“Deunăzi am rugat doi oameni, un critic ÅŸi un blogger, să citească volumul lui Åžtefan Baciu – Poemele poetului singur. Să-mi spună ce părere au ÅŸi cum ar putea face o prezentare a acestui volum.
Din păcate, nu am prevăzut că întâlnirea lor va începe cu scântei. Cum l-a văzut pe critic, bloggerul nostru îmbrăcat în blugi şi care tocmai ce terminase de blogăit, i-a şi aruncat:
A, tu eşti dintre cei 5 care vă credeţi buricul pământului, pentru a cărui părere scrie poetul. Păi da, că ne ignori pe noi ăştialalţi care om fi mai puţin cititori de poezie, dar avem şi noi gusturi, noi ăştia 50, 100, 1000 de cititori.
Domnule, mi s-a adresat celălalt înÅ£epat, pufăind uÅŸor nervos din pipa lui cu tutun de Virginia, de ce nu mi-aÅ£i spus că mă veÅ£i alătura (ÅŸi a pufnit) unui blogger. Adică o persoană de o condiÅ£ie dubioasă, de obicei anonimă, care probabil se pierde în fleacuri de mesaje despre ce a mai făcut aseară în gaÅŸcă.”
Restul il puteti citi pe bookblog in cea mai recenta recenzie semnata Gabriel Mirea. Foarte misto, zic eu.
Prea lung de citit…a exagerat…cu fictiunea.