Facem pariu ca nu stiti bancul lunii? Hai ca vi-l zic eu:
Sa incerci sa furi un om de la bookblog pentru a veni la “firma” ta de doi bani care are de gand sa faca un proiect pe care bookblog il face deja. Asta in conditiile in care tu esti un manager cel mult aspirant la statutul de mediocru, cu un locotenent-sef a carui experienta se traduce in mare parte intr-o serie de tentative esuate de a face ceva. De fapt, nu ceva, ci orice.
Prietenii mei, recunosc: de jumatate de ora incerc sa gasesc o modalitate politically-correct de a va spune ca sunteti mici din atat de multe puncte de vedere incat simpla enumerare a lor m-ar duce la extenuare. Iar asta se intampla in contextul in care de ceva vreme m-am apucat iar de tras de fiare, deci stau destul de bine la capitolul rezistenta.
Insa voi stati tare prost la capitolul moralitate. Nu-i nimic, compensati totusi, fiindca va pricepeti de minune sa subestimati oameni, ceea ce, trebuie sa recunoasteti, este un avantaj enorm. Doar ca nu pentru voi, ci pentru ceilalti.
N-am o problema cu oamenii care isi dau seama la un moment dat ca nu mai vor sa lucreze intr-un loc si se hotarasc sa plece la concurenta. Eu n-as face-o, dar ii inteleg. Te duci sa faci ceea ce stii mai bine. Am insa o problema cu oamenii care incearca sa “fure”, direct sau indirect, oameni de la concurenta. Si, evident, cu oamenii care se lasa furati.
De fapt exista un singur caz in care cei care fura imi plac. Un manager din online-ul .ro, un tip pentru care am un respect deosebit, intrebat la un moment dat de niste limite ale eticii in business, zicea ca n-are o problema cu a fura oameni de la concurenta, ca e o practica foarte okay. Doar ca el ii fura, ii tine doua luni dupa care ii concediaza. Fiindca daca au tradat o data, o vor face si a doua oara. Si fiindca in mod cert oamenii aia nu vor mai fi reangajati la vechiul loc de munca, deci chiar daca nu ii pastreaza, el a capatat totusi un avantaj prin simplul fapt ca nu-i mai are concurenta.
Imi suna bine. Motiv pentru care prefer sa ma inconjor de oameni verticali. Deci voi, dragii mei cuci, dati-va acolo de ceasul mortii, poate poate va baga vreunul in seama.
Si apropo, stiti care e singurul lucru mai penibil decat sa n-ai verticalitate si sa incerci sa convingi pe cineva sa “dezerteze”, intr-un fel sau altul? Sa n-ai verticalitate, sa incerci sa convingi pe cineva sa dezerteze, si sa esuezi lamentabil. Pe asta mi-e greu s-o pricep.
Cand in Romania e atat de usor pentru un manager mediocru sa mimeze competenta, tie nici macar vreme de un interviu nu-ti iese? Come on, people, ma simt eu prost pentru voi… Ma simt ca si cum schimbam posturile TV si am dat peste Andreea Marin sau Mircea Radu. As vrea sa ma uit, sa admir viata ca pe un circ, insa mana mi se duce automat catre telecomanda si televizorul se stinge. Fiindca imi este mie jena de halul in care va faceti de ras.