Sistemele au ajuns sa se numeasca sisteme fiindca sunt echilibrate. Uneori nu sunt corecte, alteori nu sunt etice, nu performeaza, insa se afla intr-o stare de echilibru. Hence, atunci cand iti propui sa schimbi un sistem, de orice fel, este de asteptat ca acel sistem sa opuna rezistenta. Uneori, fiindca ceea ce vrei tu sa faci e gresit. Alteori, fiindca oamenii din sistem nu-si dau seama ca le-ar fi mai bine cu un sistem schimbat sau macar usor modificat.
In rest, le e frica. De ce sa schimbam un sistem in echilibru? E ca o schimbare a formei de guvernamant, pana la urma. Nu stim exact daca in cea noua va fi mai bine decat in cea veche, insa stim sigur ca pentru a trece de la una la alta e nevoie sa traversam o perioada de anarhie.
Si nu vrem asta. E cald si comod aici. Chiar daca sistemul e incorect, chiar daca in adancul nostru stim ca lucrurile n-ar trebui sa fie asa. Pentru schimbare, viziunea nu este suficienta. Mai ai nevoie si de o detasare care se pierde foarte usor la scurt timp dupa ce iti propui sa devii profesionist in ceva. Fiindca ajungi sa te identifici cu un sistem si nu iti mai pui intrebari incomode. Si incepi, incet-incet, sa auzi un refren care iti devine stil de viata: asta e sistemul, iubeste-l sau dispari.
Ai doua variante, aparent tu esti cel care alege. Ai libertatea sa o faci. Ah, pardon, exista un asterisc la aceasta libertate: n-ai voie sa alegi o a treia! Ceilalti s-ar putea simti jigniti.