Acum ceva (mai multa) vreme eram pe cale sa semnez un contract foarte important pentru mine. Nu era o suma importanta de bani, erau chiar putini. Si nici nu era vital sa il semnez. Era insa important fiindca semnarea lui marca trecerea intr-o noua etapa. In plus, ajunsesem destul de greu in punctul ala.
Aveam intalnire la ora 16 iar la ora 11 am inceput sa pregatesc totul. Mai facusem multe intalniri de vanzari, insa pe alte produse. Chiar si asa, imi stiam bine produsul si eram convins ca am sa semnez, doar ca simteam nevoia sa ma pregatesc cum faceam la primele intalniri. Nici azi nu stiu de ce, probabil am simtit ca face parte dintr-un soi de ritual.
Cateva ore mai tarziu eram in biroul tipului iar el se uita pe contractul pe care il adusesem. Nu aveam emotii, stiam ca e un contract bun pentru ambele parti, stiam toate obiectiile care puteau sa apara si cum sa le tratez pe fiecare. Simteam ca sunt pregatit pentru orice ar fi putut sa zica si eram dispus sa las cel mult 10% din valoarea contractului, in niciun caz mai mult.
Aproape ca imi doream sa se lupte sa obtina un pret mai bun. Mi se intampla asta destul de des, luptele usoare nu ma satisfac suficient, trebuie sa simt ca nu oricine ar fi putut face asta; parca da un sens pregatirii dinainte si, in mod cert, e si o chestie care tine de ego.
Asadar, tipul – un manager foarte bun, vreo 45 de ani, se uita pe contract, zambeste, se uita la mine, zambesc si eu, el se uita iar pe contract si zice: “nu mai retin suma despre care vorbisem la telefon dar am retinut ca ar exista posibilitatea unei reduceri”. Continui sa zambesc si ii zic, parca usurat: “bineinteles, putem negocia”. Abia asteptam, nici nu mai conta atat de tare daca semnam sau nu contractul, voiam doar sa tin cu dintii de pret. Eram pregatit pentru orice. Sau cel putin asa credeam.
– Bineinteles, putem negocia.
– Pai bine. Hai, negociaza!
Ma blochez pentru o jumatate de secunda, imi revin, zambesc si fac prima oferta.
– Cum vi se pare ___? (era o suma mare, eram convins ca o sa ne distram)
– Perfect! Batem palma! Acum scuza-ma, am o intalnire foarte urgenta…
Stampileaza, semneaza, ne ridicam in picioare, dam mana si iese din birou.
Ma uit un pic in jur, nedumerit, si ma asez la loc pe scaun in biroul ramas gol; ma las putin pe spate cu scaunul, pun picior peste picior, incep sa rad si singurul lucru care imi vine in minte este: what the fuck was that?!