– Știi locul ăla din mintea ta în care te duci atunci când nu mai poți să gestionezi durerea? Locul ăla în care te duci tu și ești în siguranță și totul e okay…
M-am uitat fix în ochii ei ca la ultima nebună. Și mintea mea, scandalizată, repeta… Despre ce naibii vorbește? N-am niciun loc în care să nu mai simt ceea ce simt. N-am! Nu-i niciun loc.
A continuat:
– Exact… Du-te acolo acum.
99% din mintea mea urla: Nu-i niciun loc, nu înțelegi? Doare orice aș face, n-am unde să fug. Rezolv-o, ești medic. Dar n-am zis asta cu voce tare. Am tăcut și am continuat să mă uit în ochii ei. Am zâmbit, probabil amar.
– Și de câte ori durerea devine de nesuportat, du-te acolo. Acolo ești în siguranță. Și nu te doare nimic.
Câteva lacrimi au început să-mi curgă pe obraji. Habar n-am de ce. I-am mulțumit și am ieșit pe ușă așa cum venisem.
Dar 1% din mintea mea a început sa caute. Parcă în ciuda celor 99% care știau că locul ăla nu există, 1% se agățau de speranță. Poate pentru că speranța era tot ce simțeam că am.
Eram într-una din cele mai proaste perioade din viața mea. Pierdusem doi oameni dragi și peste asta, mergeam la acupunctură încercând să rezolv niște probleme medicale pe care nu știam de unde să le apuc și care dureau de luni de zile.
Și nu părea că funcționează. Până când băbuța asta, care în mod evident nu învățase asta la școala de acupunctură, mi-a plantat în minte, prin câteva cuvinte, că ar putea exista un loc în capul meu în care să mă pot refugia atunci când a gestiona realitatea devenea insuportabil.
Cum îți construiești un loc sigur în minte
Mi-am imaginat instantaneu un loc cu iarbă perfect verde, undeva lângă o cascadă, în care era perfect liniște (știu, știu, probabil n-ar fi liniște lângă o cascadă, dar lângă asta a mea era – tu găsește-ți propriul loc; nu-i real, deci poate fi oricum ai tu chef să fie).
Apoi m-am întrebat cum s-ar simți să fiu în locul ăla. Ce înseamnă sa fie perfect liniște, cum se simte corpul meu când nu are dureri, cât aș vrea să stau acolo. Nu vreau doar să îl “văd”, ci să îl experimentez.
În zilele și săptămânile care au urmat, de câte ori mi-era greu, cei 1% din mintea mea, deveniți acum 5%, apoi 10%, îmi împingeau în minte aceleași cuvinte:
– Știi locul ăla din mintea ta în care te duci atunci când nu mai poți să gestionezi durerea? Locul ăla în care te duci tu și ești în siguranță și totul e okay…
Apoi vedeam cascada. Și după ce am văzut-o câteva săptâmâni la rând, ghici ce? Brusc, la întrebarea “Știi locul ăla din mintea ta…” răspunsul reflex a început să fie “Da, îl știu.”
Deja mi-era familiar. Devenea din ce în ce mai safe acolo, mă simțeam în siguranță doar fiindcă îmi devenise familiar și fiindcă, ușor-ușor, îl încărcasem cu așteptarea că ar trebui să mă simt mai bine acolo.
Creștea cu fiecare zi care trecea. Îl cultivam doar prin revizitare.
Te întrebi dacă asta m-a vindecat atunci, așa-i?
Cum ar fi să zic asta?
Nu, pe bune, cum ar fi pentru tine să spun că asta a fost suficient încât să mă vindec?
Ce ai prefera să auzi? Și de ce ai prefera să auzi ceea ce ai prefera să auzi?
Realitatea e că nu știu cât de mult a contat asta în procesul de vindecare. În câteva săptămâni s-a rezolvat ceva ce dura de luni de zile.
Poate de la vreun tratament, poate de la ce făceam în mintea mea sau poate doar datorită timpului și a capacității corpului meu de a rezolva problema. Poate câte un pic din fiecare, n-o să știu niciodată sigur.
Dar știi ce știu? Că a crede în cascada aia a făcut problemele un pic mai tolerabile cât timp au existat. În perioadele alea în care simțeam că n-am niciun fel de control, m-am agățat de ceva ce știam că ține doar de mine. Am internalizat o parte din control.
Cât despre tratamentul oferit de medic… sigur că aș fi preferat ceva care să funcționeze instantaneu, aș fi preferat ca știința și medicina să fie mai aproape de ce am fost învățați că este. Și mă bucur de oricâte ori este așa.
Dar în lipsa acestor lucruri, accept și îmi administrez cu plăcere niște “speranță” la orice oră din zi.
Aleg să cred.
Fiindcă speranța e o alegere personală. Așa cum și credința e o alegere personală.
Citatul zilei:
“Speranța nu-i doar un sentiment. Este un proces cognitiv.”
Martin Seligman
Andrei Roșca este change strategist și coach specializat în controlul gândurilor, reglarea rapidă a stărilor emoționale și burnout pentru antreprenori și profesioniști care iau decizii cu mize importante și funcționează constant sub presiune.
Dacă vrei să afli cum arată concret un proces de change strategy pentru situația ta, îl poți contacta direct la [email protected] sau pe WhatsApp la +40722 458 259
Claudia T.
Head of Marketing at Vola.ro, GoVola, FRU.plAndrei m-a ajutat să depășesc o perioadă prelungită de anxietate, burnout și demotivație. M-a ghidat cu răbdare și empatie printr-o resetare esențială și o realiniere cu ce am nevoie cu adevărat.
Primul pas a fost să îmi dau seama că de data aceasta a fost diferit și e necesar să navighez această perioadă cu un plan și cu o intenție clară. Așadar, faptul că l-am contactat pe Andrei a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut ca să ies din burnout într-un mod funcțional, eficient și sustenabil.
Am încheiat ședințele cu sentimentul că am făcut o călătorie necesară, dar extraordinară. După ani de anxietate acută, simt că elefantul care îmi ședea pe piept zilnic a dispărut și în locul lui am tehnici de autoreglare emoțională, tooluri de evaluare și mai ales recunoașterea unor greșeli și tipare de evitat.
Mulți dintre noi credem că putem singuri, ne bazăm pe reziliență, hotărârea și îndrârjirea cu care am ajuns până aici. În ziua în care unele dintre vechile repere încep să nu mai funcționeze, o să le observați. Sfatul meu e să nu așteptați să se prăbușească toate și să-l contactați pe Andrei mai din timp.
Mulțumesc din nou, Andrei, pentru tot!
Tudor Iacob
Managing Partner at Unison Plant Based
As a solo founder of a startup, I felt I was in that dark swamp of despair every business book or entrepreneur is talking about. That space where you end up after some years of ups and downs and struggles.
I needed to escape the days with low energy, very little enthusiasm, no confidence and no plans ahead. From the first session, Andrei made me address some of my personal problems and limiting beliefs and helped me to see the connections to my work. He guided me to create a daily routine that stuck with me and now is a framework to be more productive, present and confident. Andrei made my growth process enjoyable.