fbpx

Ar trebui sa fiu mai optimist

E a doua oara intr-o singura saptamana cand mi se spune ca ar trebui sa fiu mai optimist. Astia nu sunt sanatosi la cap. Bai […]

11/11/2007
1 min read

E a doua oara intr-o singura saptamana cand mi se spune ca ar trebui sa fiu mai optimist. Astia nu sunt sanatosi la cap. Bai baieti, au mai incercat si altii sa creeze zei si le-au iesit golemi! Eu zic sa aveti grija ce va doriti. :)

Lasand gluma la o parte, cred ca ii pot intelege. Uneori e dificil sa faci diferenta intre un om pesimist si unul bine ancorat in realitate, iar asta fiindca realitatea are de multe ori un iz de pesimism nesimtit, incercand parca in fiecare zi sa te transforme intr-un veritabil potential depresiv sinucigas. Sa fii optimist si sa ramai in acelasi timp cu picioarele pe pamant e la fel de greu cum e si sa vezi diferenta dintre visatori si oameni cu vise.

Oricat as incerca, nu pot sa neg o realitate la fel cum nu pot sa ignor un risc. Nu pot nu fiindca ar fi imposibil; nimic nu e. Nu pot fiindca nu imi permit.

Apropo de asta, Paler zicea in Convorbiri ca n-are iluzii atât de puternice, atât de sincere, încât sa le poata opune realitatii. Oare chiar o fi vorba despre sinceritatea iluziilor?

Abonează-te la ZeroPlus Insider

Vei avea acces la insight-uri utile într-un proces de schimbare, informații de culise legate de ce pune la cale (inclusiv workshopuri pe care le anunțăm doar pe mail), recomandări de cărți și altele.

Andrei Rosca

Start the conversation

Let's start a personal, meaningful conversation.

Example: Practical philosopher, therapist and writer.

 

Oricat m-as chinui si oricate pagini din blogul tau as rasfoi nu cred ca te-as putea acuza vreo clipa de pesimism :) Si ar mai trebui discutat pe tema diferentierii dintre un realist si un pesimist. Eu m-am saturat sa mi se ceara mai mult optimism :)

 
Roxanasays:

Uneori cand esti asa de bine ancorat in realitate…incepi sa te iei prea in serios.
Gresesc?
:)

 

Sorine nu cred ca pesimistii-realisti sunt solutia, ci realistii simpli. De ce zic asta ? Pentru ca si pesimistii si optimistii sunt reprezentantii extremelor, iar pozitiile extreme nu sunt bune niciodata. ;)
(Zic si io ca omu, care tinde spre ECHILIBRU…)

 

Andrei,
Vreau sa cred ca autorii articolelor pe care le-am citat sunt sinceri. Si despre tine cred ca esti sincer, inclusiv in elogierea lui Paler, chiar daca termenul “genial” impune o selectie foarte severa.
Pentru ca te apreciez mult, nu mi-am permis pana acum sa comentez faptul ca il transformi pe Paler intr-un idol. Am motive temeinice sa-l consider pe Paler un oportunist, e drept, talentat.
Regret faptul ca incalc regula “De mortuis nihil nisi bene”, dar un om care îşi schimbă ideile după împrejurări, urmărind satisfacerea intereselor personale, poate fi pesimist in functie de interesele in chestiune. Iar Paler a devenit, dupa 89, mai mult incrancenat decat pesimist.

 

Sorin:
1. nu-l transform in idol; nu cred in idoli.
2. mie mi se par geniale
3. n-ai decat sa crezi ce vrei tu despre el si e dreptul tau sa il consideri oportunist si in orice alt fel mai crezi de cuviinta; eu nu am zis niciodata “iubiti-l pe Paler!”; am zis doar ca mie imi place foarte mult si imi asum chestia asta.

 
RalucaRuxandrasays:

Of, mai Andrei…Parerea mea de admirator al unui sport ciudat numit curling (na, nu puteam sa zic “parerea mea de fotbalist”, deoarece eu nefiind unul :) ) este ca optimismul, ca si pesimismul sunt chestii de atitudine. Si n-au decat psihologii mai mult sau mai putin profesionisti sa ma contrazica exact atat cat vor!

Poti sa fii un realist bine temperat si sa vezi partea buna lucrurilor rele care ti se intampla – si atunci, dupa parerea mea, esti un optimist. Sau poti sa fii un visator rupt de realitate si sa ti se para ca drobul de sare nu numai ca o sa cada dupa soba, dar o sa si faca numeroase victime, direct si colateral – si atunci, tot dupa parerea mea, esti un pesimist.

Dar, frate, filosofie sau nu, psihologie sau nu, Paler sau nu, un pic de atitudine pozitiva nu dauneaza absolut deloc si absolut nimanui!!!

A, si un zambet :) ca le combateai bine intr-un post anterior :)

 

Imi permit o observatie: “nu pot sa neg o realitate la fel cum nu pot sa ignor un risc.” Fraza ta. Daca intr-adevar nu poti sa ignori un risc si ti-l asumi, asta inseamna optimism. Riscul presupune o paguba sigura, neputinta de a ignora face din tine o persoana care inca mai crede k binele precumpaneste asupra raului.
Corecteaza-ma daca am inteles gresit.

 

dunia: cred ca trebuie sa ne asumam riscuri dar controlat. Eu nu zic ca ma arunc cu capul inainte ci ca, asa cum bine ai inteles, imi asum acele riscuri (nu inainte insa de a face niste calcule).

 

Exista sute de lucrari despre managementul riscului, scrise de specialisti (vezi http://en.wikipedia.org/wiki/Risk_management )
Evident ca e dreptul fiecaruia sa aiba o pozitie subiectiva in aceasta privinta.
Principiul incertitudinii din mecanica cuntica, enuntat de Heisenberg si unanim acceptat astazi (unul din elementele de care tine seama teoria riscului), a fost negat de genialul Einstein, adept al determinismului, care nu a apucat sa-si schimbe parerea.
Totusi optimismul sau pesimismul dupa ureche in gestionarea riscului este specific inculturii economice, foarte raspandita la noi.
Neputand sa-l suspectez pe marketerul Andrei de incultura economica si parcurgand comentariile, incep sa ma intreb daca nu participam la un exercitiu ludic.

 

Sorin, eu cred ca va exista intotdeauna un conflict intre omul tehnic, rational, logic si cel care simte, actioneaza pe baza unor instincte si e idealist pana la granita cu irationalul.

Cateodata (oare chiar atat de rar?) gasim oameni in care tipologiile astea doua dau o lupta crancena.

 

Andrei, regret ca aproximezi, intr-o parere personala, un fenomen cunoscut numindu-l conflict.
In 1981, psihobiologul Robert W. Sperry a primit Premiul Nobel pentru descoperirea sa privind specializarea emisferelor cerebrale: emisfera stanga este emisfera rationala, iar cea dreapta este cea intuitiva. Cele doua emisfere interactioneaza, dar fiecare om are o emisfera mai mult sau mai putin dominanta. E un fapt verificat obiectiv.
Un arhitect talentat, predominant intuitiv, va colabora bine cu inginerul constructor la o constructie spectaculoasa si rezistenta.
Dar nici un om predominant intuitiv, in limite normale, nu-si asuma riscuri irationale daca nu e idiot, chiar daca nu are cunostinte de managementul riscului.
Intuitia, bazata adesea pe experienta, permite, in unele cazuri, asumarea de riscuri, cu rezultate bune. In schimb, sinuciderea poate fi uneori rationala (evita, de exemplu, uciderea prin tortura).
Evident, ne intrebam adesea daca sa alegem solutia rationala sau intuitiva. Un indragostit este mai putin rational decat de obicei. Multimile de oameni au adesea comportamente irationale sustine Gustave le Bon. Dar, din cate am citit eu, nu e posibila o lupta crancena intre cele doua laturi la un individ. Poate doar ca fenomen patologic.

 

Si totusi, catalogam oamenii ca fiind mai mult rationali decat intuitivi si invers. Chiar si pe tine daca te-as intreba cum te consideri, probabil ca ai putea sa imi dai un raspuns, fie el si subiectiv.

Unii oameni gandesc mai mult (nu neaparat si mai bine) si mai profund decat altii si tind sa rezolve problemele folosindu-se de ratiune. Altii se bazeaza pe intuitie si pun mai mult pret pe ceea ce simt decat pe modul in care ar fi corect, logic sa actioneze.

Dupa aceste mentiuni, voi reformula acum ceea ce am vrut eu sa spun in comentariul precedent:

Cum ar trebui sa reactioneze (altfel decat printr-o “lupta crancena”) un om care toata viata a incercat sa ia decizii rationale si brusc se loveste de partea cealalta, realizand ca ratiunea nu mai poate fi o solutie. Sau invers! Un om care a trait pe banalul principiu dat de “carpe diem” pe care l-a folosit ca scuza ce ii permitea sa fie irational, descopera o situatie in care trebuie sa isi innabuse acele imbolduri de a face numai si numai ceea ce simte, imbratinsand in schimb partea rationala, cumpatata a sa.

Sper ca acum am reusit sa transmit mai bine ceea ce voiam sa spun.
(observ ca esti inca suparat :) )

 

Andrei,
1. cred despre mine ca sunt predominant rational, fapt accentuat si de specializarea mea de baza intr-o profesie tehnica;
2. nu sunt suparat pe tine. Te simpatizez si rational si intuitiv. Imi pare rau ca, alaturi de analize complexe ale unor carti sau texte, scapi afirmatii improvizate si nedocumentate pe care – probabil – nu le recitesti. Asa apare necesitatea unor explicatii precum cea de mai sus;
3. iti multumesc ca, desi esti un admirator fara rezerve al lui Paler, nu ma “porcaiesti” pentru parerea mea proasta despre omul care a fost.

Link copied to your clipboard
Andrei Rosca

Articole scrise recent

TRECI
(SAU ITI DORESTI SA TRECI)
PRINTR-O SCHIMBARE?

Dacă te întrebi în ce măsură te pot ajuta să deblochezi o situație în care te afli acum, scrie-mi pe [email protected]



Featured Articles

Uncategorized19/02/2006

Cea mai importanta resursa

Faceam acum ceva timp un calcul, suparat pe obiceiul cuiva de a dormi mai mult decat sta treaz. Diferenta, din punctul meu de vedere, dintre […]

Uncategorized19/02/2006

Ciobanii si cinematografele

Am fost sa vad un film ieri la Hollywood Multiplex. Cu aceasta ocazie mi-am reamintit cate ceva despre ce inseamna respectul pentru cei din jur, […]

Uncategorized19/02/2006

Despre vise, scopuri si succes

Cred ca unul dintre lucrurile care face ca oamenii sa poata fi impartiti in doua categorii – oameni de succes (in afaceri, dragoste, cariera sau […]