Ieri suna telefonul fix din casa, telefon care in general nu face mai nimic, in afara de faptul ca produce o factura in fiecare luna. Adica se suna de pe el de cel mult 2 ori pe luna si se primesc 3-4 telefoane. Uneori, uit si ca exista. Suna, deci, telefonul si o dom’soara imi spune ca e de la banca ABN AMRO si ca ar vrea sa discute cu seful departamentului financiar.
Buuuun. Ma uit in jur dupa un sef, nu vad pe nimeni (in camera aia nu am oglinda) asa ca incep sa oscilez mental intre a ii spune ca departamentul financiar este in concediu si a ii explica cum, de fapt, eu sunt directorul regional pe Europa de Est si ca, in definitiv, n-ar trebui sa fiu deranjat cu intrebari puerile de genul “unde e departamentul financiar?”.
Ii raspund totusi ca vorbeste exact cu cine trebuie si o intreb cu ce o pot ajuta. Dom’soara imi explica ca ar vrea sa stabilim o intrevedere in care sa imi prezinte nu-stiu-ce-credite pentru persoane juridice. Pe fata imi apare un zambet si ma relaxez. Habar n-are de cate ori am spus eu fraza asta, cati mi-au trantit telefonul dupa ce am zis-o si cator oameni le-am explicat, mai apoi, ca nu asa se face. Eh, se pare ca ei nu i-a explicat nimeni.
Ma gandesc sa ii trantesc telefonul dar imi dau seama ca nu e vina ei. Abtinandu-ma cu greu, o intreb cat de politicos pot de unde are numarul de telefon. Zambeste sonor si imi spune, auzibil incurcata…”pai…de pe internet”. Ii zic: “pai…mie nu prea imi plac chestiile astea cu telemarketingul deci nu ma intereseaza”.
Speriata, probabil, ca am sa ii inchid telefonul imi spune repede: “stati un pic, mai ascultati-ma putin, poate nu va intereseaza dar as putea sa va trimit o oferta pe o adresa de e-mail”. Imi dau o palma peste frunte si ma gandesc “bai, da’ p’astia chiar nu-i invata nimic acolo? cum sa te oferi tu sa imi trimiti oferta pe mail cand in orice manual de telemarketing scrie ca atunci cand clientul iti spune sa ii trimiti pe e-mail inseamna ca il doare undeva de oferta ta?”
Asa ca ii zic: “dvs puteti sa imi trimiteti pe mail dar sper ca nu va asteptati sa si citesc”. Insista si imi zice ca ar vrea totusi sa ii dau o adresa si ca, poate, il redirectionez catre colegii mei de la departamentul financiar sau “altcineva care ar putea fi interesat“. Derulez rapid in minte lista cu toti colegii de gradinita si matusile pe care nu le-am cunoscut niciodata insa nu imi vine nicio idee. O mai las sa vorbeasca un minut si ceva, ii dau o adresa de mail de yahoo, imi multumeste ca am ascultat-o intr-un mod care ma convinge de faptul ca e intr-adevar multumita si inchid.
Ma asez la calculator sa reiau lucrul si primesc de la ea un mail “cu scopul de a acorda o atentie deosebita fiecarui client in parte, pornind de la necesitatile, preferintele si exigentele fiecaruia”. Adica bull-shit-ul ala piaristic pe care doar oamenii foarte banali au rabdare sa il citeasca. Asa ca nu o fac.
Insa, fiindca tot mi se parea o zi amuzanta, ii dau un reply in care ii spun ca ii multumesc pentru oferta si ca ii urez o zi superba in continuare, plasandu-i elegant o pereche de linkuri catre bloguri (fiindca, nu-i asa? in modul asta se face marketingul cu permisiune – ea stia cine sunt si astepta un mesaj de la mine deci sansele ca ea sa citeasca sau sa dea click pe ceea ce ii trimit eu erau mult mai mari decat in cazul in care ea ma suna pe mine si eu habar n-am cine e si ce vrea).
5 minute mai tarziu, Bianca (fiindca asa o cheama) imi raspunde “Eu va multumesc dumneavoastra pentru timpul acordat si pentru amabilitate, in ciuda faptului ca nu sunteti de acord cu acest mod de abordare.” si imi ureaza “o zi… calduroasa”.
Bianca, daca citesti asta (si probabil citesti) transmite-le sefilor tai ca telemarketingul nu se face dupa ureche. Tu n-ai nicio vina si probabil ca ti-ai recitat foarte bine script-ul iar faptul ca nu se obtin rezultate nu tine de tine, ci de aia care rezolva rebus-uri sau joaca table la etajul de deasupra.
Iti urez o zi bestiala! :)