a peacefulness follows any decision, even the wrong one

Profesional, am inceput devreme. Am decis asta si am actionat. Cand multi se gandeau la ce facultate sa dea, eu ma gandeam cum ar fi sa am un business al meu si ma apucam de treaba. Indecis, mort de frica, neincrezator si fara sa stiu sa fac (absolut) nimic. Dar ma apucam de treaba. Apoi, cand multi incepeau sa se intrebe, prin anul 3-4 de facultate daca ar fi timpul sa se angajeze sau nu, eu aveam 4-5 ani de experienta, si nu orice fel de experienta, ci antreprenoriala.

Adica o experienta profesionala multidisciplinara in care am dat-o in bara de foarte multe ori, am avut foarte putine plase de salvare si de cate ori ceva mergea prost aveam o singura persoana catre care sa ma uit: eu. Nimeni altcineva nu era de vina, nimeni altcineva nu o daduse in bara, eram singurul care nu fusese suficient de pregatit, singurul care trebuia sa devina mai bun. Asta mi-a dat o disciplina de a lucra cu mine.

Ajungeam uneori acasa dupa 12 ore de munca, stiam ca dupa o pauza de cateva ore cu prietenii voi incepe a doua tura, cea de noapte si trebuia sa deal-uiesc cu faptul ca unii dintre cunoscutii mei castigau la job-ul lor de entry-level de doua ori mai mult decat castigam eu. Partea in care am stat 7 luni fara salariu ca sa pot sa platesc angajatii a venit mai tarziu.

Am inceput devreme, am platit niste preturi, insa nu imi pare rau. Am intrat intr-un proces de dezvoltare accelerat fiindca am avut nevoie sa o fac, iar acum procesul asta de dezvoltare e parte din mine si il folosesc in tot ce fac. Insa dincolo de astea, acum pot incetini de cate ori am chef sau simt nevoia. Simt ca am timp.

O a doua decizie esentiala a fost sa investesc in dezvoltare. A mea. 11 ani de citit carti, mers la workshop-uri si training-uri, ascultat ce spun altii si cum pun ei problema si, nu in ultimul rand, 11 ani in care am investit, in medie (calculat), 30% din venituri in auto-educare. Toate astea sunt o baza buna pentru a aplica lucruri, pentru a face. Stii ce ar trebui sa mearga si ce nu ar trebui, nu mai ramane decat sa testezi. In fiecare seara, inainta sa ma culc, m-am intrebat ce anume am facut in ziua respectiva care maine ma va face mai bun. Cum am crescut, ce am invatat? Si daca nu gaseam un raspuns, stiam ca trebuie sa schimb ceva. Ceva profund. Sigur ca schimbarile astea nu se intamplau la fel de peste-noapte, insa pana la urma le faceam sa se intample. La asta ajuta disciplina, face lucrurile sa se intample.

Am scris azi despre doua decizii si nu despre o reteta. Nu cred in retete. Pentru mine astea sunt lucruri care au functionat. Cat de mult? Suficient cat sa ma pot uita la ele si sa spun ca au fost bune. Dar pentru astea doua care au functionat sunt multe decizii gresite pe care le-am luat. Si am fost nevoit sa traiesc cu ele, cumva, si sa stau in picioare.

Am auzit de-a lungul timpului de multe ori ca ce ai iti poate fi luat, insa ce e in mintea ta nu iti poate lua nimeni. Mi se pare corect, insa incomplet. Cred ca nici ceea ce esti nu iti poate lua nimeni. Sau, si mai exact, ceea ce devii. Iar pentru a deveni, ai nevoie de decizii, ai nevoie sa nu te lasi trait de viata, sa crezi si sa iti asumi, chiar daca (sau mai ales daca?) gresesti.

Sa speri ca deciziile tale vor fi bune, dar sa iti asumi ca ar putea sa nu fie. Si totusi sa le iei. Sa le faci sa fie ale tale.

*mentiune: americanii fac o distinctie interesanta intre “decizii” si “alegeri”, va invit sa cautati informatii despre asta; fiindca in limba romana aceasta diferenta nu prea se face, am ales sa vorbesc despre “decizii”, desi uneori ar fi fost mai corect sa le spun “alegeri”.