Daca exista o intrebare care ma face sa etichetez brusc un om, este: “Si…se castiga bine?” Prieteni, imi pare rau daca sunt printre voi persoane care au obiceiul de a pune intrebarea asta. E tampita. Da’ tampita rau.
Acum cateva luni veneam de la un seminar de o zi pe teme de dezvoltare personala. Pe drum, in metrou, schimbam cateva vorbe cu o tipa care participase si ea si intamplator mergea in aceeasi directie cu mine. Eram destul de obosit, faceam conversatie din politete. La un moment dat, tipa ma intreaba daca “lucrez”. I-am zis ca da, mi-a cerut detalii. Si cum mie imi place sa povestesc despre ce fac, am incercat o varianta simplificata. Daca m-as fi lungit, terminam a doua zi. Dupa ce am trecut, ca de obicei atunci cand ma intalnesc cu cineva din afara “industriei”, de concluziile de genul “deci faci site-uri web” si “esti webdesigner!”, tipa a inteles cat de cat ce fac. Care credeti ca a fost prima ei intrebare? Nu daca imi place, nu daca mi se pare misto, nu daca imi ocupa mult timp, nu cum de am ajuns sa fac asta, nici macar ce anume trebuie sa stii ca sa poti sa faci si tu chestiile astea. Nu, ea voia sa stie “siiii…se castiga bine?”
Ii zic ca, daca esti bun se castiga bine, cam ca in orice domeniu. “Da’ nu mai mult de 1000 de euro, nu?” Ba si mai mult, ii zic. “aha, ei da’ cam 3000 asa?” Ei, da, parca tu trebuia sa cobori, nu? Evident, nu i-am zis asta, ar fi fost banal. I-am zis ca nu se castiga 3000, se castiga zeci si sute de mii de euro. A facut niste ochi cat cepele, a scos un “hmmm” ganditor si a concluzionat: “interesant; poate ma apuc si eu de asta”. Zic “succes! hai ca eu cobor aici”.
M-am intalnit acum o luna cu o fosta colega de liceu. “Ce mai faci? De cand nu te-am mai vazut! Muncesti?” Zic, “oarecum”. Nu intru in detalii, ii spun ca ma ocup cu niste site-uri, cu publicitate online, se calmeaza. Dupa care, din putul gandirii, vine Intrebarea: “siii…se castiga bine?” Incerc sa raman calm si ii zic ca, probabil, s-o castiga ceva de vreme ce nu mi-au ramas inca mari hainele. Lucra si ea la o banca. Nu-i placea, lucra mult dar se castiga bine.
Imi aduc aminte ca bunica-mea imi zicea cand eram mic ca ar trebui sa ma fac medic sau popa. Astia aveau bani. Erau alte vremuri, avea o scuza. Si cei de varsta parintilor mei au o scuza, ei au trait mare parte din viata intr-un sistem care nu permitea prea multe abateri si probabil cele mai realizabile vise erau cele din visuri. Ei au scuze, da’ astia tineri ce scuze au sa puna intrebari atat de tampite?
Ma enerveaza nu fiindca trebuie sa raspund eu la astfel de intrebari, ci fiindca intrebarile de genul asta nu pot veni decat dintr-o mentalitate de papagal. Tot circula povestioare in care angajatorii cauta oameni care nu pun banii pe primul loc. Uneori nu-s doar povestioare. Si, tot uneori, exista si un alt motiv pentru care vor astfel de persoane decat faptul ca nu isi permit sa dea salarii mari. Eu ii zic “pasiune pentru ceea ce faci”.
Nu cred ca pe termen lung exista ceva care sa poata compensa lipsa pasiunii. Daca ai 40-50 de ani, daca ai copii si familie, atunci e intr-adevar greu sa iti bagi picioarele in ceea ce faci acum si sa incepi chestia aia pe care ai vrut sa o faci toata viata (desi stiu exemple destule). Dar cat timp esti tanar, cand abia acum incepi sa alegi ce vrei sa faci in viata, cat de tampit trebuie sa fii sa alegi un domeniu doar fiindca “acolo se castiga bine”, chiar daca tie ti se pare o porcarie? Nu trebuie sa raspundeti, e retorica.