Cei mai multi dintre noi am auzit relaxanta idee conform careia banii schimba oamenii, de cele mai multe ori in rau. E o idee-analgezic, promovata in special de oamenii care si-ar dori mai mult decat au. O tehnica de consolare. Stiu si eu ideea de mic. Am auzit-o, am judecat cu mintea pe care o aveam atunci si mi s-a parut okay, asa ca am integrat-o in sistemul meu de etichetare. Insa ma indoiesc ca am crezut vreodata cu adevarat in ea.
Nici acum nu cred. Ba chiar sunt convins ca e o generalizare proasta (da! cred ca pot exista si generalizari bune). Insa, ca orice generalizare, a plecat de la ceva. Iar eu, acum, dupa atata timp in care am oscilat intre a imi asuma o generalizare ce nu imi apartine si a ii ataca pe cei ce o promoveaza, catalogandu-i drept “ingusti”, am inceput sa observ in jurul meu astfel de schimbari.
Oameni in care aveam incredere si pe care credeam ca ii cunosc aproape ca sunt transfigurati de bani. Si ceea ce e mai trist este ca nici macar nu e vorba de sume mari de bani, nu se poate invoca scuza unei cresteri prea bruste, prea abrupte. Sunt inca suportabili, dar ma pune serios pe ganduri diferenta dintre nivelul ridicat de bun simt initial, nativ, sincer, si starea euforica indusa de ideea tampita ca statutul social creste odata cu salariul. Nu creste!