Prin traseul “profesional” pe care l-am urmat am ajuns, ca mai toata lumea, sa consider ca am ceva experienta in doua-trei domenii. Mai mult decat atat, din cauza spiritului analitic si, probabil, unei inclinatii spre introspectie, am petrecut zeci si sute de ore gandindu-ma la lucruri la care sunt convins ca multi nu se gandesc niciodata. Nu fiindca n-ar putea, ci fiindca nu e nevoie sa o faca. Revenind… din cauza (sau datorita?) celor de mai sus am ajuns sa ma cunosc destul de bine, sa inteleg cum functionez.
Sa imi dau seama exact cate lucruri stiu si sa imi dau seama cand as putea ajuta pe cineva si cand n-as putea-o face. Uneori pot, iar alteori eu sunt cel care are nevoie de ajutor. Si, ajungand la subiectul postului de azi, observ cateodata pe langa mine oameni care vor multe, care au scopuri inalte, vise marete. Doar ca le lipseste experienta exact intr-unul dintre punctele la care eu stiu (sau cel putin cred) ca ma pricep.
Si daca persoana imi place sau daca regasesc in ea ceva din mine acum cativa ani, vreau sa ajut. Si incerc sa o fac. Vreau sa le ofer o scurtatura, sa ii ajut sa arda etape. Mi-ar placea ca ei sa nu fie nevoiti sa treaca prin unele dintre etapele prin care am trecut sau trec eu. Nu regret nimic. Cel putin, nu inca. Fiecare etapa prin care am trecut, buna sau rea, a fost necesara pentru a ajunge in punctul asta si, de aici, mai departe.
Fiindca eu ma uit inapoi, din cand in cand, si imi vad urmele. Mi-e clar pe unde am trecut, stiu cum am ajuns aici, stiu ce am gresit si inteleg cum as fi putut sa ajung aici mai repede decat am facut-o. Si mi-ar placea, daca se poate, ca ei sa deschida ochii si sa nu faca aceleasi greseli.
Imi dau seama ca ceea ce imi doresc eu pentru altii, isi doresc si altii pentru mine. Sunt cativa oameni carora le multumesc prin post-ul asta. Stiu ca incearca sa ma ajute si asta inseamna mult pentru mine. Doar ca adevarul e ca, oricat de ilogic ar suna, nu mereu ne dorim acele scurtaturi. Uneori inconstient, alteori perfect lucizi, refuzam ajutorul.
Nu cred ca e o chestie de mandrie sau ego-uri supradimensionate, cred ca pur si simplu ne place ideea de “poveste”. Eu stiu, de exemplu, ca daca nu as simti odata la 2-3 luni cat e de greu, nu as putea sa ma consider antreprenor. Daca toate mi-ar iesi din prima, as simti ca nu fac suficient sau ca nu tintesc suficient de sus.
Si aici e vorba despre mine, nu despre altii. Pe ceilalti ii poti pacali usor sa creada ca esti altceva decat esti, cel putin pentru o perioada scurta de timp. Dar din experienta stiu ca exista cel putin o persoana cu mintea careia nu as vrea sa ma joc. Iar persoana aia stie ca pentru a te bucura la un moment dat de locul in care ai ajuns, trebuie sa satisfaci cel putin doua conditii: sa nu uiti de unde ai plecat si sa iti amintesti cat mai clar pasii pe care i-ai facut.
Intrebarea pentru a putea sa trec la urmatorul nivel este: daca eu vreau sa imi amintesc pasii, oare voi fi la fel de multumit amintindu-mi si eventualele salturi?
Ti se poate parea mai palpitant drumul, parcursul fiecarei trepte din evolutia ta, decat atingerea scopului in sine. E ideal, investesti pe termen lung.
Sau poate nu accepti ajutorul, in efectuarea salturilor, de teama reprosurilor, sau de a nu ramane indatorat cu ceea ce va trebui, la un moment dat, sa platesti in schimb. E mai confortabila independenta, din punctul asta de vedere.
Buna Andrei,vreau sa va multumesc frumos pentru cartea pe care mi-ati trimis-o!Celor de la Empower si celor de pe Bookblog .M-am bucurat mult pentru ea,pentru faptul ca am primit-o de la voi,prietenii mei de suflet!Multumesc Ovidiu Miron,Daniela David,Raluca Alexe! Si tie Andrei,mult succes in tot ceea ce faci!
Stii cum se spune, vrei sa ajuti, doar ca nu toti vor sa fie ajutati. E vorba si de mandrie si de orgoliu si de propria identitate.
Ai descris corect lucrurile. Putem insa vorbi de egoism atunci cand nu vrem ca cei dragi sa se chinuie in anumite etape asa cum am facut-o noi insine? Si daca doar asta ii poate face fericiti? Daca doar in acest mod pot atinge un oarecare nivel de maturitate si intelegere?
Cu o tava putem servi mancare. Experienta de viata e mai greu transmisibila. Daca e.
Buna!Marturisesc ca ieri am plecat de la targ cu o curiozitate greu de exprimat in cuvinte si, in acelasi timp, cu multumirea ca am cunoscut cativa oameni care m-au surprins inca din primele cuvinte. Si tu ai fost unul dintre ei. Ajunsa la camin, am dat in geanta peste cartea de vizita primita de la tine si am fost ferm convinsa ca voi accesa site-ul cu prima ocazie in care voi avea acces la internet.Rezultatul e ca de aproape 1 ora iti citesc blog-ul.Ma intrebasei ieri daca stiu despre bookblog.ro.Stiam,desi era una din “achizitiile” mele recente.Eram foarte incantata de participarea mea la targ si voiam sa vad daca pot primi recomandari in legatura cu posibile carti de cumparat.Asa am ajuns la bookblog si,prin intermediul tau si a celorlalti care scriu, am hotarat ce carti imi voi cumpara de la Gaudeamus.Mi-ar placea sa particip si eu la un schimb de carti.o sa accesesz mai des pagina ta pt a vedea locatiile in care se tine.M-am lungit cam mult pt un simplu comentariu, dar o sa incerc sa ma opresc aici, desi mai aveam multe de spus. Poate e cam devreme sa afirm asta,dar… ma bucur ca te-am ales ieri pt a-mi raspunde la intrebari :).inca ceva..imi place ca dai un contur clar multora din gandurile mele neexprimate cu voce tare. Gata,am promis ca ma opresc aici…
Te-am visat azi-noapte. :) e pentru prima data cand mi-am amintit clar numele persoanei. Erai undeva pe un podium si dadeai sfaturi luandu-te pe tine ca exemplu pozitiv.
Btw, din blogul tau n-am citit decat o parte din articolul despre IQ+EQ+SQ pentru ca mi-a fost recomandat si parca mi-am vazut gandurile si ideile asternute mult mai clar.
Oricum ideea e ca trec printr-o perioada foarte nasoala la capitolele “imagine de sine” si “cariera” si imaginea ta din vis mi-a dat foarte mari sperante si incredere ca totul se poate pana la urma, chiar daca singurele vise pe care le am sunt noaptea si par mai reale decat realitatea zilnica.
Tot inainte :)
elena: cu mare placere :)
Ovidiu: da, probabil ca ai dreptate.
Stefania: :) pe de-o parte ma bucur, pe de alta parte incep sa imi fac griji ca auto-suficienta mea incepe sa se vada :)) Glumesc, evident. Un om auto-suficient nu poate spune chestiile de mai sus altfel decat in gluma :))
Nu te-am inteles…
dana: imi pare bine si te astept si la Schimb de Carti. In ceea ce priveste chestionarul, mi-a facut placere, a fost distractiv. :)
Si ma bucur ca stiai de bookblog. Mi-ar placea sa intalnesc intamplator cat mai multi oameni care sa fi auzit de proiect. E un semn ca facem lucrurile cum trebuie. Si uneori avem nevoie de semnele astea. :)
“Eu stiu, de exemplu, ca daca nu as simti odata la 2-3 luni cat e de greu, nu as putea sa ma consider antreprenor. Daca toate mi-ar iesi din prima, as simti ca nu fac suficient sau ca nu tintesc suficient de sus.”
Acest citat, suna a credinta. Iar Anthony Robbins spunea ca ceea ce crezi iti ghideaza actiunile.
Daca tu crezi ca a intampina greutati e o cale spre succes, atunci cu siguranta le vei intampina (greutatile) pentru ca vei actiona in directia lor (si nu vei gasi acele scurtaturi de care mentionai)
Nu stiu daca ajuta cu ceva explicatia mea… si poate uneori chiar ne simtim bine sa avem greutati. Pana la urma ramane la latitudinea fiecaruia sa isi croieze drumul spre succes, asa cum doreste.
Mult succes !
Calin: de acord cu tine, insa cu o completare. Daca acele piedici nu ar exista, nu as putea sa spun de fiecare data “am reusit sa le depasesc”.
Iar ceea ce spui tu se aplica in special la oamenii care nu sunt constienti de faptul ca mintea lor poate schimba orice. Iar eu, desi mai am enorm de multe de invatat, de faza aia am trecut. Stiu ca putem face exact ce credem ca putem face. Nimic mai mult, nimic mai putin.
Stefania: ma legasem de “Erai undeva pe un podium si dadeai sfaturi luandu-te pe tine ca exemplu pozitiv.”
In mod normal, un om care se da pe el ca exemplu, pe o scena, are o problema de auto-suficienta, ca sa nu zic lipsa de modestie. :)
Si mai ziceam ca ma bucur ca te-am ajutat (chiar si-n vis :) ).
Andrei, ma bucur sincer sa te citesc si ma bucur ca reusesti sa inspiri oamenii. Pe mine ma lumineaza scrierile tale si ma fac deseori sa cred ca am avut si am starea ta de spirit, oferindu-mi astfel, revelatii. Ma si intriga placut faptul ca ai o asa mare limpezime si cursivitate. Nu se simte niciodata vreun subterfugiu sau vreun gand contradictoriu.
Salturile, la fel ca si pasii cursivi sunt trepte particularizate ale devenirii. Daca saltul e brusc si usor ametitor, ascensiunea pas cu pas ne formeaza o constiinta puternica.
Insa, eu cred ca la un anumit nivel de constiinta chiar si salturile pot avea un rol benefic atunci cand individul are o mare putere de ancorare la realitate.
Posibil, Gabi. :)
Mai am multe de aflat despre mine, sunt convins. Si nu numai despre mine. :)
arderea etapelor nu e o chestie reala, doar cel mult temporara. iar etapele crezute arse se pot intoarce impotriva noastra, la un moment dat. (cred ca am mai zis asta candva)
iar sfaturile altora sunt binevenite, caci nu-i asa, de ce sa facem aceleasi greseli cand raman atatea altele, noi, de facut?! :p
[e o vorba care zice ca un destept invata din greselile altora, iar un prost nu invata nici din ale lui. dar sa fii destept nu mai e fun, in cazul asta]