Asa da!

Acum 5 zile intram pentru prima data in noul mini-market deschis in capatul strazii pe care locuiesc. De ce tocmai acolo? Fiindca era singurul deschis la ora la care eu aveam chef de plimbari, iar mie imi era foame.

Intru in magazin, si vad un vanzator pe la 40-45 de ani, cu parul grizonant, purtand un sort (a se citi cu sh si tz) alb. Zic buna seara si incep sa ma uit dupa ceva de mancare, fara sa ma astept ca cineva sa imi raspunda. Si atunci ma loveste! “Buna seara! Bine ati venit la noi!” WTF!? Cu mine vorbeste? Ma intorc rapid spre el crezand ca ma ia la misto. El imi zambeste si atat. Imi revin, vad ca are Chio-Chips cu cascaval si ii cer o punga. Il mai rog sa imi dea doua pliculete de Nescafe.

Imi pune Nescafe-urile pe masa si se duce dupa Chio-Chips. 10 secunde mai tarziu vine bomba numarul doi care ma loveste exact in moalele capului: “Imi cer scuze. Nu mai am decat aceasta punga care are pretul pe ea. O doriti totusi pe aceasta? Imi pare sincer rau.” Impietrit de parca mi-as fi luat un flash-bang in ochi. reusesc totusi sa articulez cateva cuvinte: “E in regula. Am sa o iau pe aceasta.” Salut, ies din magazin si ma indrept spre casa, incercand sa imi dau seama daca sunt treaz sau nu.

Ziua 2: Deja povestisem tuturor prietenilor cu care ma intalnisem despre magazinul si vanzatorul din capatul strazii. Mergand spre casa, trec pe langa magazin si, mai mult din curiozitate, imi zic ca trebuie sa intru. Nu aveam nevoie sa cumpar nimic dar trebuia sa imi confirm ceea ca ce patisem cu o seara inainte fusese real. Intru, trag usa dupa mine si spun “buna seara” fara sa il pierd din ochi pe vanzator. Desi ma consideram pregatit, raspunsul mi-a taiat respiratia pentru o secunda: “Buna seara! Bine ati REvenit!” WTF #2 ! Vrei sa spui ca asta ma tine minte? Nu imi vine sa cred. Cumpar o sticla de suc, platesc si dau sa ies. Aud insa vocea vanzatorului: “numai putin, sa va dau o pungulita; e frig afara si sa nu va inghete mana pe sticla.” Speechless. Iau punga, dau din cap in semn de “multumesc” si ies.

Ziua 3: Eram deja hotarat sa nu mai cumpar decat de la acel mini-market desi in zona erau magazine cu o mai mare varietate de produse si cam aceleasi preturi. Mergand dinspre birou spre casa, trec pe langa acelasi magazin. Aproape din reflex, fara sa ma gandesc prea mult, intru. Primesc acelasi “buna seara! bine ati revenit!”, arunc doua-trei priviri prin magazin si cer cateva produse. Foarte sigur pe mine, ma gandeam ca nimic nu ma mai poate surprinde la acest vanzator si ma intrebam cam de ce fel de training ai nevoie ca sa te porti atat de bine cu clientii. Pun produsele pe tejghea iar vanzatorul imi spune pretul: 23 000. Ma uit in portofel si scot 3 bancnote de 1 leu. Pun doua dintre ele pe masa si incep sa ma caut prin buzunare de niste monede. Nu gasesc asa ca ii zic: “imi pare rau dar nu am sa va dau decat asa” si pun si a treia bancnota de 1 leu pe masa. Ce credeti ca imi spune vanzatorul? “Nu e nici o problema. Nu are rost sa va incarc acum cu marunt. Lasati doar 20 000 si imi aduceti dumneavoastra restul cand mai veniti pe aici.” Petrified, mortified, stupified, cum ar spune Russell Crowe. Din nou, nu imi venea sa cred. Ii multumesc, ies din magazin, trag usa dupa mine, ma uit la bancnota de 1 leu din mana mea, ma uit la punga cu ceea ce cumparasem, ma uit la masinile care circulau cu viteza pe Soseaua Iancului si zambesc.

Ziua 4: Se anunta o zi obisnuita :) Intru grabit in magazin, trag usa dupa mine, ma opresc, ma uit spre locul in care ar fi trebuit sa fie vanzatorul si … raman nemiscat. Dintr-o privire, in 2 secunde, inteleg totul. Toate se leaga, incep sa aiba sens si totul capata o logica. Fiindca in locul vanzatorului este acum o domnisoara tanara care poarta sortul alb, iar langa ea, dandu-i ultimele instructiuni, se afla un domn pe la 40-45 de ani, cu par grizonant, in costum, tinand in mana un diplomat negru.

Iluzia s-a spulberat, misterul a fost elucidat, dar gustul placut a ramas.