Uitandu-ma in jur, imi dau seama de cat de norocos sunt ca imi place atat de tare sa ma dezvolt. Unul dintre lucrurile pe care cred ca nu le voi intelege niciodata (de parca as vrea cu adevarat) este incapacitatea oamenilor de a aprecia evolutia.
Am avut 2 saptamani obositoare dar foarte misto, in care am invatat multe lucruri noi despre mine. De cate ori trec printr-o astfel de perioada ma bucur, fiindca imi dau seama cat de multe mai am de descoperit. E acelasi sentiment pe care il am in legatura cu cartile cu adevarat bune, mi-as dori sa nu se termine niciodata. Nu ii inteleg pe cei care abia asteapta sa vada cum se termina un film sau un roman, la fel cum nu ii inteleg pe cei care se grabesc sa termine de mancat o ciocolata care le place.
Cand iti place atat de mult un lucru, cum poti sa iti doresti sa vezi finalul? Nu ma intereseaza sfarsiturile, fiindca pentru mine a contat intotdeauna mai mult modul in care parcurg drumul, decat momentul in care ajung la destinatie. Mi se pare ca despre asta e viata. Nu traim doar ca sa murim frumos. Oamenii care isi propun sa munceasca timp de 10 ani, din greu, la ceva ce nu le place, pentru ca apoi sa poata “trai”, sunt niste tampiti. Cum poti sa renunti la ani din viata ta multumindu-te in schimb cu sperante?
Cand am fost in Timisoara acum cateva zile, in avion, la o coborare mai brusca. mi-au transpirat palmele. Mie nu-mi transpira niciodata palmele. Mi se intampla alte lucruri atunci cand am emotii, dar asta niciodata. Ma uitam la ele, nu imi venea sa cred ca s-a intamplat asta, si zambeam cu gura pana la urechi fiindca mi se parea fascinant. Dupa vreo 2 minute am intors capul spre vecinul din stanga si l-am vazut fixandu-ma curios. Pana atunci, de cand am urcat in avion, a tot stat ingropat intr-un dosar stufos, facand calcule.
Habar n-are! A ajuns la 50 de ani si n-a priceput nimic.