da, paradoxal, chiar poate să mai ducă pe picioare încă o perioadă de timp efortul inuman și presiunea pe care le resimte.

Dar cu ce preț? Și până când?

Varianta 2: eroul nostru decide că nu este dispus să sacrifice nimic, reușește să se iluzioneze că dacă încearcă suficient de tare, mai tare decât până acum, o sa fie bine.

Încearca să le facă pe toate în același timp turând motorul din ce în ce mai mult și la un moment dat cedează, crash-uiește, ajunge în Burnout, ca o mașină care a fost ținută 3 ore (sau 4 ani) cu accelerația și frâna apăsate în același timp. Până la podea.

Și într-o zi, inevitabil, începe să își urască jobul, dezvoltă cinism, nu-și mai suportă colegii, clienții, oamenii în general, începe să se întrebe cât de bun este, de fapt, din punct de vedere profesional, pe fondul performanței care scade de la lună la lună.

Se trezește dimineața rupt de oboseală indiferent câte ore a dormit. Seara ajunge acasă și tot ce vrea să facă este să leșine pe canapea în fața unui Netflix ușor, așteptând să se termine ziua pentru a o lua de la capăt mâine.

În tot acest timp, își revine din amorțeală, din când în când, doar ca să mai simtă un pic de vină legat de toate lucrurile lăsate neterminate la muncă, și toate lucrurile lăsate neîncepute în viața personală.

Ambele variante sunt sortite eșecului. Pentru că în ambele cazuri overachieverul refuză să diminueze otrava pe care o ia zilnic. E ca și cum ai ști că lucrezi într-un mediu toxic, dar în loc să te întrebi cum faci să ieși de acolo sau să schimbi toxicitatea, întrebi dacă nu cumva are cineva o mască un pic mai bună decât a ta. Ca să reziști mai mult. Într-un mediul (și un ritm) toxic.

De ce concediul nu vindecă burnout-ul: explicația fiziologică și emoțională

Odată ce ajung în punctul în care se simt copleșiți, mulți dintre clienții mei overachieveri speră că niște zile libere sau o vacanță le va rezolva problema. În 99% dintre cazuri, nu o rezolvă.

Chiar dacă se relaxează câteva zile, din momentul în care se reîntorc la muncă, în maximum 2 zile, revin la starea de epuizare de dinainte să plece. Fiindcă, de fapt, nu și-au revenit.

Iar acest lucru se întâmplă din două motive:

Unul fizic, pentru că oboseala cronică funcționează pe ceea ce numim Sleep Debt. Datorie de somn.

După câteva nopți într-o săptămână în care dormi mai puțin decât aveai nevoie, nivelul de focus, atenție și energie se recuperează în câteva săptămâni (!) de dormit okay.

În plus, sensibilitatea noastră la stres crește, iar capacitatea noastră de a ne regla emoțiile scade.

Cu alte cuvinte, epuizarea ne face să percepem viața ca fiind mai grea decât este de fapt.

Munca, clienții, colegii și relațiile cu oamenii importanți din viața noastră, totul devine mai greu. Ceea ce, bineînțeles, generează alte probleme cu somnul, din cauza stresului…

Înțelegi cercul vicios? Ai nevoie să dormi. Nu va fi suficient doar să dormi, dar e unul dintre elementele non-negociabile.
​

Burnoutul profesional are și o componentă emoțională

Mai există un motiv pentru care vacanțele sau weekendurile libere nu rezolvă în general Burnoutul de unele singure: Burnoutul profesional are și o componentă emoțională.

Nu-i doar epuizare fizică (de altfel, mulți over-achieveri se păcălesc cu asta; își spun că fizic, se simt foarte bine, ba chiar merg și la sală sau ies la alergat de 2-3 ori pe săptămână).

Dar epuizarea emoțională cântărește mai greu decât epuizarea fizică. Unul dintre modurile în care poți identifica Burnoutul (dincolo de un Assessment, vezi aici unul pe care eu îl dau clienților mei cu care lucrez 1 la 1) este că Burnoutul pare să dispară atunci când te depărtezi de mediul care ți-l generează.

De altfel, e una dintre diferențele dintre depresie și burnout, care altfel au câteva simptome comune: depresia nu scade ca intensitate nici în zilele libere sau în vacanțe, însă burnoutului se simte mai puțin (uneori chiar deloc). Din păcate, cum spuneam, reapare în secunda în care revii în mediul și la ritmul toxic.

Ca să te ajute să identifici am listat mai jos principalele simptome ale Burnoutului, așa cum le-am identificat eu la clienții mei overachievers:

Simptome cognitive:

• Hipervigilență: mintea rulează non-stop, dar productivitatea reală scade.
• Overthinking raționalizat drept “analiză” sau “strategie”.
• Dificultate în a prioritiza, pentru că totul pare “important”.

Simptome emoționale:

• Anhedonie: nu mai simți satisfacție nici din succes.
• Iritabilitate, sarcasm defensiv, cinism față de ceilalți.
• Rușine când nu ești productiv, vinovăție când te oprești.

Simptome fizice:

• Epuizare constantă, mai ales dimineața.
• Somn fragmentat, treziri cu mintea activă.
• Tensiune musculară, bruxism, puls ridicat fără efort.

Simptome comportamentale:

• Eviți relaxarea autentică; “te odihnești” lucrând la altceva.
• Micro-dependențe: cafea, zahăr, scroll, news-check compulsiv.
• Te izolezi emoțional

Simptome identitare:

• Confunzi valoarea de sine cu performanța.
• Te temi că fără ritmul actual îți pierzi avantajul competitiv.
• Nu mai știi ce vrei, ci doar ce “trebuie”.

Dacă te-ai regăsit în mai mult de 4 dintre ele și n-ai făcut încă assessmentul de Burnout, poate e momentul să îl faci. Vezi ce scor îți iese.

Pe scurt:

Burnoutul nu e doar oboseală, ci colapsul unei identități construite pe performanță continuă.

E o pierdere subtilă a controlului intern fiindcă ai ignorat prea mult timp semnalele de alarmă. De obicei, aceste semnale de alarmă se manifestă ca simptome de anxietate. Majoritatea oamenilor nu recunosc aceste simptome. Fiindcă n-am fost învățați să o facem. Nerecunoscându-le la timp, ajung în Burnout. Dar despre Anxietate într-un alt newsletter.

Cele 3 faze ale recuperării din burnout pentru profesioniști cu performanță ridicată

Atunci când cineva mă întreabă cam cât durează recuperarea din Burnout îi spun că depinde dacă încearcă să o rezolve singuri sau cu ajutor.

Ție îți recomand direct: lucrează cu cineva pe acest subiect. Poți lucra cu mine, poți lucra cu un psihoterapeut…

Sunt mai multe direcții, de obicei trebuie abordate toate în același timp, altfel e greu să ieși din Burnout (mai ales la scoruri peste 30 obținute la assessmentul de mai sus), sau riști ca peste 1 an să fii în alt Burnout (chiar și dacă schimbi locul de muncă).

Recuperarea reală nu înseamnă doar „să dormi mai mult” sau „să-ți iei o vacanță”.

Burnoutul e un dezechilibru între corp, minte și identitate. Ca să ieși de acolo, ai nevoie să le reașezi în ordine. Dacă simți că ai ajuns în punctul în care nu mai merge să tragi de tine, dar nici nu știi de unde să începi reconstrucția, ei bine, acolo te pot ajuta eu prin ceea ce fac. Uite câteva direcții. Poți privi procesul în trei faze mari:
​

1. Stoparea epuizării

Prima mișcare e să oprești scurgerea de energie. Asta înseamnă să reduci drastic expunerea la ceea ce te stoarce de energie: proiecte, presiuni, oameni sau obiceiuri care îți consumă energia fără să-ți dea nimic înapoi. E o fază care cere curaj, pentru că uneori înseamnă să spui „nu” acolo unde nu ai mai spus-o niciodată. De obicei aici lucrez cu clienții mei pe identificarea acestor factori negativi și pe a seta limite sănătoase.

2. Refacerea sistemului

După ce astupi “găurile din barcă”, urmează refacerea fiziologică. Somnul constant, mișcarea blândă, reglarea nervului vag, alimentația și ritmurile zilnice devin priorități. E o perioadă în care înveți să îți recunoști semnalele corpului și să le respecți, nu să le ignori. Aici putem lucra împreună pe obiceiuri sănătoase, pe resetarea sistemului nervos prin tehnici de auto-reglare emoțională și/sau hipnoză dar și pe cum construiești un sistem de management al timpului care să îți permită să și trăiești. Și să te asiguri că peste 1 an nu ajungi din nou în Burnout.

3. Reconstrucția identității

Aici e miezul transformării. E momentul în care înveți să te definești altfel decât prin performanță. Să construiești o formă de succes care nu te consumă. Să înveți să faci performanță fără să îți sacrifici tot restul vieții. Sau, cum spunea unul dintre oamenii de la care am învățat mult, un canadian: Dead heroes don’t save lives. Venind de la un fost capitan de pompieri care timp de 30 de ani a stins incendii de vegetație în Canada, l-am ascultat. Și poate că începi deja să îl asculți și tu.

Reconstrucția identității se poate face prin eliminarea credințelor limitative despre muncă și performanță și, uneori, prin hipnoză.

Dacă e ceva cu care aș vrea să rămâi, e că burnoutul nu se repară doar cu voință. Se rezolvă printr-un proces bine gândit, în care înveți să-ți rescrii modul de funcționare, nu doar să te “odihnești un pic”.

Dacă te-ai regăsit în textul de mai sus și te întrebi cum de știu atât de bine ce simți este pentru că și eu am trecut prin Burnout. Și am avut nevoie să învăț să ies. Sunt ca tine, însă am rezolvat această problemă (tot cu ajutor extern), de câțiva ani buni. Apoi am ghidat niște sute de oameni prin procese similare, ajutându-i să își construiască propriile Toolbox-uri de instrumente și tehnici.

Despre autorul articolului

Feedback de la clienți
care au lucrat cu Andrei Roșca