Mereu mi s-a parut ca etapele vietii seamana foarte mult cu un joc de sah. Diferenta majora este ca, desi si sahul si viata au reguli, la sah cel cu care joci nu trebuie sa te observe decat pe tine. Deci e greu sa le incalci. In viata, a le incalca e usor, a scapa nepedepsit e un pic mai complicat. Si nu ma refer acum la regulile pe care le-ar putea impune legea, ci mai degraba la cele pe care ni le impune societatea. Acel peer-pressure de multe ori insesizabil, insa care ne schimba multora fundamental viata.
Pe de-o parte, societatea ca ansamblu, dar si indivizii, ii taxeaza pe cei care incalca regulile. Pe de alta parte, a respecta toate regulile ar putea insemna plafonare. Am ajunge sa fim uniformi, plictisitori si sa ne sinucidem, tacticosi, personalitatea. A accepta si respecta neconditionat regulile societatii inseamna a ne alege unul dintre numeroasele sabloane deja existente. Iar sabloanele garanteaza, printre altele, si existenta unor limite predefinite.
Daca alegem sablonul “ia numai nota 10 la scoala, fa o facultate si un master, munceste 10 ore pe zi si vei avea bani” atunci vom primi un anumit set de limite (ex: e imposibil sa ajungi sa ai vreodata suficient timp pt copii). Societatea are anumite asteptari de la tipul asta de oameni. Daca alegem pattern-ul “ma las de scoala, ma apuc de afaceri si ori reusesc ori ajung sa mor de foame” avem alt set de limite (ex: nu vei fi in stare niciodata sa vorbesti corect limba romana sau nu vei fi capabil sa pretuiesti niciodata educatia la adevarata valoare).
In mintea noastra, cineva a decis deja pana unde putem merge iar noi ar trebui sa mimam, cuminti, o umbra de personalitate.
Hai sa o luam putin invers. Vrem sa fim exceptionali, vrem sa nu avem limite sau sa “stim” ca nu avem limite (care e cam acelasi lucru). Pentru asta, tot ce trebuie sa facem este sa evitam sa ne incadram intr-un pattern, intr-un sablon oferit de societate. Iar tot ce trebuie sa facem pentru a scapa de aceasta incadrare este sa refuzam sa respectam neconditionat regulile pe care societatea si indivizii incearca sa ni le “impuna”. (din nou, e vorba mai degraba de reguli, limite si bariere mentale decat de cele sanctionabile prin lege).
INSA daca nu respectam regulile societatii, societatea ne va respinge, ne va izola. De ce? Sunt multe motive, unul dintre ele este faptul ca facand lucrurile altfel decat ceilalti, iesi din multime, te diferentiezi. Si, in secret, fiecare component al societatii vrea sa strige “sunt diferit”, doar ca ii este teama. Asa ca va incerca sa ne pedepseasca pentru incalcarea oricarei “reguli” asupra careia, de obicei tacit, ceilalti au cazut de acord.
Deci daca vrem sa le incalcam, suntem izolati. Daca vrem sa fim diferiti, nu le putem accepta pur si simplu pe toate. Trebuie sa ne intrebam mereu daca exista alternative. Daca ei nu o pot face, spune asta ceva despre noi?
Solutia mea:
Don’t break rules, bend rules! De ce? Fiindca suntem suficient de destepti pentru a o face, fiindca putem si fiindca vrem sa ne diferentiem, ramanand in acelasi timp parte a unei societati imperfecte.
*editat si republicat