Pentru oamenii care se antreneaza constant sa fie mai buni, a recunoaste ca nu sunt perfecti se poate dovedi un lucru destul de greu. Evident, ei stiu ca sunt departe de perfectiune, altfel nici n-ar mai vorbi despre evolutie sau dezvoltare personala. Dar una e sa o stii tu si alta e sa o strigi in gura mare. E o dovada de maturitate sa te accepti asa cum esti iar unii, asa cum bine stim, nu se maturizeaza niciodata.
Majoritatea ne camuflam defectele. Iar cele de ordin psihic sunt cele mai greu de ascuns. Intr-adevar, toti avem frustrari, toti avem complexe, toti suntem departe de perfectiune, toti avem probleme mai mici sau mai mari de ego (chiar daca unii nu ne dam seama). E important sa ne identificam punctele slabe si sa le constientizam constant. Pe unele, cum sunt cele care tin de ego, putem decide sa le lasam neschimbate fiindca vin la pachet si cu un set de avantaje si, overall, e un defect pe care merita sa il avem.
Pe altele decidem sa le schimbam. Si daca chiar credem ca se poate, mai devreme sau mai tarziu reusim. Sigur, atunci cand schimbarea se produce mai degraba mai tarziu decat mai devreme, suntem judecati si etichetati. In acelasi spirit al lucrurilor facute pana la jumatate, de multe ori, oamenilor nu le pasa ca ai evoluat mult, ca de ani de zile devii mai bun, ca iti stii defectele si ca lucrezi la ele. Ei vad doar ca inca le ai.
Si atunci poti alege sa renunti si sa te iei la tranta cu lumea sau sa iti demonstrezi tie (a cata oara?) ca esti cel mai bun si sa consideri ca fiecare sut, fiecare moment neplacut, fiecare om care a atentat (voit sau din incompetenta) la increderea pe care o ai in tine, e doar o caramida pusa la temelia a ceea ce vei fi peste cativa ani. Cand stii unde mergi, cand stii ce poti, cand ai imaginea de ansamblu, caramizile par sa se potriveasca perfect si se aseaza singure.
Inca nu m-am hotarat care e mai curajos: cel care, fiind atacat, are totusi curajul sa spuna “eu sunt perfect” (desi stie ca nu-i), sau cel care gaseste puterea sa recunoasca, poate usor soptit: “sunt om”.
*post ceva mai vechi, completat si republicat
Nu cred ca e cineva care crede ca e perfect. Oricine incerca sa se depaseasca si sa devina mai bun. Daca nu incerca atunci nu inteleg de ce mai traieste.
“oamenilor nu le pasa ca ai evoluat mult, ca de ani de zile devii mai bun, ca iti stii defectele si ca lucrezi la ele. Ei vad doar ca inca le ai.”
Dupa parerea mea, ceea ce “vede” lumea ca ai sau n-ai e o falsa problema. Ei se vor raporta diferit fata de problemele tale, intotdeauna. Ca sa “dea” bine o situatie in care cineva continua sa fie deranjat de defecte, calea ramane compromisul de idei in favoarea climatului de bine.
Osho spune ca:
“Deci oricine iti spune: “schimba-te, fii altcineva” te impinge tot mai departe de casa ta. Vei deveni fals, vei purta masti. Vei avea personalitati, caracter si o mie de alte lucruri, dar nu vei avea suflet; nu vei avea esentialul.”
Cine e mai curajos ?
Cel care se poarta firesc, in acord cu vointa sa. Aici nu-ti foloseste la nimic balanta.
Ei hai, Vladimir :)) Stii foarte bine ca nu toata lumea incearca sa se depaseasca. Sunt o gramada de oameni care s-au plafonat pe undeva pe la varsta de 20 de ani si au ramas acolo, sunt o gramada care se pricep la orice.
In Statele Unite, spre exemplu, piata dezvoltarii personale este de numai 5% din totalul populatiei. In Romania, cel putin in momentul de fata, ea e mult mai mica. Sigur, nu trebuie sa participi la traininguri, sa citesti carti sau articole ca sa se vada ca vrei sa te dezvolti. Dar chiar crezi ca toata lumea incearca sa invete din orice si e constienta de faptul ca are mult de invatat?
Gabi: apropo de ce zice Osho, DePree spunea ca “Nu putem deveni ceea ce trebuie sa fim, ramanand acolo unde suntem”. Probabil ca intr-adevar solutia e sa nu te lasi neaparat schimbat de cei din jur ci sa te schimbi tu, asa cum crezi ca e nevoie. Intrebarea ramane insa: vrei sa te schimbi? vrei sa evoluezi?
Da, clar, ai sesizat bine esenta; trebuie sa te schimbi asa cum crezi ca e nevoie – de fapt pe mine ma deranjeaza acest termen, mai potrivit ar fi sa spunem ca evoluam. Schimbarea priveste fenomene mult prea complexe, de aceea am si dat citatul din Osho; exista ceva indestructibil si de neschimbat in fiinta umana care se reflecta in privirea omului si se numeste popular: suflet,la care face referire si citatul.
Pe de alta parte, exista o groaza de alte componente de caracter ale individului greu de schimbat, aproape imposibil.
Dar elevarea sau evolutia face ca omul primitiv sa aiba acces si sa se bucure de valorile din jur, ajungand si el sa creeze valoare.
Iar intrebarea ta retorica nu poate avea decat raspuns afirmativ :)
ce este perfectiunea? Cu cine sau ce te compari cand spui ca esti sau nu perfect?
Interesant subiectul. Apropo de defecte, eu cred ca este important sa nu incerci sa le ascunzi si mai mult, sa nu fii stanjenit de ele (ceea ce nu implica faptul ca nu lucrezi la a le elimina).
Cand iti accepti defectele arati ca te valorizezi intrinsec, ca te accepti asa cum esti, ceea ce ii face pe ceilalti sa creada ca si pe ei ii vei accepta asa cum sunt, ceea ce genereaza autenticitate si incredere in relatie. Am un intreg program de training pe tema asta.
Eduard, superb comentul; cam aceleasi idei am vrut sa transmit si eu (cu modestia de rigoare) :)
Dupa ani si ani de “schimbari”, am decis ca oricit te-ai schimba, niciodata nu este deajuns. Pentru ca timpul ne cere sa fim mereu altfel. Intervin in viata noastra noi situatii, noi oameni, noi probleme. Si ne schimbam din nou. Ceea ce este foarte bine, pentru ca astfel constientizam ca inca traim. Viata in sine inseamna evolutie.
Cit despre ceilalti, nu ar trebui sa conteze. Parerea lor conteaza doar daca suntem dependenti de ei. Ne cer sa ne schimba doar daca doresc sa ne subordoneze. Cind ne schimbam noi pentru ei, este doar din teama de a nu ne pierde stapinul / stapinii. Fara ei nu am sti cum sa existam, dependenta nu ne lasa sa traim liberi.
Liber inseamna: parerea mea este mai importanta pentru mine. Dependent inseamna: parerea lui conteaza pentru mine.
Sunt in educatia noastra patternuri de genul: sa asculti de doamna invatatoare; vai, nu mai plinge, nu imi mai place de tine; nu te va iubi nimeni daca esti asa de incapatinat mereu; etc, etc, etc. Care ne transforma in dependenti pe viata de parerea celorlalti. Si ne straduim sa ne multumim: seful, sotul/sotia, familia, profesorii, invatatorii, etc.
Mai am mult de lucrat la dezvoltarea personala. Cel putin pina ma eliberez de ceilalti. Apoi, poate voi avea curajul sa fiu EU.
“Cit despre ceilalti, nu ar trebui sa conteze. Parerea lor conteaza doar daca suntem dependenti de ei.”
Zicea un baiat ca “No man is an island.”
:)))
Putem fi ca terminalele unei retele. Independente, dar “putin” interconectate. Desigur, conectarea presupune respectarea anumitor protocoale, dar dincolo de aceste protocoale avem dreptul la libertate deplina. ;)
Cel mai cool e sa te dai om, dar nici sa nu incerci nimic. E cel mai comod, cred.
E si asta o varianta :)
Andrei,
Inteleg ca vrei sa devii mai perfect decat esti!
Ce defecte iti “camumflezi”, gandeste-te la “ele” si vei constata ca acestea nu exista ca defecte, fac parte din pesonalitatea ta.
yeah right :)
zi-le si celor din jurul meu, ca nu par sa fie de aceeasi parere :))
@Andrei:Proiectul bookblog e unul cat se poate de interesant. Te-ai gandit insa de ce blogurile personale dedicate cartilor atrag, nu o data, mai multi cititori?
@Dani_ela: Perfect nu are grad de comparatie tocmai pentru ca “întruneÅŸte în gradul cel mai înalt toate calităţile cerute; desăvârÅŸit” (conform DEX).
ligia: atrag mai multi cititori decat ce?
Andrei, asta mi s-a parut mie, ca siteurile personale atrag mai multi cititori decat Bookblog. Sigur s-ar putea sa ma insel, caci nu am acces la datele statistice.
te inseli :)
bookblog are ~1500 vizitatori unici / zi
nu stiu niciun alt blog dedicat cartilor (personal sau nu) care sa atinga nici macar 500 de vizitatori/zi, ceea ce ar insemna 33% din traficul bookblog
Frumos! Ma bucur ca m-am inselat!
Educatia, autoeducatia, desavarsirea intr-un domeniu sunt magistrale in viata unui individ. Perfectiunea nu-i o optiune, reprezinta un miraj. Cine iubeste omul trebuie sa accepte si greseala. Imi place soapta: “sunt om”!
[nu am citit comentariile deci s-ar putea sa repet ceva, imi cer scuze, sunt pe fuga] Ideea e ca oamenii care sunt intr-un continuu antrenament catre “perfectiune”[mai bine ar fi un termen mai potrivit] nu sunt neaparat frustrati de incapabilitatile lor actuale. Face parte din inteligenta celor care sunt intr-o autoprofesionalizare regulata. Are logica ce spun aici? Frustratii vor fi frustrati si pentru ca au cosuri pe fata dar si pentru ca nu merge niciun tratament medical pentru boala lor, macar ca nu au incercat. Eu asa vad lucrurile…incepi sa lucrezi la tine dar a lucra obiectiv la tine o faci doar cand iti accepti limitarile actuale pentru ca altfel nu faci nimic. Parerea mea.
:)
andrei,
am avut impresia ca mie mi-ai scris acest articol sau de parca articolul acesta ar fi un studiu de caz: eu
:)
:) Multumesc Andrei, m-am regasit de anul trecut…
Atunci vorbeam de schimbari pentru a-i multumi pe ceilalti. Am constatat ca am taiat cit am putut din dependente si dorinta de a-i multumi pe ceilalti. Dar constientizeze ca problema este la a ma multumi pe mine insami. Cel mai greu este sa ma accept asa cum sunt. Si sa nu ma mint frumos ca sunt altfel.
Relativ la post, cred ca acum prefer sa ma recunosc, dar nu usor soptit, ci stind in fata intregii lumi si afirmindu-ma: “SUNT OM!”
ajungi sa iti stii limitele atunci cand te cunosti bine si ai trecut prin destul de multe lucruri.
eu de exemplu acum nu fac de fiecare data diferenta intre defect pe care trebuie sa-l recunosc (sa-l accept, sa nu mai pretind ca am calitatea aia ci sa o caut la cei care o au cand am nevoie de ea) si lucru pe care nu-l acum, dar il pot avea daca lucrez la el
cum e de exemplu abilitatea de negociere :) nu prea ma pricep acum insa asta nu inseamna neaparat ca e un defect, poate insemna si ca nu am persistat si nu am invatat destul :)
pe de alta parte m-am convins ca nu pot sa fac materiale vizuale si machete pentru print, o sa las pe altii sa se ocupe de asta :)
timpul e totul, si inteligenta bine inteles, care prin intermediul timplui se transforma in intelepciune :P
mda,Rosca(stiu ca ti place sa ti se zica asa :)), ce sa zic…,cam generela postarea ta, sau cel putin asa mi se pare mie. intr adevar, nu exista oameni perfecti, doar diferite grade de perfectiune. mie imi plac la nebunie oamenii ‘defecti’ si anume cei care reusesc sa camufleze intr un mod inteligent aceste defecte. ma inclin in fata acestor oameni…Apropo, zilele astea am realizat ca ceea ce consideram eu ca fiind cel mai mare defect al meu, poate fi transformat intr un atu…:). mda, nebanuite sunt caile Domnului.
‘Numai exercitand o alegere libera cu privire la lucrurile pe care le vrei sau de care ai nevoie poti avea o viata mai buna. daca altcineva stabileste cursul pt tine, atunci este viata lor, cea care se obtine, nu a ta’
‘Sa aveti cu totii ceea ce va doriti si sa va doriti ceea ce aveti’ ;)
Si eu iti multumesc Andrei pentru regasire :) cred ca aveam nevoie sa ma intalnesc cu mine, cea de anul trecut :P
Cum ne intretinem forta de a fi mai mereu pe drumul nostru ? Simplu: ca intr-o biblioteca in care pastrezi doar cartile care te intereseaza :)
Iar eu recunosc nesoptit: “sunt om”
eu zic ca autodepasirea asta depinde de standardele tale…iar evolutia e un concept…unde evoluezi? ok mai inveti niste chestii, cat inseamna ele in cantitatea asta imensa de informatii in care ne scaldam cu totii?
Multi se cred perfecti, de aici si doza mare de ego.Din pacte la perfetiune ajungi cu greu si in timp.Ah si apropo in sopata ca un pitic ce sta pe umarul tau?….
Mi-e cam foame :D
“Inca nu m-am hotarat care e mai curajos: cel care, fiind atacat, are totusi curajul sa spuna “eu sunt perfect†(desi stie ca nu-i), sau cel care gaseste puterea sa recunoasca, poate usor soptit: “sunt omâ€.” . eu incerc sa evit sa fiu una dintre extreme. nu din comoditate, ci pentru ca m-am gandit cum ar fi daca mi s-ar intipari in subconstient fiecare dintre ele: daca spun ca sunt perfecta, va disparea dorinta de evolutie, iar daca spun “sunt om” voi ajunge sa folosesc asta drept scuza.
@karenina: interesanta ideea cu defecte&atuuri, sau a te folosi de propriile greseli… Exista defecte si greseli de-a dreptul profitabile… :)
“Inca nu m-am hotarat care e mai curajos: cel care, fiind atacat, are totusi curajul sa spuna “eu sunt perfect†(desi stie ca nu-i), sau cel care gaseste puterea sa recunoasca, poate usor soptit: “sunt omâ€.†Curaj inseamna indrazneala si taria de a face fata unui atac; cu alte cuvinte, a-ti continua drumul, asa cum crezi.
…Daca tipi ca esti perfect (stiind ca nu esti), sau te simmti rusinat ca ai cutare defect inseamna ca esti afectat puternic de atac, asta pe langa faptul ca ai acceptat provocarea si consideri necesar sa te schimbi.
“Inca nu m-am hotarat care e mai curajos: cel care, fiind atacat, are totusi curajul sa spuna “eu sunt perfect†(desi stie ca nu-i), sau cel care gaseste puterea sa recunoasca, poate usor soptit: “sunt omâ€.”
Eu pledez pentru cel care atacat are curajul sa spuna cu glas raspicat: “sunt om”. Si asta nu ca o scuza, ci ca o valoare. Cu putere: “sunt eu, sunt om, sunt eu-omul.” Sunt perfect tocmai pentru ca sunt om. Sunt om, deci sunt perfect.
Oamenii vad numai ca inca ai defecte ca sa isi scuze lor insisi propriile defecte.
Pana nu te accepti asa cum esti, pana nu ai pacea interioara ca esti asa cum esti si nimic mai mult nu vei putea evolua cu adevarat. Numai atunci cand te eliberezi de povara si de greutatea care exista pentru ca te chinui singur si te invinovatesti ca ai defecte, numai atunci cand esti liber cu defectele pe care le ai, atunci si numai atunci vei incepe sa cresti si vei constata intr-o zi, ca sunt defecte pe care pur si simplu nu le mai ai … si nici nu stii cum s-a intamplat asta …. pentru ca tu ai incetat sa te mai gandesti in continuu la ce e rau la tine si te-ai concentrat pe care e jocul tau in viata :)
Sunt oameni in viata care au defecte si sunt absolut minunati si ii vreau aproape de mine si sunt oameni care au defecte si pe care ii indepartez … si de aici concluzia ca poti fi minunat cu defecte cu tot :)
multumesc frumos :)))
Andrei, cred ca a fi foarte bun in ceea ce faci este deja o stacheta destul de sus ridicata. E un atribut care ii atrage mai mult pe cei din jurul tau, iti mentine focusul pe lucruri cu adevarat importante si in acelasi timp iti permite luxul de a nu-ti “slefui” toate micile defecte de dragul altora. Chestia cu perfectiunea e destul de fragila si sta in cam multe detalii, cele mai multe fiind accesibile unor oameni care abia asteapta sa te critice doar ca sa-si faca lor un bine ;-)
Bafta!
da, corect :)