Oricat de mult mi-ar placea ceea ce fac, oricat de mult as putea vorbi despre ceea ce oamenii normali la cap numesc “munca”, uneori pur si simplu vreau sa ma opresc. Nu ma refer la momentele in care simt nevoia sa ma opresc, ci la cele in care vreau sa o fac. Si atat.
Am iesit azi din bloc si mi-am tinut respiratia cateva secunde, apoi am tras aer in piept ca dupa o raceala lunga in care a trebuit sa stau inchis in casa si sa imi suflu nasul tot timpul. Am vazut ca venea tramvaiul si m-am gandit, ca de obicei, ca as castiga 4 minute daca l-as lua pentru cele 2 statii, cat aveam de mers. Si, cumva, am simtit o durere in precizia asta si m-am intrebat cu voce tare si zambind: “cam cat de sanatos tre’ sa fii ca sa stii ca iti ia fix 8 minute sa parcurgi cele 2 statii pe jos, daca nu cumva prinzi rosu la semaforul de la piata Iancului?”
Mi-am dat seama ca mergand pe jos as pierde niste timp, am zis un “what the fuck” relaxant si am pornit pe jos. Am mers vreo 3 minute si m-am intrebat daca e frig afara. Nu era frig, mi-era bine. Am vrut sa-mi fie si mai bine asa ca mi-am dat haina jos si am simtit aerul rece. Am mers cu haina in mana pana mi s-a facut frig, dupa care mi-am pus-o la loc pe mine si, asa cum ma asteptam, binele de mai devreme s-a transformat in Bine. M-am uitat iar la ceas si chestia asta m-a enervat.
Tocmai treceam pe langa un fast-food. Fast-food care sucks big-time si in afara de faptul ca te ajuta sa te ingrasi ca un porc, altceva nu prea mai face. In mod normal creierul meu pur si simplu neaga existenta unei astfel de tentatii. Andrei, acolo nu-i un fast-food, e ori un cabinet ginecologic ori o vulcanizare ceva… Asta in mod normal!
Astazi, insa, mi-am cumparat un hamburger si m-am asezat pe o banca. Am privit putin in jur si m-am intrebat oare cati oameni se mai intreaba la ora aia daca sunt aroganti sau nu. A trebuit sa las raspunsul pe mai tarziu fiindca la picioarele mele a aparut un mop caine mic si paros iar la capatul celalalt al unei lese lungi statea o baba cocheta si cu o palarie de secolul trecut.
M-am uitat la ea si ranjea. Am recapitulat urgent: caine mic si paros la picioarele mele; pantofi facuti cu crema azi-dimineata; baba cu palarie, fardata si care ranjeste. M-am ridicat repede de pe banca. Mai vazusem filmul asta si tin minte ca nu imi placuse finalul. Aveam convingerea ca nici pantofilor nu le-ar placea.
Suna telefonul si il ignor. Suna iar. A treia oara raspund.
– Domnul Andrei Rosca? (astea care incep cu “domnul” se termina de obicei la fel de prost ca filmul despre care povesteam mai devreme)
– Aveti 5 minute?
– De ce? Dumneavoastra credeti ca aveti?