Am stat si m-am gandit mult la asta. Cred ca cea mai grea sarcina cu care se confrunta un manager e incercarea de a ii multumi pe toti. Sunt momente cand nu numai ca esti atacat din toate partile si ti se contesta deciziile, dar nici macar echipa ta nu intelege exact de ce ai facut anumite lucruri; si e normal sa fie asa.
In primul rand fiindca ei nu vad imaginea completa. Managerii sunt nevoiti sa gandeasca la nivel macro, pe termen lung, sa prevada probleme ce ar putea aparea, sa controleze riscuri. Asta fac ei prin definitie! Sunt in the problem solving industry, administreaza sisteme si gasesc solutii. Ceilalti membri ai unei echipe sunt la fel de importanti, insa fiecare are doar bucati, mai multe sau mai putine, dintr-un puzzle.
Si oricat ai incerca tu, ca manager, sa le oferi o imagine cat mai completa, sunt lucruri pe care nu le pot intelege decat daca au trait aceleasi experiente cu tine. Uneori, oricat de mult ti-ar dori sa le explici fiecare decizie, nu ai cum sa o faci. Veti spune ca asta se intampla tuturor, nu doar managerilor. Corect! Insa in viata de zi cu zi, un om obisnuit are de purtat astfel de lupte 1 la 1, in timp ce un manager “lupta” de obicei cu o echipa. Iar daca managerul e unul bun, echipa mai este si sudata ceea ce face ca lucrurile sa fie si mai complicate.
Si fix aici apare necesitatea de a fi mai mult decat un manager. Cred ca pentru a conduce eficient si pe termen lung un sistem, trebuie sa fii mai mult decat un manager exceptional.
***disclaimer: nu s-a intamplat nimic in ultima perioada care sa ma faca sa ma gandesc la cele de mai sus. Din fericire, totul e okay. Scriu din amintiri fiindca, atunci cand ma incearca sentimentele astea de frustrare, fac tot posibilul sa nu iau decizii. Si a nu lua decizii cand esti nervos este, pe cat de greu, pe atat de rewarding.