Am fost si eu in Piata Unirii sa vad ce se intampla cu “cel mai mare brad din Europa” si cu restul luminilor care se aprindeau azi pt prima data. Nu estimasem ca vor mai fi vreo 39.999 69.999 de romani. Dar nu asta e problema si nu asta m-a deranjat. Problema este ca am trecut azi prin 3 stari pe care le urasc sincer.
Mai intai mila pentru cum se manifestau unii dintre romanii din jurul meu, apoi mi-am stapanit cu greu nervii in timp ce animalele au inceput sa se impinga spre iesirea din “piata”. Pe cuvantul meu, ma asteptam ca asta sa se intample dar in halul ala…daca cineva avea ghinionul sa se impiedice sunt convins ca nu mai iesea viu de acolo si erau acolo si multi copii mici. Un tip din fata mea si-a dat jos copilul de pe umeri si il tinea scut in fata, sa se poata impinge mai usor in cei dinaintea lui. Iar babele care n-au stare acasa o au demult promisa de la mine. Vorba aia cu “te cauta moartea acasa”, desi usor obraznica, are miez.
Al treilea sentiment, atunci cand am ajuns acasa, m-am mai linistit si am avut mai mult timp sa simt, a fost unul de rusine. In seara asta, de ziua Romaniei, mi-a fost rusine. Nu pentru faptul ca sunt roman, ci fiindca impart acest atribut cu atat de putini Oameni.