Indienii americani se considerau liberi. Se luptau si ei cu alte triburi, mai erau luati prizonieri din cand in cand dar, probabil si datorita lui Manitu si datorita apropierii de natura, se simteau liberi. In orice caz mai liberi decat dupa ce au fost fortati sa descopere “lumea civilizata”. Din multe puncte de vedere, cand ma gandesc la societatea pe care o stim noi si la ceea ce numim “civilizatie”, imi vine in minte cuvantul “ingradire”.
Exista tot felul de drepturi pe care cei de langa noi le au si pe care ar trebui sa le respectam. In “lumea civilizata” exista mai multe reguli (necesare, nu zic ca nu). Indienii erau considerati salbatici si multi spun ca, odata adusi in “civilizatie”, au fost intr-o masura mai mica sau mai mare imblanziti. Si totusi, nu pot sa nu ma intreb daca intr-adevar societatea de astazi are capacitatea sa mai imblanzeasca ceva sau pe cineva.
A zis la un moment dat Ohiyesa (scriitor indian din tribul Sioux) o chestie care mi-a ramas in minte:
“As a child I understood how to give. I have forgotten this grace since I became civilized.”
Si intr-adevar, cumva, intr-un mod pe care inca nu reusesc sa mi-l explic, societatea asta are forta de a transforma oameni in bestii. Nu imblanzeste, ci salbaticeste. Cu cat locul in care traim e mai “civilizat”, cu atat ne regasim mai des in rolul ingrat de a alege intre a ne lasa calcati in picioare si a ne mai flexibiliza un principiu pe care pana atunci l-am crezut definitoriu pentru omul care speram ca suntem.
Doar ca, incet incet, omul din noi pleaca fiindca nu mai poate suporta pretul “civilizarii”. In locul unui salbatic civilizat simtim in noi din ce in ce mai mult o noua specie de om: civilizatul salbatic.