1. La multi ani, Adi. :) Si multa inspiratie!
2. Aseara m-am uitat la un meci (aproape) de la inceput pana la sfarsit. Ultima data cand m-am uitat la televizor atat de mult intr-o singura zi a fost acum vreo 3 ani. Ultima oara cand am vazut un meci cap-coada a fost acum vreo 10-12 ani, cu tata din cate imi aduc aminte. Sportul in sine mi se pare okay, nu-mi pare rau ca m-am uitat. Doar ca nu ma va entuziasma niciodata si nu imi voi putea explica decat, probabil, foarte tarziu efervescenta pe care fotbalul o provoaca.
Nu stiam dupa nume decat 4-5 jucatori romani, sa-mi fie rusine. Ce sa-i faci, in 12 ani mai moare unul, mai ajunge altul la pubertate… Acum, (ceva mai) serios vorbind, noroc cu Mutu pe care il vad la metrou in fiecare zi spunandu-mi ca a ajuns unde e datorita mie. Altfel, nici pe el nu cred ca-l recunoasteam. Stiu, sunt un ignorant.
N-am sa comentez meciul. Nu ma pricep si, in plus, parca prea isi da toata lumea cu parerea. Tara in care traim e o mare echipa de fotbal in care toti isi doresc sa fie capitani. Iar daca nu se poate capitani, macar antrenor ceva… Toti stiu sa joace, toti stiu cum trebuia sa faca Piturca ca sa castige, toti pot identifica rapid vinovatii pentru esecul de aseara. Ah, pardon, n-a fost esec, am zis ca nu comentez.
Nu m-a bucurat dar nici nu m-a deranjat foarte tare ca am pierdut. Mai mult m-a deranjat atitudinea aia pe care am vazut-o si in pauza, pe alte canale, am vazut-o si la comentatorul de pe tvr1, si la unii dintre jucatori, imediat dupa meci. M-a deranjat atitudinea de “aproape am castigat“. Adica “hei, n-am dai niciun gol in 3 meciuri dar, uite, de cateva ori aproape am tras pe poarta”.
E ca acum vreun an-doi cand, de la o discutie pornita de Bobby parca, faceam misto gandindu-ne cat de tare ar fi sa gasim o modalitate de a contoriza numarul de oameni care au avut intentia de a intra pe blogurile noastre. Cei care “aproape au dat click”. Asta fiindca daca ii contorizam pe cei care chiar intra iar incepeam sa ne certam familiile si prietenii: “ati putea sa intrati macar din politete, o data la 2-3 zile”. Cam pe acolo sta si Romania. Vorba lui Adi, ca tot e ziua lui, avem un palmares plin de “eram cat pe ce”.
Nu suntem pregatiti psihic sa castigam. Avem carente serioase la nivel de mentalitate, avem frane auto-impuse provocate de genul de frustrari care se instaleaza in jurul varstei de 5-6 ani. Si cand spun asta nu ma refer neaparat la fotbalistii romani. Ei stiu mai bine ce s-a intamplat acolo, desi sunt convins ca olandezii ne-au batut dinainte sa intre pe teren. Sa acceptam totusi ca pur si simplu olandezii au fost mai buni SI din punct de vedere tehnic. Problema mentalitatii in carje e una care poate fi extinsa la nivelul intregii populatii; evident, cu exceptiile de rigoare, exceptii care insa sunt insuficiente pentru a putea schimba ceva.
Cand o sa fim pregatiti sa castigam, putem incepe sa speram. Pana atunci, ne multumim cu volumul mare de potential pe care il acumulam.