Amintiri din copilarie

Va intrebam acum ceva timp daca ajutam niste copii. Multumesc celor ce au facut-o. Si eu va multumesc, si copiii, si Ateliere fara frontiere, cei care se ocupa sa fie bine.

Am crescut in Bucuresti, intr-o zona decenta, invecinata insa cu una careia decenta ii lipsea complet: Baicului. Si cum, stim de la Titu Maiorescu, toate lucrurile tremura la margine, zonele se mai intrepatrundeau din cand in cand. Cam de 2-3 ori pe zi, cand niste baieti de prin Baicului veneau prin zona noastra. Cu cate o bata de baseball, cu cate un lant, de cele mai multe ori insa doar cu familia. Adica cel putin 10 frati la fel de bine crescuti ca ei.

Pentru cei care nu au auzit de Baicului, imi aduc aminte ca postasul care venea la noi la bloc, si care livra si in Baicului, mi-a zis odata ca el nu intra acolo fara pistol niciodata. Nu stiu cat de adevarat era, dar imi aduc bine aminte cand am vazut pentru prima data 100 de oameni la un loc. A fost atunci cand nu stiu care destept din galeria unei echipe de fotbal a injurat pe un baiat care, intamplator, statea in Baicului. I-am vazut de la balcon pe astia 100 venind, pe la 9 seara, pe mijlocul soselei Pantelimon, blocand circulatia. Si nu venisera sa-si ceara scuze.

Stiu ca pentru multi e greu de crezut ca asa ceva se intampla acum 10-12 ani in Bucuresti. E greu de crezut si pentru cei care locuiau sau locuiesc acolo, daca nu isi petreceau zilele si serile pe strada. Pentru cei care doar veneau de la munca si intrau intr-o scara de bloc, universul infractional din acea perioada poate fi redus la o bataie serioasa de care mai auzeau din cand in cand. Insa sunt convins ca exista si oameni de varsta mea care au crescut in Pantelimon, Colentina, Militari sau Drumul Taberei si care au acelasi tip de povesti.

In ultimii ani lucrurile par sa se mai fi linistit, cel putin in zona aia. Insa m-am intrebat de multe ori atunci, si mai ales dupa ce am simtit cumva ca sunt in siguranta in afara acelui sistem, ce m-a tinut afara. Cum de am scapat eu si alti 2-3 prieteni de influenta anturajului, cum de am reusit sa raman cu atatea lucruri bune din experientele alea si atat de putine rele.

In mod cert a fost vorba despre parinti si educatie, asta-i clar. Dar, cumva, cred ca fara calculator n-as fi fost acelasi. In timp ce ei invatau sa sparga masini si sa fure posete pe strada, eu invatam sa folosesc Lotus, Paint si Prince of Persia. Cand pustii pe care ii stiam atat de bine erau prinsi cu droguri in adidasi sau faceau accidente cu masinile furate eu “investeam” intr-o surubelnita cu multe capete din Obor si invatam sa dezasamblez calculatorul. Si trebuie sa le multumesc parintilor mei pentru asta. Fara un calculator atat de devreme nu stiu daca as fi fost aici.

Iar fara un calculator devreme, nu stiu daca pustii din Grupul Scolar Tartasesti vor avea aceleasi sanse ca mine sau ca voi. Fiindca in mod cert exista o versiune a Baicului si in Tartasesti.

Pentru cei care pot si simt ca vor sa contribuie, aveti datele mai jos. Daca faceti plata prin transfer bancar, ar fi minunat sa treceti la detalii si numele blogului, astfel incat sa pot sa le multumesc personal celor ce au donat.

Ateliere fara Frontiere
Cont pentru donatii: RO74RNCB0079111132030004, BCR agentia Titan Bucuresti sector 3
[email protected]

*calculator = unitate centrala, monitor, periferice, sistem de operare Windows XP, Open Office. Totul la doar 200 ron.