Am primit niste feedback zilele astea, foarte util de altfel. Cel pozitiv ma bucura, ca de obicei. Imi confirma ca sunt pe drumul cel bun. In ceea ce priveste feedback-ul negativ, tot ca de obicei, parcurg etape. Prima e cea in care ma enervez. Nu la modul ca arunc cu chestii prin casa si dau cu pumnii in tastatura. Poate as face-o si pe asta dar nu ma prea ajuta si cum sunt obsedat de eficienta, am renuntat. Eu fierb in suc propriu.
De cativa ani incerc sa controlez asta. E clar, pe cei mai multi dintre noi ne deranjeaza critica, indiferent daca e “constructiva” sau daca iar a deschis unul gura sa nu adoarma. E normal sa ne deranjeze dar eu simt ca am un bonus la capitolul asta, fiindca sunt destul de orgolios. In momentele alea cred ca as putea sa ripostez destul de dur si stiu ca asta m-ar face sa ma simt mai bine. Din fericire, stiu si ca ar fi o solutie doar pe termen scurt si ca, pe termen lung, numai oamenii ingusti la minte folosesc metoda asta. Asa ca fac tot posibilul sa iau cat mai putine decizii in aceasta prima faza si incerc sa fac astfel incat sa trec cat mai repede la urmatoarea.
Urmatoarea este faza in care nu mai sunt nervos, sunt doar suparat si, uneori, dezamagit. Evident, o alta stare care nu imi place, caracterizata prin pasivitate. As zice ca e faza de acceptare, de impacare cu criticile, de reamintire a faptului ca e imposibil ca 100% din feedback sa fie pozitiv si ca orice lucru pe care il faci si despre care crezi ca e bun, va deranja pe cineva. Pare usor acum cand scriu, dar nu-i deloc. E frustrant si cred ca aici clacheaza de fapt oamenii.
Unii, cei care stau mai prost la capitolul vointa sau sunt exagerat de hedonisti, sar la bataie sau riposteaza dur, fara sa le pese de altceva. Altii, cei care ajung in faza 2, pasivi sau mai lipsiti de curaj, intra intr-o stare de deprimare si raman blocati acolo.
Daca reusesc sa trec si de faza asta (si de ceva timp reusesc sa trec, in majoritatea cazurilor), ajung la momentul in care sunt din nou linistit, lucid, poate avand inca o usoara parere de rau, insa hotarat sa invat ceva din asta. Iar atunci mi-e usor sa iau criticile la rand, sa le citesc cu o anumita detasare, sa le judec si sa le cataloghez, zic eu, obiectiv. Unele sunt spuse din rautate, altele vin de la oamenii care n-au fost rau intentionati, doar ca mai au multe de invatat si au judecat gresit niste lucruri. Intotdeauna ma intreb cine e persoana care ma critica si de ce ar trebui sa imi pese.
Invat multe in aceasta ultima faza, sunt convins insa ca si mai multe lucruri trec pe langa mine de mai multe ori, pana sa le pricep. Un lucru mi-e clar: avem nevoie sa gresim, avem nevoie sa fim criticati, avem nevoie sa invatam sa ne controlam, avem nevoie sa ajungem in ultima faza de cat mai multe ori. Fiindca doar asa putem invata. Sigur ca uneori mai si doare, insa daca era usor o facea toata lumea. Si, nu-i asa?, ar fi groaznic sa fim “toata lumea”. Ne-am plictisi cu noi.