Iar cei care inteleg, sau pur si simplu simt, faptul ca au nevoie de visuri fac greseala sa isi propuna prea putine si prea usor de atins. Evident, exista si exceptii dar sunt multi cei care definesc regula. Mult prea multi. Si, pentru a imi sustine afirmatiile simt nevoia sa il citez din nou (a treia oara pe blogul asta?) pe Michelangelo: “The greatest danger for most of us is not that our aim si too high and we miss it but that it is too low and we reach it.”
Ma intreb ce as fi eu fara visuri. Cam ce valoare as considera ca am? Zero mi se pare o cifra buna. Nimic. Fara visuri viata mea ar avea mult mai putin sens. Si, asa pe final, imi mai trece o idee prin minte: cred ca doua dintre cele mai grele lovituri pe care i le poti da unui om sunt: sa ii omori visurile si sa il privezi de dreptul de a si le construi.
Totul tine de sistemul de valori al fiecaruia. Poate intr-o tara tinzi sa devii un mare industrias cu un imperiu la picioare, pe cand in alta, o simpla vanzatoare poate fi un vis greu de atins. Sau, pe de alta parte, gandeste-te ca ai pentru cine sa muncesti (ca in definitiv pentru familie tragi si muncesti), si Doamne fereste se intampla ceva cu unul din membrii familiei (cu copii este groaznic), atunci chiar nu mai conteaza nimic. Poate nu sunt chiar la subiect, dar prietenul (cel din Liban?) la asta se referea? Daca cei care calca un vis in picioare ar fii constienti de ceea ce fac… s-ar gandii de doua ori inainte de a intreprinde o actiune!
Alta dilema: preferi sa ai visuri mici pe care sa le atingi usor sau visuri mari pe care e aproape imposibil sa le atingi? Eu tind spre a doua, pentru ca o sa am o satisfactie mai mare stiind ca am facut 20% dintr-un vis prea mare, decat sa stiu ca mi-am facut toate visurile mici. As fi dezamagit sa stiu ca mi-am implinit toate visurile si ca nu mai am ce face. Cred ca ar fi primul semn de lene. :D
aztek: nu este vorba despre cel din Liban; cel despre care vorbeam mai sus este roman 100%
mihai: si eu cred asta; si ca sa citez un “clasic in viata”, pentru unii “it’s the journey, not the destination”. Sunt unul dintre ei , ca si tine :)
sincer,nu cred ca iti poti epuiza toate visurile deoarece toti tindem spre diferite lucruri in aceasta viata oricat de mici,dar totusi sunt.agree with the last idea.
M-am bucurat sa vad comentariul tau, aici, Andreea :)
cum poti sa-i omori unui om visurile?
indepartandu-l tot mai mult de tinta. legandu-i mainile si picioarele cu catusele unor obligatii exterioare intereselor lui, care sa-i fure tot mai mult din timpul alocat visarii & construirii pe baza viselor, aspiratiilor, planurilor sale. indobitocindu-l, reducandu-l la conditia de om..pardon, robot..al muncii. :( privandu-l de viata sa interioara, de acele sclipiri de moment ce ii alimenteaza dorintele si ii canalizeaza energiile in directia propusa..
metallica zice intr-un cantec: ‘gimme fuel, gimme fire, gimme that which i desire!’. asta e aproape tot ce ai nevoie ca sa AIM BIG, cred eu.
…si as pune un semn de echivalentza intra visele ucise si privarea unui om de dreptul de a le naste, pt ca efectul e acelasi: anularea sufletului.
ceea ce constituie valoarea intrinseca a fiecaruia nu e data in primul rand de ceea ce este capabil / inzestrat (daruit) sa faca un om, ci de ceea ce este el in fiinta sa neperisabila, in fondul sau sufletesc, acolo de unde rasar toate marile idei sau, din contra, cele mai josnice seminte de gand.
puterea unui om denota din ceea ce izvoraste dinanuntru.
daca esti curat la interior, vei oferi lumii o perspectiva mai buna, vei fi puternic motivat spre actiuni pozitive, vei visa lucruri mari dar realizabile care sa schimbe ceva IN JURUL tau.
daca in schimb omul dinauntru este putred, visele tale vor fi limitate, legate direct doar de marirea propriei persoane, motivate de actiuni josnice, care au scopul limitat la centrul gravitational al valorilor tale.
deci, foarte mult conteaza SURSA si TZINTA viselor unui om, dar si VALORILE si PRINCIPIILE care le motiveaza.
iar cand (ti-)ai implinit unul, bifeaza-l pe lista si treci mai departe! asa cum zicea Andreea, visurile sunt inepuizabile. ajungi la limita, cred eu, doar cand cercul dorintelor tale se limiteaza la propria persoana.
Aceasta abordare a vietii e mai mult decat superficiala. E urat sa ajungi sa spui “am tot ce imi doream acum cativa ani”. Nu se exista asa ceva. E ca si cum ai spune “stiu totul, detin totul, simt totul”, iar ce-a spus amicu’ ori e o autogadilare a orgoliului “bai ce bun sunt” sau o abordare incorecta a notiuni de “a trai”. Sunt prea multe placeri (mai ales cele simple care-s cele mai dulci) si prea multe target-uri de atins ca sa spui ca ai ajuns la capatul evolutiei. Eu il compatimesc pe amicu’ tau, zic asta ca idee generala, ca la o adica mi-s indiferente (spre iritante) persoanele ce-arunca d-aste vorbe. Si cu familie, casa, masa si tot ai ceva de facut, ceva de propus, altfel…cucu, mai iti tre streang si ala esti.
Si eu zic ca poate fi considerat “urat” sa ajungi sa spui asta. Nu mi-as dori. Dar nu cred ca nu se poate. Cred ca exista oameni care isi dau seama ca nu mai au pentru ce lupta fiindca si-au propus scopuri prea mici si prea joase.
Asta nu inseamna ca e bine. Nici eu nu sunt de acord cu oamenii care gandesc asa, dupa cum probabil ti-ai dat seama. Dar, atentie! El nu a spus “nu mai am pentru ce trai”, ci “nu mai am pentru ce sa lupt”. E o diferenta. Nu inseamna ca nu se bucura de micile placeri, ci doar ca nu mai are visuri marete.
In sfarsit iti dau dreptate in legatura cu visurile, restul numai vb si nu fapte
cum poti sa privezi pe cineva de dreptul de a si le contrui?…
simplu: ii spui ca nu se poate.
ba nu … ma scuzi, dar te contrazic… nu cred ca visul lui tine neaparat de “nu se poate-le” tau…
Corect, nu neaparat. Depinde cat de puternic crede in el. Din pacate, cei mai multi nu cred suficient de puternic.
nici macar… chiar tu ai zis intr-un post anterior ca oamenii care nu cred in tine te motiveaza sa mergi mai departe si sa le demonstrezi contrariul. Acelasi efect il au asupra multor oameni. Pana la urma depinde si de credibilitatea pe care o are in fata ta persoana respectiva. Pentru ca daca vine un om de care nu ai auzit niciodata si iti zice ca nu o sa poti face “aia” s-ar putea sa nu iti prea pese. In schimb daca aceste vorbe vin de la unul din prietenii tai cei mai buni efectu s-ar putea sa fie diferit. Ideea e ca eu consider ca nu prea ai cum …
Eu cred ca depinde mai degraba de increderea in sine.
Oricum, mi se pare ca avem prea putine vise realizate in jurul nostru ca sa putem spune ca oamenii reusesc intr-adevar sa nu le pierda undeva pe drum, de multe ori.
Uite asa deviaza omul de la subiect. Probabil sunt putine, de aia sunt vise.Si e posibil ca doar cei care au reusit sa le tina vii tot timpul sa primeasca privilegiul de a le vedea indeplinite.
Si nu depinde de increderea in sine.Cred ca depinde de maretia visului tau si de puterea cu care iti doresti sa il ai si “lucrezi” pentru el. Am vazut si oameni mici, neincrezatori, cu vise mari pe care si le-au indeplinit prin enorm de multa munca.