Sa-ti fie frica sa devii un Paler

“N-am fost un “pragmatic”, termen foarte la modă azi. Åži nu-mi pare rău. Detest sincer pragmatismul. Mi se pare stupid să consideri adevărat numai ce e util ÅŸi avantajos când sunt atâtea dovezi (piramidele, între altele) că fără înfruntarea zădărniciei nu există, probabil, grandoare.

Altceva regret. Că nu mă pot lăuda cu nici o “nebunie” adevărată; una din acele “nebuneşti” îndrăzneli pe care e infinit mai puţin grav s-o ratezi decât s-o eviţi. Şi ce paradox ironic! în vremea în care aş fi putut să-mi doresc “nebunii”, eu visam cu ardoare să devin înţelept! Umblam prin anticariatele bucureştene după “Secretul secretelor”. Iar când m-am lămurit că înţelepţii sunt înţelepţi fiindcă nu sunt în stare de nici o “nebunie”, era cam târziu să încerc să îndrept lucrurile pe alt făgaş.

Uneori, mă întreb dacă am avut nişte idealuri autentice. Aş putea enumera unele vanităţi mai puţin obişnuite şi chiar mă mir că un om atât de greoi ca mine a cochetat cu ele. Am în urma mea şi unele proiecte bizare, pe care, treptat, le-am abandonat, fiindcă n-am dus aproape nimic până la capăt. Despre altele, mai bine nu vorbesc. Porneau de la convingeri prea “categorice”, ca acea carte în care doream să demonstrez că istoria nu e decât “o poveste despre frică”. Şi, mai ales, nu sunt sigur că aspiraţia de a transforma slăbiciunile mele în principala mea forţă merită să fie trecută în categoria idealurilor. Ambiţiile practice mi-au lipsit cu desăvârşire. N-am ţinut nici măcar să doresc, din raţiuni sentimentale, să ajung “subsecretar de stat”, cum a visat tata.

AÅŸ putea invoca, eventual, un ideal de natură etică. N-am considerat viaÅ£a un tripou, unde important e să câştigi, indiferent prin ce mijloace. Am avut prea multe probleme cu mine însumi ca să mă complic ÅŸi cu altele. Dar poate că e vorba tot de niÅŸte carenÅ£e. Căci îţi trebuie, cu siguranţă, niÅŸte calităţi anume pentru a fi cinic.” – Octavian Paler.