Mereu mi s-a parut ca etapele vietii seamana foarte mult cu un joc de sah. Diferenta majora este ca, desi si sahul si viata au reguli, la sah cel cu care joci nu trebuie sa te observe decat pe tine. Deci e greu sa le incalci. In viata, a le incalca e usor, a scapa nepedepsit e un pic mai complicat. Si nu ma refer acum la regulile pe care le-ar putea impune legea, ci mai degraba la cele pe care ni le impune societatea. Acel peer-pressure de multe ori insesizabil, insa care ne schimba multora fundamental viata.
Pe de-o parte, societatea ca ansamblu, dar si indivizii, ii taxeaza pe cei care incalca regulile. Pe de alta parte, a respecta toate regulile ar putea insemna plafonare. Am ajunge sa fim uniformi, plictisitori si sa ne sinucidem, tacticosi, personalitatea. A accepta si respecta neconditionat regulile societatii inseamna a ne alege unul dintre numeroasele sabloane deja existente. Iar sabloanele garanteaza, printre altele, si existenta unor limite predefinite.
Daca alegem sablonul “ia numai nota 10 la scoala, fa o facultate si un master, munceste 10 ore pe zi si vei avea bani” atunci vom primi un anumit set de limite (ex: e imposibil sa ajungi sa ai vreodata suficient timp pt copii). Societatea are anumite asteptari de la tipul asta de oameni. Daca alegem pattern-ul “ma las de scoala, ma apuc de afaceri si ori reusesc ori ajung sa mor de foame” avem alt set de limite (ex: nu vei fi in stare niciodata sa vorbesti corect limba romana sau nu vei fi capabil sa pretuiesti niciodata educatia la adevarata valoare).
In mintea noastra, cineva a decis deja pana unde putem merge iar noi ar trebui sa mimam, cuminti, o umbra de personalitate.
Hai sa o luam putin invers. Vrem sa fim exceptionali, vrem sa nu avem limite sau sa “stim” ca nu avem limite (care e cam acelasi lucru). Pentru asta, tot ce trebuie sa facem este sa evitam sa ne incadram intr-un pattern, intr-un sablon oferit de societate. Iar tot ce trebuie sa facem pentru a scapa de aceasta incadrare este sa refuzam sa respectam neconditionat regulile pe care societatea si indivizii incearca sa ni le “impuna”. (din nou, e vorba mai degraba de reguli, limite si bariere mentale decat de cele sanctionabile prin lege).
INSA daca nu respectam regulile societatii, societatea ne va respinge, ne va izola. De ce? Sunt multe motive, unul dintre ele este faptul ca facand lucrurile altfel decat ceilalti, iesi din multime, te diferentiezi. Si, in secret, fiecare component al societatii vrea sa strige “sunt diferit”, doar ca ii este teama. Asa ca va incerca sa ne pedepseasca pentru incalcarea oricarei “reguli” asupra careia, de obicei tacit, ceilalti au cazut de acord.
Deci daca vrem sa le incalcam, suntem izolati. Daca vrem sa fim diferiti, nu le putem accepta pur si simplu pe toate. Trebuie sa ne intrebam mereu daca exista alternative. Daca ei nu o pot face, spune asta ceva despre noi?
Solutia mea:
Don’t break rules, bend rules! De ce? Fiindca suntem suficient de destepti pentru a o face, fiindca putem si fiindca vrem sa ne diferentiem, ramanand in acelasi timp parte a unei societati imperfecte.
*editat si republicat
Frumos scris, ca de obicei :)
Dalai Lama a spus printre altele :”Invata regulile astfel incat sa stii sa le incalci cum se cuvine” si asta ma duce cu gandul la semnificatia nevazuta a acestui fapt.
Sunt reguli pe care poti sa le incalci. Dar pentru asta trebuie sa le inveti. Arta e cea care te face sa nu respecti nici o regula, dar marea greseala a noastra e aceea ca nu le invatam. Cum sa le incalci daca nu stii care sunt acele reguli? Artisul, inovatorul si alti pionieri ai civilizatiei trebuie sa fie originali, ori, asta inseamna sa nu respecte regulile.
Oricum, ai spus tare bine, real :)
@Adrian
Si stii care este chestia: cei care-i taxeaza pe ceilalti ca incalca regulile sunt acele persoane care nu sunt in masura sa arate cu degetul.
Scuze, venisem de pe blogul lui adrian georgescu
multam ptr intelegere ;)
yoda: no problem :)
ms, Gabi :)
M-am gandit si eu de multe ori la ceea ce poti face in societate si riscurile la care te expui. Traim intr-o societate care se vrea democratica. Suntem liberi. Insa liberi sa-i respectam regulile. Odata ce nu-i mai respectam regulile si nu mai urmam sablonul devenim niste outsideri.
Eu cred in reguli. Cel putin in interactiunile cu ceilalti. Pentru ca regulile te fac sa anticipezi putin raspunsul celuilalt. Si ei pe al meu. Si la sofat, si la sevici, si in orice relatie. Cred ca se numeste respect.
Libertatea mi-o iau cu mine insami. Cu gindurile mele, cu dorintele mele, cu ceea ce accept si ceea ce nu accept. Cu ceea ce vreau de la mine si cu ceea ce experimentez pe mine.
Nu simt ca regulile ma ingradesc. Ci doar obtin raspunsuri asteptate din zone pe care nu mai am timp sa le controlez. Exceptiile le fac doar cind am timp sa suport/accept consecintele. Foarte rar. E semn de imbatrinire? Sau este semn ca nu prea mai am timp? :P
Uneori, “bending rules” is not an option – exista si reguli rigide; merita sa incalci o regula, cu riscul de a fi etichetat “outsider”/ de a fi izolat, atat timp cat te respecti pe tine ca om si crezi in ideile/dorintele/visele tale.
Eu cred ca intotdeauna exista optiunea, doar ca vine la pachet cu niste riscuri. Pe care ti le asumi, sau nu.
cine decide, Andrei pana unde putem ajunge? :)
“Natura urăşte uniformitatea ÅŸi iubeÅŸte diversitatea. Poate că în asta ÅŸi constă geniul ei.”
Nu mai stiu de unde am copiat asta, dar mi se pare de referinta, ca explicatie simpla (naturala, s-ar putea zice) a evolutiei…
Paula: noi decidem. Fiecare dintre noi decide pana unde poate ajunge. Fara niciun fel de exceptie.
Myo: Wells a zis-o si e posibil sa o fi gasit pe blogul colegei mele de la bookblog, Gia Codrescu.
Genial articol. Foarte frumos scris ca de obicei. Bravo
thanks :)
Sunt clisee impuse de reguli:)si-s periculoase. Pana la urma regulile nu inseamna nimic si nici omul – care le respecta pentru ca asa trebuie sau pentru ca i-e frica de a nu pati ceva cand le incalca – nu e mai presus. Fiecare avem un set de reguli interioare, restul sunt doar alegeri. Regulile interioare fac diferenta! (Spus asa, sub forma de slogan):)
Societatea are un rol extraordinar de important şi deseori îi sunt neglijate multe merite.
Cei care decid să fie liberi nu au timp pentru lamentări şi îşi fac drumul lor, trecand peste dogmele sociale care îi limitează.
Succes cu visele :)!
Ciprian, superb !
Andrei, because you can!
Si ce-o mai fi dupa, e doar cauza si efect :)Poate si un cat la suta imprevizibil, ca asa-i in viata.
Imi place articolul.
Cred ca trebuie sa existe o similitudine intre regulile interioare si cele exterioare.
Daca le incalci pe cele interioare ajungi la contradictii. Normal nu le poti incalca pentru ca le-ai facut de buna voie si crezi in ele; atunci cand simti nevoia si ai puterea, le schimbi/modifici/adaptezi.
Cu cele exterioare – as spune ca situatia ideala este sa ai puterea sa le influentezi. “Bending rules†pana unde te tin puterile, sau atata timp cat ai ceva de spus, de oferit.
“In mintea noastra, cineva a decis deja pana unde putem merge iar noi ar trebui sa mimam, cuminti, o umbra de personalitate.”
“(din nou, e vorba mai degraba de reguli, limite si bariere mentale decat de cele sanctionabile prin lege).”
Cred ca vorbesti despre o revolutie in noi. Nu neaparat o revolutie impotriva societatii. De razvratire impotriva regililor din noi, nu ale societatii.
Poate ca nu ai curaj inca sa recunosti cine este/sunt acei “cineva” care au decis in mintea noastra pina unde putem merge. Nu societatea in ansamblu, ci mediul nostru strict inconjurator. Incepind cu parintii/familia grijulie care ne-au inculat propriile temeri si dorinte si continuind cu invatatorii/profesorii care ne-au fortat sa intram in sablon, sablonul lor.
Eu respect regulile sociale si imi iau intotdeauna bilet pe tramvai. Pentru ca nu cu ei ma lupt, ci cu mine insami. Cu limitele care sunt deja in mine si pe care trebuie sa le incalc. Impotriva temerilor din mine trebuie sa ma razvratesc.
Nu tin neaparat sa ma diferentiez de ceilalti aratindu-le asta. Ma diferentiez prin mine insami, si asta este tot ceea ce conteaza.
Sincer, si in trafic, poti incalca reguli nestingherit si te poti baga in fata intregii coloane. Desigur, pentru ca se poate. Ei si? Sunt in fata coloanei, am incalcat reguli, dar sunt in fata. Asta voiam de la mine? Ma simt bine pe moment, ma simt satisfacuta, dar doar o satisfactie de copil. Eu nu numesc asta evolutie ci manelizare/tembelizare.
Evoluez cind dupa 1 ora de stat in coloana reusesc sa nu fiu nervoasa. Sa ma autoeduc pe mine ca persoana.
Sincer, am fost uimita in strainatate cind, doar pentru ca m-am apropiat de trecerea de pietoni, toata coloana a oprit firesc. Soferul acela vreau sa fiu. Calm, decent, liber. Respectindu-se si respectindu-ma.
“Cred ca vorbesti despre o revolutie in noi. Nu neaparat o revolutie impotriva societatii. De razvratire impotriva regililor din noi, nu ale societatii.”
Exact despre asta vorbesc.
@Andrei Ceea ce scrii in acest articol, im spune ca esti o persoana care nu e prieten cu regulile (ma rog, acest lucru deja o stiam, se vede prin modul in care scrii :) ). Si eu sunt astfel, si m-a interesat subiectul pana am inteles ce se intampla de fapt.
Acest fel al nostru de a fi prieten sau nu cu regulile, tine de personalitatea noastra. Dupa anumite categorizari, exista oameni care nu numai ca sunt prieteni dar AU NEVOIE DE REGULI. Asta le da siguranta. Fara ele, ei sunt “pierduti”. Si nesiguri.
Cealalta categorie sunt cei care nu au nevoie de reguli, ei AU NEVOIE DE LIBERTATE. Ei isi fac propriile reguli si le incalca pe cele ale celorlalti. Ei simt ca nu pot respira daca sunt prea multe reguli.
Cei din prima categorie se simt frustrati de cei din a doua, si invers. Totusi, sunt lucruri pe care le putem invata unii de la ceilalti. E interesant sa incerci sa vezi cum e celalalt, si sa intelegi ca exista un motiv pentru care este astfel.
Si nu e nici o problema cu faptul ca esti de-o parte sau de alta. Important e sa accepti, si sa inveti sa iti asumi consecintele. :)
perfect de acord cu tot ce ai zis, Szerena :)
Spuneai mai sus ca sunt anumite persoane care ne sanctioneaza pt faptul ca incercam sa fim “altfel” si pt ca nu vrem sa ne conformam,sa devenim “inca un om din turma”. Persoanele astea sunt tocmai acelea care isi recunosc limitele, dar care stiu undeva, acolo in adancul sufletului, ca exista si alternative ale obedientei generale. Numai ca le e greu sa incerce sa fie si ei diferiti, tocmai pt ca statusul de membru al unui grup in cadrul caruia exista anumite reguli general acceptate le ofera un anumit confort psihic. De ce sa isi asume riscuri cand se pot multumi cu o existenta mediocra, cand au vazut ca “merge si asa”?
Totodata, facusei si o referire la sablonul cu scoala si reusita sociala. Nu cred ca scoala si faptul ca urmezi o facultate iti asigura reusita materiala si sociala. Reusita si succesul tin mai mult de constitutia morala si psihica a persoanei respective, de felul in care stii sa acumulezi niste cunostinte in mod eficient, de felul in care stii sa le aplici si de multi alti factori. Scoala poate, cel mult, sa iti mai deschida unele “drumuri”. Dar da, ai dreptate, asta e un sablon al societatii. Doar ca proverbul “ai carte,ai parte” a fost interpretat astfel incat sa sustina ideea necesitatii de a urma o scoala si nu ideea ca trebuie sa ai un anumit set de cunostinte pt a face fata si pt a putea infrunta limitele. Important e sa capeti aceste cunostinte si nu modul in care o faci.
Ideea e ca rolul ocupat in societate e o chestiune de alegere personala. Cred ca tot timpul ai de ales. Numai ca trebuie sa analizezi de fiecare data avantajele, dezavantajele si riscurile care vin odata cu asumarea unei alegeri. Si poate ca tocmai asta e greu pt unii oameni- realizarea unei comparatii realiste intre conformism si dorinta de a urma un alt drum decat cel urmat de toti ceilalti. Si referitor la concluzia ta cu “bend rules”…aici e mai mult o problema de increderea in tine, in fortele proprii, in capacitatea ta de a infrunta multele obstacole care apar in mod inevitabil in cazul in care alegi sa fi contra miscarii generale.
:) da, Dana. Si eu cred la fel.
regulile sunt bune. ma refer la cele personale, nu ale societatii. care depind de obiectivele tale. daca iti propui sa termini facultatea cu 10 trebuie sa respecti niste reguli: sa inveti, sa nu te duci la toate petrecerile sa pierzi nopti, sa mergi la cursuri, etc.
daca vrei sa ai afacerea ta sa nu mai fi angajat niciodata iar trebuie sa respecti niste reguli. daca vrei sa ai cat mai multi prieteni, la fel.
daca vrei sa ai o relatie de lunga durata trebuie sa respecti regulile unei relatii (sa nu-l sufoci pe celalalt, sa nu mergi prea repede) si regulile impuse de personalitatea celuilalt – nu poti vb orice cu el, nu te poti comporta oricum.
eu in regulile astea cred – cu care nu e bine sa te joci, sa nu le incalci, sa nu le indoi, nimic. ordine si disciplina :)
te urmaresc pe twitter si un comun al listelor noastre de urmariti si urmaritori a comentat referitor la tine si la orange concept store. cica daca apari tu pe acolo o sa vina puhoi de tipe. urmarea a fost ca am început sa dau o tura pe blogul tau si în loc sa caut poze cu tine m-am oprit la postul de fata.
mi-am pus pe hold apetitul de detectiv pentru ca mi-ai activat apetitul de comentator sportiv. nu pot duce doua în acelasi timp.
stateam si ma gândeam de ce un astfel de articolas genereaza un sir atât de lung de reactii. ce coarda sensibila atinge – pâna la urma eu completez al 25-lea cometariu!
mi-au venit doua filme în minte acum. într-unul un profesor de literatura le explica studentilor sai ce înseamna pasiunea: asa ca mai întâi i-a pus sa se uite în jur, apoi sa se suie pe masa si sa se mai uite înca o data în jur. aceeasi realitate, acelasi om, o alta perspectiva (si parerea mea este ca avem acces si la realitate si la perspective, nu asa de usor la acelasi om însa).
al doilea film …. am sa zic doar o replica. unii oameni îsi aud vocea interioara cu multa claritate. acei oameni ajung la nebunie …. sau devin legende. pai la dracu! sa zicem ca e adevarat (si daca ne uitam la adevaratii originali câteodata nebunia a cam batut palma cu legenda) as risca eu – om cu scaun la cap o astfel de consecinta??! poti sa o numesti lasitate, ori comoditate, instinct de conservare, fatarrnicie, cum vrei!
mie îmi place cuvântul libertate. da’ îmi place mult de tot. asa de mult încât tot timpul caut sa vad cum o percep si oamenii din jurul. de obicei am norocul ca o bucatica din marea lor bucata sa intre în puzzle-ul meu. bending rules. suna bine. si regulile personale, autoimpuse cum le bend-ezi?
rapuunzel:
Regulile alea personale, autoimpuse, nu le “bend-ezi”. :) Alea sunt principii. Cel mult, iti dai seama la un moment dat ca te-ai maturizat si ca ceea ce considerai a fi un principiu bun, acum se dovedeste a fi o prostie. Caz in care le schimbi pt totdeauna (adica le rupi, nu le indoi).
In ceea ce priveste nebunia si legenda, si mie mi-a placut mult “Legendele Toamnei”. :)