Simți că te plafonezi? Oprește overthinking-ul.

​

În munca mea individuală cu clienți, lucrez cu oameni foarte inteligenți. Oameni foarte buni la gândit lucruri.

Și dacă ar fi buni doar la gândit, probabil n-ar face mare lucru cu viețile lor.

Dar oamenii ăștia despre care vorbesc eu mai și fac, nu doar gândesc lucruri. Cu alte cuvinte, gândesc bine și au o capacitate mare de implementare, fac lucrurile din capul lor să se întâmple în realitate.

Și cu toate astea, uneori se blochează. Dacă te uiți la viețile lor, personale sau profesionale, și le pui pe un grafic, vei vedea o curba de progres care începe de jos și, odată cu trecerea timpului, se duce din ce în ce mai mult în sus. Până când, la un moment dat, se plafonează.

Ca și cum au lovit un tavan de sticlă peste care nu se pot ridica.
​

De ce se plafonează oamenii ăștia super-smart, super capabili?

Ipoteza mea, susținută de mii de ore de change strategy avute cu oameni fix ca ei, este că mulți se plafonează tocmai fiindcă sunt atat de buni la a gândi, încât uită să trăiască.

Stau atât de mult în capul lor, ca n-au timp să “stea” cu adevărat în afara capului lor. Adică în lumea reală.

“you feel trapped because you live inside your head”.

Fix asta e problema cu oamenii prea inteligenți.

E atât de mare tentația de a rezolva orice folosindu-și mintea, încât nici nu mai iau în considerare varianta de a nu o folosi.

E o păcăleală de când lumea, care s-a acutizat în ultimele decenii: am fost învățați că mintea e un instrument util. Că ne poate ajuta să facem lucruri, să obținem lucruri. Așa că, natural, ne-am dorit să o folosim din ce în ce mai bine. “Dacă știm să gândim, o sa ne fie din ce în ce mai bine, corect?”

Doar că ușor, ușor, am devenit dependenți de singurul instrument pe care am învățat să îl folosim. Atunci când singurul tool pe care îl ai e un ciocan, toate lucrurile din jur ți se par cuie.

Problema cu mintea și gânditul nu e că n-ar fi instrumente incredibile. Sunt!

Problema e că le folosim atât de mult încât am ajuns să credem că rezolvă orice.

Dacă pui un om analitic, bun la gândit, să îți deseneze care e relația dintre el și mintea lui, îți va desena mintea undeva sus, și pe el undeva subordonat minții lui. Ca și cum mintea îi dictează ce să facă.

Ceea ce, dacă stai să te gândești un pic (😛) e cam fucked up.

Nu judec, doar zic. Dacă mintea e un tool, fie el și cel mai puternic tool pe care îl ai, nu ar trebui să îți fie ea subordonată ție? Și nu invers?

Ciocanul îți spune ce cuie să bați? Sau tu te folosești de el, când ai chef, ca să rezolvi niște probleme?

Asta generează două întrebări.

1. Ce alte tool-uri mai am la dispoziție, în afară de minte?*
   ​
2. Unde ai putea fi în viață dacă ai avea nu doar un instrument, ci două sau trei? Și le-ai putea folosi pe fiecare, la nevoie.

​

*Hint: Gândește-te la un moment din trecutul tău în care ai simțit cu adevărat că TRĂIEȘTI. Un moment plin de viață. Un moment în care ai fi vrut să oprești timpul în loc, să trăiești doar in acel prezent, atât de bine se simțea.

Pun pariu că în acel moment nu te gândeai la trecut și nu te gândeai la viitor. Erai în prezent. Analiza și gânditul n-aveau nicio treabă cu asta.

Doar trăiai ceea ce ți se întâmpla prin cele 5 simțuri. Nu gândind, nu planificând viitorul, nu analizând trecutul.

Ei bine, vreau doar să îți reamintesc că abilitatea asta de a opri overthinking-ul și a fi prezent se poate învăța; e ca și cum ai instala un buton pe care îl poți apăsa atunci când mintea începe să te încurce.

Astfel încât să poți să fii cu adevărat prezent pentru oamenii și momentele mișto din viața ta; fără sute de gânduri care rulează în background.

Cu alte cuvinte, să trăiești cu adevărat, nu să locuiești constant închis în mintea ta.

Cine este autorul

Ce spun oamenii care au lucrat cu Andrei