Sunt unii oameni care afirma cu foarte mare convingere ca nu exista lucruri corecte si incorecte, bine si rau.
Ii invidiez sincer. Mi-ar placea sa am siguranta lor. Fiindca, de cele mai multe ori, societatea e cea care ne defineste binele si raul, corectul si incorectul.
Sunt lucruri pe care le consideram incorecte si evitam sa le facem nu fiindca ne-am incalca niste principii, nu fiindca ni s-ar parea imorale, ci fiindca o mare parte dintre oamenii din jurul nostru ne-ar acuza pentru asta. Nu ne e neaparat frica de ei, de cele mai multe ori ne conformam fiindca vrem sa fim acceptati de societate, avem nevoie sa ni se confirme ca suntem si noi parte a ceva, o rotita dintr-un sistem care functioneaza.
Apoi, mai sunt nonconformistii, persoanele care, dintr-un motiv sau altul, aleg sa nu-si deseneze corectul si incorectul pe conturul oferit de ceilalti. Se ambitioneaza si se lupta cu uniformitatea mentalitatilor, ataca pattern-uri si incearca sa schimbe ceva, sa “calibreze” lumea asa cum cred ei ca ar trebui sa fie.
Unii reusesc, altii nu. Insa pana si cei care reusesc au lucruri pe care le considera corecte sau incorecte, pe baza parerii generale a societatii. Ca sa ai o oarecare stabilitate, ca sa te poti raporta la ceva, ai nevoie sa pastrezi cateva elemente ale sistemului neschimbate. Trebuie sa ai niste premise. Iar pana le schimbi, premisele sunt cele oferite de societate.
Citesc ce am scris si suna complicat. Daca doar ar suna, ar fi excelent, doar ca suna mult mai simplu decat este de fapt. Sunt unii oameni care afirma cu foarte mare convingere ca nu exista lucruri corecte si incorecte, bine si rau. Ii invidiez sincer. Daca as putea avea siguranta lor, probabil ca as putea gandi mai clar, mai lipsit de prejudecati, mai liber.