Imi pare bine ca articolul meu precedent a starnit interes. Initial, postul de fata trebuia sa fie un comentariu. Insa era prea lung si, apoi, m-am gandit ca or mai fi si altii care gandesc precum Andrei, caruia ii multumesc pentru comentariu. Andrei, uite raspunsul meu la randurile scrise de tine.
Tu zici asa:
“cei care muncesc peste 8 ore pe zi o fac pentru ca:
1. Nu sunt productivi. (a se citi folosesc IM si twitter in timp ce lucreaza, ba mai citesc/posteaza si bloguri)
2. Nu stiu sa isi organizeze timpul.
3. Numesc munca tot ceea ce fac in clipa in care se aseaza in fata unui calculator.
Parerea mea este ca ziua de lucru trebuie sa se termine dupa ora 5, si incepand cu a doua zi sa revii plin de energie la lucru (chiar daca e propria afacere)” [comentariul complet aici]
De acord ca unii oameni (antreprenori sau nu) sunt neproductivi, de acord ca sunt dezorganizati, de acord ca habar n-au ce-i ala time-management, de acord ca nu sunt focusati si ca pierd timp cu tot felul de activitati pe care le inclus in categoria “munca”. Dar hai sa ne punem impreuna o intrebare.
Daca exista si unii care nu sunt nici neproductivi, nici dezorganizati, ci pasionati?
Stii cum e sa nu poti adormi noaptea fiindca esti atat de entuziasmat de ceea ce vei face a doua zi? Cum e sa te asezi in pat, sa incerci sa adormi jumatate de ora, dupa care sa te ridici, sa te imbraci si sa pleci sa te plimbi pe strazi la 2 noaptea, gandindu-te la cat de mult iti place ceea ce faci? Cand te gandesti ca unul din multele tale vise s-ar putea indeplini foarte curand si ca mai sunt necesare doar vreo 24 de ore pentru asta, chiar crezi ca toata lumea poate imparti cele 24 de ore pe 3 zile de munca de cate 8 ore fiecare? Poate ca unii isi doresc lucrul ala atat de tare incat tot ce isi doresc e sa nu li se mai faca somn.
Cand crezi foarte tare in ceea ce faci, cand lumea te intreaba daca ai muncit mult saptamana asta iar tie iti ia 1 minut sa te gandesti la raspuns, fiindca tu nu simti ca muncesti decat foarte rar, cand stii ca tot ceea ce ai facut ai facut prin forte proprii, cand iti aduci aminte de unde ai inceput, atunci s-ar putea sa nu dai doi bani pe ziua de munca de 8 ore.
Nu ma intelege gresit, nu sunt workaholic, stiu genul. Doar imi place foarte mult ceea ce fac, imi plac oamenii cu care lucrez, imi plac lucrurile pe care le construim si imi place de mor imaginea pe care mi-am facut-o despre locul in care ne vom afla peste cativa ani. Cand nu imi va mai placea, ma voi opri. Am facut-o o data, am sa o fac din nou, daca e nevoie. Ca mine, mai sunt destui antreprenori.
Iti multumesc inca o data pentru comentariu, chiar voiam sa scriu lucrurile astea si stiu ca multa lume vede lucrurile asa cum le vezi tu. E normal sa fie asa. Si eu am crezut mult timp in necesitatea de echilibru in tot ceea ce fac. Si acum mai cred, insa parca nu la fel de tare, imi permit momente in care sa ma indoiesc. Un tip care mie mi-a placut (cine stie? poate ca, de fapt, un mos senil si nimic mai mult) zicea odata:
“Adevarata masura a vietii unui om nu se poate obtine decat prin lipsa de masura. Dorind fara masura, indraznind fara masura, iubind fara masura…”
Or, prin echilibru, noi tocmai asta vrem sa facem, sa ne masuram tot ceea ce facem, sa il incadram in limitele normale. De parca vreunul dintre noi si-ar dori cu adevarat sa fie perfect normal, obisnuit, clasificabil si incadrabil in tipare.