Majoritatea deciziilor din viata noastra sunt luate emotional si, mai apoi, justificate prin argumente logice. Nu toate, insa mare parte. In orice caz, mult mai multe decat ne-ar placea sa credem.
Problema oamenilor care gandesc mai mult (sau mai bine) decat majoritatea este ca experienta ii ajuta sa gaseasca mult mai repede argumente mult mai bune. Astfel, isi pot justifica lor, dar si celorlalti, in cel mai convingator mod posibil, orice decizie tampita pe care au luat-o, oricat de “emotional” ar fi fost luata de fapt.
:)
Tadaaam! Oare de ce am impresia ca eu fac asta foarte des? Sunt groaznic de impulsiva. Unele decizii vreau sa le evit si las minutul sa decida: daca e par cand ma uit la ceas, varianta 1, daca e impar, 2.
La mine cred ca mai e vorba si de faptul ca simt in permanenta nevoia sa ma jusific, si “in permanenta” inseamna ca o fac si in situatiile in care nu m-a luat nimeni la intrebari. Insa eu trebuie sa am mereu o justificare pentru orice actine de-a mea. It’s like I feel I’m constantly on trial and I have to defend myself.
O, da, recunosc.
Ca sa justific emotional : asta arata ca nu m-am robotizat inca. :P
Las rationalul si logica pentru masini.
Problema oamenilor care gandesc? Nu cred ca ar fi o problema, e mai mult o situatie. Afectivitatea si emotiile ne ghideaza foarte des in luarea deciziilor. De multe ori reactionam in fata unui stimul printr-o decizie initiata de emotia provocata de stimul. In cazul absentei emotiei, decizia pe care am lua-o ar fi un raspuns “logic” si nu o reactie afectiva.
“Problema oamenilor care gandesc mai mult (mai bine)” = capacitatea de autoanaliza + reglarea sau autoreglarea stari psihice. Reglarea stari psihice (afective) este determinata temporal. Unii isi revin foarte repede dupa trairea unui eveniment neasteptat, altii mai incet. Poate sa fie vorba de o caracteristica personala(au mai mult sange rece) sau de retrairea unor situatii asemanatoare (experienta).
Ei reusesc sa iti argumenteze in scurt timp, reactia lor emotionala printr-un raspuns foarte logic. Sunt mai precoce, mai intuitivi, mai anticipativi, mai perspicace.
…pai cum ramane cu integralele… tu te declarai o fire rationala prin excelenta si chiar ziceai ca uneori trebuie sa iti opresti partea rationala… deci, cum ramane???
“Problema oamenilor care gandesc mai mult (sau mai bine) decat majoritatea este ca experienta ii ajuta sa gaseasca mult mai repede argumente mult mai bune.”
Eu as spune: problema oamenilor care…
..”nu isi cunosc emotiile”
..”nu isi accepta emotiile”
..”au la gramada mecanisme de aparare impotriva constientizarii emotiilor”
Astfel, balanta emotional-rational va cadea spre rational. Si daca e prea mult intr-o parte => poate fi o problema in cealalta parte.
buna observatia, sunt de acord :)
daca stai sa te gandesti inainte sa iei o decizie nu inseamna ca o iei mai rational ci ca ti-e frica de esec si vrei sa fii mai sigur,
cand aflii ca trebuie sa iei o decizie ai o reactie, asta ar fi decizia luata emotional, daca ar fi implementata imediat. insa daca te mai gandesti, o faci doar ca sa-ti argumentezi ca e bine sa faci ce ai simtit prima data, sau nu – si aici intervine experienta.
daca ne bazam pe experienta luam decizii rationale. sau doar aparent? :)
alessander: de ce trebuie sa ramana cumva? :)
Szerena: se poate :)
Gia: experientele pot fi si experiente emotionale :)
Gia – eu cred ca sunt momente in viata, cand nu ai timp sa te gandesti care ar fi raspunsul cel mai bun, ce decizie sa iei. Este vorba despre acum, aici, pe loc. Peste “10 minute” poate iti spui ca nu e cea mai buna alegere, ca ai fi putut sa faci mai mult, si atunci intra in actiune justificarile, argumentele, pentru cei din jur, care sunt surprinsi de felul cum ai actionat.
Aici intervine experienta, patternurile mentale, programele mentale, programele ideo-motorii( in sport) sau inspiratia!! ;)
Andrei: … nu trebuie sa ramana in nici un fel(cred ca imi place ideea de fire matematica in oameni)…oricum contradictiile sunt placute…
Toti ceilalti: nu im place ca se separa frecvent in comenturile voastre reatiunea de sentimente , emotii, trairi… Poate deciziile le ia emotivul si argumentele le da rationalul, dar ideea e ca interactioneaza, depind una de cealalta,conclucreaza, creaza precedente pentru a oferi respectiele argumente…etc. si bla bla bla.
si inca o chestie experientele sunt emotionale in mare parte, dupa parerea mea, pentru ca ori de cate ori iti aduci aminte de un moment nu iti aduci aminte mai intai de ce gandeai atunci ci mai degraba de ce simteai si de cum te simteai…
de acord cu alessander :)
Oamenii nu trebuie sa gandeasca mai mult sau mai bine pentru a argumenta o emotie, pentru k stiu k emotia presupune o reactie, iar o reactie nu poate fi tocmai controlata, oricata judecata si logica dispune fiecare in parte. Nu crezi?
apropo de reactii care zici ca nu pot fi controlate…inatamplator unul din prietenii mei foarte buni ti-a vazut commentul si m-a rugat sa il las sa raspunda. raspunsul lui e:
“Tocmai controlul asupra reactiei sau a instinctului face diferenta dintre un gentleman si un animal(apelativul porc – foarte des folosit pt genul masculin de cel feminin) daca vorbim in materie de barbati. Tu ce ai prefera un animal sau un gentleman” (Boby)
Ok la un nivel mult mai … fara apelative… sunt de acord cu el… pana la urma asta ne diferentiaza de animale si autocontrolul exista si este foarte biine dezvoltat…
Off…
Am scris “nu poate fi tocmai controlata”! Iar eu as prefera un barbat care sa fie si una si alta :).
Deci sa inteleg k domniile voatre nu s-au pierdut niciodata cu firea? Hm? Interesant…
Nu am nimic cu modalitatea in care luam anumite decizii, emotional sau rational, eu am o problema cu faptul ca tot timpul ne sunt cerute sau avem impresia ca trebuie sa aducem niste argumente fezabile pentru niste decizii care ne privesc in mod direct.ne stoarcem creierii ca ceea ce ne iese pe gurita pentru ceilalti sa fie suficient de bine conturat, cand de fapt am putea de multe ori sa sarim peste etapa “argumentarii”
Daca rezultatele sunt ok, nu trebuie sa mai justifici nimic:)) Rational, emotional nici nu mai contreaza, se cheama ca ai avut fler, se cheama ca ai fost destept etc…:D
PS: citind posturile de mai sus, recunosc ca m-a cam durut capul; trebuie sa justific? sau poate nu…
te rog eu sa justifici … :D… durerea de cap ;)
alessander, din pacate pentru tine:P, eu sunt o persoana libera si nu trebuie sa justific nimic… desi, dupa Mill, in perioade de criza ceilalti (nu stiu la cine se refera, cred ca la stat:)) ) au voie sa se bage in sfera privata a individului:)) so, durerea mea de cap nu are nevoie de justificari pt. ca sunt liberaaa!!! Si cred ca impreuna am dat si cel mai bun raspuns la topicul asta: cand esti liber nu trebuie sa te justifici, indiferent daca ai ales rational sau emotional … cu conditia ca decizia ta sa nu ii lezeze pe ceilalti, insa… atat timp cat durerea de cap ramane personala, e liber la datul din umeri:)))
ddunia: nu, eu de exemplu nu prea ma pierd cu firea :) si imi controlez foarte bine reactiile, aproape indiferent de situatie. Sunt convins ca mai sunt si altii ca mine.
Andrei: …da eu … nu ma pierd cu firea si mi se pare un lucru perfect ok…nu e?
ba si mie mi se pare un lucru foarte okay. M-am antrenat mult ca sa ajung sa dau rateuri atat de rar. :)
Eu ma pierd cu firea foarte des, in toate situatiile care ma iau prin surprindere. De aceea incerc sa imi planific cit mai bine pasii de urmat si sa evit situatiile neasteptate. Doar ca ele exista, indiferent de mine. Si atunci reactionez exagerat de sentimental, jenant uneori pentru rationalul din mine.
Dar… invat sa accept sentimentala/temperamentala din mine si sa ii acord si ei dreptul de manifestare. Indiferent de jena din mine si de “ridicolul” din fata celorlalti.
Ultima data mi-am acordat aceasta liberate in fata a cam 50 de oameni. Am numarat pina la 10, mi-am spus ca nu are rost, etc. Dar rationlul mi-a spus: sunt eu, ce naiba! Si m-am facut de ris, dar … am supravietuit. Si acum ma laud cu asta. :P Ma justific rational. :P
Cred ca multi ani am fost mai mult eu, cea care a trebuit sa fiu, rationala. Si foarte putin am fost EU, sentimentala, eu cea cu adevarat. M-am ascuns si mi-am ascuns aceasta latura emotionala, pentru a nu fi ranita, pentru a fi perfecta, pentru a … intra in standarde.
Stii Alessander, uneori eu obosesc sa fiu mereu o lady. Si am nevoie sa dau drumul “salbaticei” din mine. Am educat-o, si, dupa pauza de libertate, revine cuminte in captivitate. Ea m-a ajutat sa fac diferenta intre cunostinte si prieteni. Cunostintele ma accepta doar ca o lady, prietenii imi accepta si latura emotionala.
Rationalii – perfectionistii, sentimentalii – rebelii. Rationalii – conduc lumea, sentimentalii – creaza arta. Nu cred ca putem alege o parte sau alta. Suntem ceea ce suntem, oricit am incerca sa ascundem sau sa negam.
Cristina: “Exista in mine ceva needucabil”, nu? :)
Bantuie pe aici un vant de psihologie abisala… Pana la urma despre ce vorbim? Despre modul in care luam deciziile sau despre “dark side” versus “sfortza ratiunii”?:)))
Ce usor si frumos ai spus intr-un rind ceea ce am incercat in multele rinduri de mai sus, Andrei.
Da, needucabil. :P
Violeta, psihologia … abisala este buna pentru a ne descoperi / redescoperi. Si apoi accepta.
Acuma cativa ani scriam intr-un foileton despre Thailanda: “Primul gând, primul impuls, prima dorinţă m-au călăuzit întotdeauna.”
Felicitari Andrei pentru grila diversificata care a aparut pe bookblog.Daca ati fi pus-o de la inceputul proiectului cu sigaranta ati fi luat Internetics-ul din prima. :)
“There Is A Voice Inside Of You
That Whispers All Day Long,
“I Feel That This Is Right For Me,
I Know That This Is Wrong.”
No Teacher, Preacher, Parent, Friend
Or Wise Man Can Decide
What’s Right For You- Just Listen To
The Voice That Speaks Inside.”â€
Shel Silverstein
:)