N-am masina si, pe langa faptul ca nu mi-au placut niciodata in mod deosebit, in Bucuresti au inceput demult sa mi se para inutile. Circul uneori cu taxiul, dar de obicei folosesc metroul. Taxiul imi place fiindca atunci cand ramane intepenit pe la Unirea sau Mihai Bravu ma pot da jos din el si pot sa o iau pe jos. Da, stiu, e nasol pentru taximetristul care mai ramane acolo cel putin jumatate de ora, asta e. Cu metroul imi place fiindca nu depind de trafic si, de obicei, depinde doar de mine sa ajung la fix la intalniri, totul e sa calculez bine timpul.
Si imi mai place fiindca merg 10 minute pe jos de acasa pana la el si invers, pot asculta muzica in timpul asta, iar in metrou pot citi. E incredibil cat de mult citesc in metrou si cat de util imi este exercitiul izolarii de zgomotul din jur. Asadar, folosesc RATB-ul destul de rar, de obicei cand ma grabesc foarte tare si am de mers o distanta prea scurta pentru a putea lua un taxi. Casele de bilete pt RATB sunt mai totdeauna prea departe iar abonament nu mi-am mai facut de luni de zile.
Ajungand la subiect, am o teorie de care ma folosesc de cateva luni bune (un an?). M-am gandit de mai multe ori sa scriu pe blog, nu fiindca ar fi ceva genial, ci fiindca mi se pare un bun exemplu pentru a observa modul in care managementul contribuie la modelarea mentalitatii. Nu am scris pana acum fiindca imi lipsea ceva. Asadar, astazi, in timp ce luasem un tramvai pentru 2 statii si citeam o carte misto, cu castile in urechi.
– Biletul sau abonamentul!
– N-am. Dati-mi amenda, va rog.
– Dati-mi buletinul!
– Sigur. (il scot si i-l intind fara sa imi iau ochii din carte)
Se apleca putin spre mine si, ceva mai incet, ma intreaba:
– Auziti, da’…, de ce nu v-ati cumparat abonament?
– Sincer?
– Da, chiar vreau sa stiu.
– Veniti prea rar!
– Eu?! Fiindca vin eu prea rar?!
– Da, fiindca dumneavoastra veniti prea rar, de aia nu mi-am luat abonament. Hai sa va explic. Nu mi-am mai luat abonament de luni de zile. Cat ma costa abonamentul pe 3 luni?
– Pe 3 luni? Pai e 500 de mii pe luna.
– Deci 150 ron pe 3 luni, da?
– Da.
– Bon. Cat imi dati acum amenda?
– 500 de mii e amenda.
– Deci tocmai am economisit 100 ron, corect?
– Uhm…
– Abonamentul ar fi fost 150 ron, eu va platesc acum, dupa 3 luni, 50 ron. Deci azi am castigat 100 ron.
– (cu fata unui om care tocmai a avut revelatia vietii lui) Da’ stiti ca ganditi frumos?*
– Multumesc!
– Nu…pe bune!
– Pe bune. Ma scuzati, terminati dvs de completat asta, imi suna telefonul. Alo, da, Bobby… Salut!
N-am scris pana acum fiindca imi lipsea ceva. Nu mi se intamplase niciodata sa ajung sa primesc acea amenda si, de cand cu self-help-urile proaste, am retineri cand vine vorba de a da sfaturi pe care nu le-am testat inca, chiar daca mi se par foarte bune. In cazul de fata, aveam o singura dilema. Voiam sa vad cum ma simt dupa ce platesc banii aia. Si e bine. :) Nu m-am simtit ca si cum as fi luat o amenda, ci asa cum ma simteam cand eram mai pusti si gaseam bani intr-o geaca pe care nu o mai purtasem de anul trecut.
*venind de la un controlor de 40-50 de ani, complimentul aproape m-a facut sa rosesc