– Cu mandria din vocea lui Sorin, cand mi-a aratat o domnisoara in rochie neagra si mi-a zis: “O vezi? E fiica mea.” Si ma gandeam ca mi-ar placea sa ajung intr-o zi sa simt asta. Nu mandrie, ci acea mandrie.
– Cu un respect profund pentru oamenii care au cantat acolo. Cu cat ati cantat mai prost, cu atat va respect mai mult ca ati urcat pe scena. Aveti un tip de curaj pe care eu inca nu l-am gasit. Sincere felicitari.
– Cu zambetul meu in oglinda de la toaleta Coyote Cafe atunci cand, dupa ce mi-am dat cu apa pe fata, am inteles in sfarsit ceea ce un foarte cunoscut “om de cultura” imi spunea acum cateva luni: “Domnule Rosca, stiti, eu socializez excesiv in timpul saptamanii, iar in weekend-uri nu vorbesc cu nimeni, ca sa ma purific.” Atunci am ras, acum doar zambesc.
– Cu expresia de om convins pe care o avea taximetristul cu care am plecat spre casa. Imediat ce am urcat, inainte sa apuc sa ii zic unde vreau sa merg, s-a intors spre mine si mi-a zis pe un ton complice, facand semn cu capul catre o masina care tocmai trecuse pe langa: “Ii vedeti pe astia nehotaratii? Sunt cei mai periculosi! Feriti-va de ei.”
Aparent, un sfat bun. Problema e ca, din cate imi dau eu seama, putinii oameni care reusesc sa se fereasca de toti nehotaratii din jurul lor se aleg, cel mult, cu statutul de antisociali.
curajul de a te face de ras fara nici o tresarire? :)
gia: ati vrea voi sa fie fara nicio tresarire :)
Domnule Rosca, mi-ar fi placut sa va strang mana. Abia acum am aflat de prezenta Dvs. la prestigioasa adunare. Pacat. Poate data viitoare :-)
da, cu tremurat de-a dreptul, asa sunt unii oameni, mai masochisti :)
Domnule Fluture, si eu am aflat tot dupa eveniment ca ati existat in aceeasi crasma cu mine (citind pe alte bloguri). Data viitoare, in mod cert. :)