Altfel nu ne-am bucura ca sunt locuri in care putem sa inchidem ochii si sa nu auzim nimic. Nici claxoane, nici spoturi tv, nici cooler-ul calculatorului, nici telefonul mobil, nici reminderele pda-ului, nimic. Dar gandurile? Pe astea le mai putem auzi atunci cand se face liniste? Vrem sa le auzim? Intreb si eu. Oricum, nu despre asta voiam sa scriu, ci despre avantajele ritmului nebun (ce cliseu!) in care cei mai multi dintre noi traim.
Mie mi-e clar ca ne invartim prin viata cu o viteza mult mai mare decat cea care ne-ar fi suficienta. Vrem sa facem mai multe, sa fim in mai multe locuri, sa cunoastem mai multi oameni, sa acumulam mai mult si, de fapt, cred ca ne dorim sa apucam sa cunoastem intr-o viata cat mai mult din lumea in care traim. Si atunci crestem ritmul iar si iar, pana cand simtim ca nu se mai poate. Si apoi inca un pic.
Intrebarea e daca nu cumva incetinind ritmul si pastrandu-ne mai mult timp pentru noi am ajunge sa cunoastem mai mult din ceea ce inseamna de fapt viata si, implicit, lumea in care traim. Si daca in obsesia de a afla cat mai mult, alergam cu toata viteza in directia gresita?