Aim as you have never aimed before !

Vorbeam ieri cu un foarte bun prieten si imi spunea, usor trist: “Andrei, mi-am dat seama ca de ceva timp nu mai am pentru ce sa lupt. Am tot ceea ce imi doream acum cativa ani.”M-am gandit mult la ce a spus si nu stiu daca sa ma bucur pentru el sau sa fiu la fel de trist. Imi dau acum seama ca multi oameni sunt tristi fiindca nu mai au visuri, nu au o tinta, ceva la care sa aspire.

Iar cei care inteleg, sau pur si simplu simt, faptul ca au nevoie de visuri fac greseala sa isi propuna prea putine si prea usor de atins. Evident, exista si exceptii dar sunt multi cei care definesc regula. Mult prea multi. Si, pentru a imi sustine afirmatiile simt nevoia sa il citez din nou (a treia oara pe blogul asta?) pe Michelangelo: “The greatest danger for most of us is not that our aim si too high and we miss it but that it is too low and we reach it.”

Ma intreb ce as fi eu fara visuri. Cam ce valoare as considera ca am? Zero mi se pare o cifra buna. Nimic. Fara visuri viata mea ar avea mult mai putin sens. Si, asa pe final, imi mai trece o idee prin minte: cred ca doua dintre cele mai grele lovituri pe care i le poti da unui om sunt: sa ii omori visurile si sa il privezi de dreptul de a si le construi.