Am participat ieri la dezbaterea “Bloggeri si scriitori”, organizata de Asociatia Consumatorilor de Media. A fost o discutie interesanta, echilibrata, mult mai okay decat cea cu politicienii, de saptamana trecuta. Am avut cateva contre cu Tudor Octavian (bine, “contre” e mult spus).
Tipul e foarte misto iar asta am observat-o mai ales la discutia de dupa dezbatere. Am avut astazi ocazia sa cunosc un om caruia sunt convins ca daca i-as fi pomenit de marketing ar fi ridicat suspicios din spranceana dar care avea marketingul in sange. Un om de peste 65 de ani care vorbea degajat despre strategii de marketing, hooks, nise, target-uri, tactici de guerilla fara insa a folosi vreunul dintre acesti termeni. Fascinant. Se pare ca pana la urma o experienta de-o viata intr-un anumit domeniu te poate invata cate ceva
Am mai schimbat cateva cuvinte si cu Ioan T.Morar, cu care ma stiam de la o dezbatere organizata de Cotidianul la Bookfest; mi-a placut ca era ceva mai conectat la fenomenul numit “blogging”. Ii lipsea acea teama de tehnologie pe care multi dintre cei peste 45 de ani se chinuie sa o ascunda. In rest, m-am vazut in sfarsit la fata cu Cosmin Dragomir de la Oglinda Literara, Un Cristian de la revista Pana Mea si baietii (+fetele) de la ROcultura + am incercat sa ii explic Mirunei Vlada cum este organizat bookblog.ro (a se citi “cat de tare este sistemul din spatele bookblog”). Sper ca am lamurit-o cat de cat.
Per total, un eveniment reusit (felicitari Horea!), un bun prilej de networking, la care ma bucur ca am participat. Acum, asa de final de post, vreau sa mai spun ca m-a pus serios pe ganduri o scurta “povestioara†spusa de Tudor Octavian intr-un grup ceva mai restrans, dupa dezbatere. E vorba despre un om care ajunge pe masa de operatie si doctorul ii spune ca trebuie neaparat sa il opereze atunci, e singura sansa sa il poata salva. Dincolo de acceptarea faptului ca era obligat sa o faca chiar atunci, la ce credeti ca se gandea omul? Avea niste bani (destul de multi) ascunsi acasa, in biblioteca, bani despre care nu stia nimeni. Si il chinuia ideea ca nu mai avea timp nici macar sa ii spuna sotiei ca acesti bani exista acolo, langa ea.
Parafrazandu-l pe Tudor Octavian, va intreb: cam cum credeti ca s-a simtit omul ala cand a ajuns acasa? Si cat de mult au inceput sa conteze lucrurile mici, ramase nespuse sau nefacute?